Executarea silită. Obligaţia de a face. Instanţa competentă
| Comentarii |
|
Potrivit art.5803 C.proc.civ. alin.(1) , dacă obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei prin aplicarea unei amenzi civile. Instanţa sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea statului o amendă civilă de la 200.000 lei la 500.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu. Reclamanţii au cerut pârâtei pretenţii băneşti care rezidă din faptul că aceasta nu a îndeplinit obligaţia de a face, impusă prin titlu executoriu. ICCJ a reţinut că, în mod corect, instanţa de apel a stabilit competenţa materială a Judecătoriei Bistriţa, care are în această materie, o plenitudin e de competenţă în soluţionarea cauzei în primă instanţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, nr. 2913 din 12 Octombrie 2006
Prin sentința civilă nr. 202/27 mai 2005, Tribunalul Bistrița Năsăud, Secția Comercială și de contencios Administrativ, a admis excepția lipsei procedurii concilierii directe invocată de pârâții SC I. SRL FELDRU cu sediul social în localitatea Feldru, județul Bistrița-Năsăud și M. I. domiciliat în municipiul Bistrița, jud.Bistrița Năsăud și a respins acțiunea ca inadmisibilă.
De asemenea, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții I.C., I.I.Ș., I.I.P. prin I.C., I.R., R.C.M., R.R.V., toți domiciliați în Bistrița, și SC I. SRL Bistrița.
Curtea de Apel Cluj, Secția Comercială și de Contencios Administrativ, prin decizia civilă nr. 336/15 decembrie 2005, a admis apelul declarat de reclamanți, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță la Judecătoria Bistrița.
S-a stabilit că prin cererea introductivă, ulterior precizată și extinsă, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la achitarea sumei totale de 9.057.901.100 lei, cu titlu de despăgubiri. Deși părțile și-au disputat părerile asupra temeiurilor de drept și de fapt ale cererii de chemare în judecată, cât și sub aspectul naturii juridice a cauzei, prima instanță nu s-a preocupat îndeajuns să clarifice acest aspect.
Din motivarea în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestit tribunalul, reiese că pretențiile bănești cu titlu de despăgubiri rezidă din faptul imputat pârâtei SC I. SRL, anume acela că nu a îndeplinit obligația de a face, impusă prin titlu executoriu, sentința civilă nr. 1398/LC/2003 a Tribunalului Bistrița-Năsăud. Cererea în despăgubiri pe temeiurile de fapt și de drept invocate de reclamanți se poate circumscrie cererii creditorului de a obliga pe debitor la plata daunelor-interese, cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligației de a face, conform dispozițiilor art. 5803 alin. (2) raportat la art. 574 C. proc. civ.
Competența materială de soluționare a cererii de chemare în judecată aparține instanței de executare, Judecătoria Bistrița, fiind aplicabile dispozițiile legale expuse anterior.
împotriva deciziei civile nr. 336/15 decembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Secția Comercială de Contencios Administrativ și Fiscal, au promovat recurs SC I. SRL și M.I., care au criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 132 alin. (1) C.proc.civ., deoarece abia prin concluziile scrise depuse la ultimul termen de judecată, la fond, reclamanții au invocat dispozițiile precizate anterior, împrejurare ce constituie o modificare a acțiunii introductive, determinând competența materială a unei alte instanțe de judecată. De asemenea, instanța de apel a stabilit că temeiul juridic al acțiunii îl constituie dispozițiile art.5803. alin( 2) C.proc.civ., cu toate că reclamanții nu au invocat, nici la fond și nici în motivele de apel, prevederile acestui text legal. Cererea de recurs are drept temei dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
înalta Curte, în raport cu criticile formulate în cererea de recurs, a constatat că acestea sânt neîntemeiate, recursul declarat de pârâții SC I.SRL și M. I fiind respins ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Rezultă neîndoios că reclamanții au avut o poziție procesuală constantă prin aceea că atât în motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, cât și în răspunsul dat la întâmpinare și în notele de ședin ță, în esență, evidențiază că despăgubirile solicitate pârâților sânt generate de faptul că SC I. SRL a refuzat să execute obligația de a face, impusă prin titlul executoriu, sentința nr. 1398/LC/2003 a Tribunalului Bistrița Năsăud.
Este adevărat că în faza procesuală a apelului nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, așa cum reglementează imperativ dispozițiile art. 294 alin.(1) C. proc. civ., însă atunci când se rediscută temeiurile de drept și de fapt ale cererii introductive, circumscrise motivului de apel privind greșita calificare a cererii de despăgubiri deduse judecății, nu se încalcă cadrul legal expus.
Instanța de apel a dat calificarea corectă și legală cererii principale, cu respectarea în egală măsură a drepturilor procesuale ale părților, prin punerea în discuție prealabilă a acestor aspecte juridice, determinând competența materială a Judecătoriei Bistrița, care are în această materie, o plenitudin e de competență în soluționarea cauzei în primă instanță.
| ← Autoritate de lucru judecat. Condiţii | Societate comercială cu răspundere limitată. Hotărâre... → |
|---|
