ICCJ. Decizia nr. 935/2006. Contencios
| Comentarii |
|
de 20 mai 2005, reclamantul C.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov, anularea hotărârii nr. 6739 din 4 mai 2005, emisă de pârâtă și să fie obligată aceasta să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data depunerii cererii.
în susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, hotărârea contestată și sentința civilă nr. 281 din 21 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin care pârâta fusese obligată să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 aprilie 1944 - 6 martie 1945.
Prin sentința civilă nr. 1535 din 27 septembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 aprilie 2003.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, constatând că, prin sentința civilă nr. 281 din 21 februarie 2005 a aceleiași instanțe, pârâta a fost obligată să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, a reținut că în mod greșit aceste drepturi au fost acordate începând cu data pronunțării hotărârii judecătorești, iar nu începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, așa cum prevede art. 5 din actul normativ sus menționat.
împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov, susținând, în esență, că reclamantul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, decât începând cu data prezentării noilor dovezi, în speță a adresei eliberate de Arhivele Naționale, care a fost adusă direct în fața instanței de fond.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
în cauză, nu se contestă dreptul reclamantului de a beneficia de prevederile O.G. nr. 105/1999, drept pe care pârâta a fost obligată să îl recunoască prin sentința civilă nr. 281 din 21 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Potrivit art. 5 din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, drepturile prevăzute de acest act normativ se acordă persoanelor beneficiare începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.
Cum legea se referă la momentul depunerii cererii, fără să distingă cu privire la un alt moment, cum ar fi cel al prezentării dovezilor în sprijinul cererii, în mod corect a procedat instanța de fond când, constatând că cererea reclamantului a fost depusă la data de 26 martie 2003, a obligat-o pe recurenta-pârâtă la acordarea drepturilor intimatului-reclamant, începând cu data de 1 aprilie 2003, aceasta fiind luna următoare celei în care a fost depusă cererea la Comisia de specialitate.
Pentru considerentele arătate, recursul a fost respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2910/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2393/2006. Contencios → |
|---|
