Excepție de nelegalitate. Invocarea excepției împotriva unui act abrogat. Admisibilitate
| Comentarii |
|
Potrivit art. 52 alin. (1) din Constituția României "persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei".Faptul că anterior abrogării sale actul administrativ a produs efecte juridice, posibil aducătoare de vătămări ale drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane, impune ca cercetarea legalității acestuia să poată fi cerută oricând pe calea excepției de nelegalitate, așadar inclusiv după abrogarea lui.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 3358 din 11 Octombrie 2006
Prin cererea înregistrată la 25 septembrie 2006 la Curtea de Apel Cluj, SI a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 314 din 4.09.2006 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea pentru ca instanța să se pronunțe pe fondul pricinii. în motivarea recursului, a susținut că instanța, în mod greșit constatând că H.G. nr. 1825/2005 a fost abrogată prin dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 1025/2006 intrată în vigoare la 19 august 2006, a considerat că legalitatea actului atacat cu excepția de nelegalitate nu mai poate fi analizată.
S-a mai susținut că în baza H.G. nr. 1825/2005 s-au emis acte administrative unilaterale, respectiv deciziile nr. 58 din 9 februarie 2006 și nr. 58 din 9 februarie 2006 (acte atacate de altfel de recurentul în cauză, conform Legii nr. 554/2004), iar legea nou intrată în vigoare, respectiv H.G. nr. 1025/2006 care a abrogat H.G. nr. 1825/2005, nu putea fi aplicată actelor administrative emise anterior, iar acțiunea în contencios administrativ pronunțată în cauză va continua a fi judecată potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanței de judecată.
înalta Curte de Casație și Justiție constată că, prin sentința civilă nr. 314 din 4 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamantul SI în contradictoriu cu pârâții Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Maramureș și Guvernul României.
S-a reținut de instanța de fond că reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1), (2) și (3) din H.G. nr. 1825/2005, cu referire la art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, dar H.G. nr. 1825/2005 a fost abrogată, astfel că față de această împrejurare, cererea formulată de reclamant este neîntemeiată, eventuala sa nelegalitate fiind înlăturată ca urmare a abrogării sale exprese.
Sentința atacată este nelegală și netemeinică.
Prin cererea de chemare în judecată, SI a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1), (2) și (3) din H.G. nr. 1825/2005 cu referire la art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 pentru susținerea familiei, în vederea creșterii copilului.
Petentul s-a întemeiat pe art. 4 din Legea nr. 554/2004 ce prevede că: "legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând, în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu, sau la cererea părții interesate". A susținut că dispozițiile art. 2 alin. (1), (2) și (3) din H.G. nr. 1825/2005, prin care s-au aprobat normele metodologice în aplicarea O.U.G. nr. 148/2005, în definirea termenului de "naștere" sunt nelegale, contradictorii, în raport de cele prevăzute prin art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 și chiar din norme, respectiv art. 15 alin. (5) și art. 29, aducând o atingere gravă unui drept fundamental prevăzut și recunoscut de Constituția României [art. 16 alin. (1), art. 49 alin. (1) și (2)].
în speță, potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005 "concediul și indemnizația lunară prevăzute la art. 1 și respectiv, art. 2, se cuvin pentru fiecare din primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2)".
Prin art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1825/2005, s-a definit "nașterea" ca fiind "aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii" pentru ca alin. (1) al aceluiași text să stabilească drepturile "pentru fiecare dintre primele trei nașteri, sau după caz, pentru primii trei copii încuviințați în vederea adopției, adoptați sau aflați în plasament în regim de urgență, precum și pentru cei cărora li s-a instituit tutela".
Petentul susține că drepturile se plătesc astfel "pentru fiecare naștere, iar nu pentru toți copiii rezultați din actul nașterii", cum ar fi firesc. Deci, dispozițiile art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1825/2005 nu sunt în concordanță cu semnificația corectă a actului nașterii. Petentul a susținut că sunt nelegale și dispozițiile art. 2 alin. (1), (2) și (3) din Normele metodologice care definesc "nașterea".
în mod greșit, instanța de fond, prin ignorarea art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu s-a pronunțat asupra fondului excepției invocate, limitându-se să susțină în motivare că actul normativ atacat a fost abrogat printr-o nouă reglementare, deși actul normativ atacat a produs efecte juridice, emițându-se în cauză 2 decizii pe baza sa. Deci nu se poate susține că fiind abrogat actul normativ, aceasta determină respingerea cererii de analizare a legalității acestuia cu atât mai mult cu cât în temeiul acestuia, au fost emise 2 acte administrative atacate în instanță.
Potrivit art. 52 (1) din Constituție, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.
Pe de altă parte, art. 4 reglementând excepția de nelegalitate prevede la alin. (1) că: "legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
Așa fiind, în raport de prevederile legale suscitate, susținerea instanței de fond că eventuala nelegalitate a dispozițiilor invocate în cauză s-a înlăturat prin abrogarea actului este greșită, astfel încât sentința atacată a fost casată, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare, pentru pronunțarea pe fondul excepției invocate.
| ← Statul Român. Lipsa calității procesuale pasive în litigiile... | ICCJ. Decizia nr. 921/2006. Contencios → |
|---|
