ICCJ. Decizia nr. 938/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la data de 15 iulie 2005, reclamanta V.F. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii nr. 16658 din 10 martie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
în susținerea acțiunii, reclamanta a depus mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale unor martori, din care rezultă că familia sa s-a refugiat, în aprilie 1944, urmare a cedării Ardealului de Nord către Ungaria, din localitatea de domiciliu, Morlaca, în localitatea Săcuieu, județul Cluj.
Prin sentința civilă nr. 613 din 5 octombrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reținând ca dovedite susținerile reclamantei, a admis acțiunea acesteia și, anulând hotărârea nr. 16658 din 10 martie 2005, emisă de pârâtă, a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, pentru perioada 21 aprilie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 februarie 2005.
împotriva acestei soluții a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând că este netemeinică și nelegală și invocând prevederile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. în motivarea recursului, Casa Județeană de Pensii Cluj arată, în esență, că:
- reclamanta nu a făcut dovada calității de refugiat din motive etnice, la dosarul cauzei neexistând nici un document oficial în acest sens;
- dintr-o apreciere eronată a probelor, instanța de fond a încadrat în mod greșit situația reclamantei, ca fiind a unei persoane născute în refugiu.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)].
Or, din declarațiile autentificate ale martorilor L.S. și H.G., rezultă că reclamanta și familia sa s-au refugiat, în cursul lunii aprilie a anului 1944, urmare cedării Ardealului de Nord către Ungaria, din localitatea Morlaca, în care își aveau domiciliul, în localitatea Săcuieu, județul Cluj.
în cauză, dovada refugiului reclamantei s-a făcut, așadar, conform legii, instanța de fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, pentru perioada refugiului.
De asemenea, cum reclamanta s-a născut la 21 aprilie 1944, iar refugiul familiei sale se situează în jurul aceleiași date, în mod corect a reținut instanța de fond, ziua de naștere a intimatei-reclamante ca fiind momentul de început al perioadei pentru care i-au fost acordate drepturile.
Pentru motivele arătate, recursul a fost respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2850/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 937/2006. Contencios → |
|---|
