Notar public. Cerere de schimbare a sediului biroului notarial în circumscripţia aceleaşi judecătorii. Refuz nejustificat.
Comentarii |
|
Prin Ordin ul ministrului justiţiei nr. 2198/2006 a fost modificat art. 27 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, aprobat prin Ordin ul ministrului justiţiei nr. 760/C/1995, în sensul condiţionării schimbării sediului birourilor notarilor publici în cadrul aceleiaşi circumscripţii de existenţa unui post vacant, prevăzut în ordin ul de actualizare. Potrivit principiului neretroactivităţii legii, această condiţie nu va fi aplicabilă însă cererilor de schimbare a sediilor în cadrul aceleiaşi circumscripţii formulate înainte de intrarea în vigoare a Ordin ului ministrului justiţiei nr. 2198/2006, întrucât Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, în forma anterioară, prevedea această condiţie doar pentru situaţia în care schimbarea sediului urma să aibă loc din tr-o circumscripţie în alta.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 4522 din 12 Decembrie 2006
Curtea de Apel Timișoara - Secția comercială și de contencios - administrativ, prin sentința nr. 225/28 iunie 2006 pronunțată în dosarul nr. 2112/CA/2006, a respins acțiunea reclamantului AG împotriva Ministerului Justiției, Camerei Notarilor Publici Timișoara și Uniunea Națională a Notarilor Publici din România.
S-a reținut că reclamantul a solicitat, inițial, anularea parțială a Ordin ului nr. 535/c din 9 februarie 2006 emis de Ministerul Justiției prin care reclamantul a fost numit notar public, în sensul radierii cuvintelor "localitatea Mașloc" și înlocuirea cu "localitatea Timișoara".
Prin precizarea depusă la dosar, reclamantul a solicitat anularea adresei nr. 23500/21 martie 2006 emisă de Ministerul Justiției, adresa nr. 1065/19 aprilie 2006 emisă de Camera Notarilor Publici Timișoara și a Deciziei nr. 14/13 aprilie 2006 a Uniunii Notarilor Publici din România, să fie obligată Camera Notarilor Publici Timișoara să emită decizia cu avizul favorabil pentru schimbarea sediului din localitatea Mașloc în localitatea Timișoara, să fie obligată Uniunea Notarilor Publici din România să avizeze favorabil și să înainteze Ministrului Justiției propunerea de schimbare a sediului biroului notarial din Mașloc în Timișoara, să fie obligat Ministerul Justiției să emită un nou ordin pentru localitatea Timișoara, să fie obligați pârâții la plata despăgubirilor pentru perioada 20 martie 2006 și până la data înregistrării schimbării sediului și la cheltuieli de judecată.
Acțiunea reclamantului a fost respinsă cu motivarea că numirea reclamantului ca notar public s-a făcut pe baza propunerilor formulate de Uniunea Națională a Notarilor Publici și a cererii reclamantului care a optat pentru postul vacant în localitatea Mașloc, iar susținerea că nota obținută îi permitea să aleagă circumscripția judecătoriei unde urma să fie numit iar nu localitatea a fost considerată neîntemeiată pentru că Legea nr. 36/1995 reglementează numirea notarilor publici în funcție de localitatea unde există un loc vacant de notar public.
în legătură cu cererea de schimbare a sediului, s-a motivat că reclamantul are posibilitatea să ocupe un post de notar public în municipiul Timișoara cu ocazia schimbărilor de sediu pe posturile vacante ce vor fi prevăzute în Ordin ul Ministrului Justiției de actualizare a numărului notarilor publici și a birourilor notariale.
în legătură cu solicitarea de anulare a actelor emise de pârâți, motivarea instanței de fond s-a rezumat la respingerea lor ca neîntemeiată.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost precizată.
Referitor la primul motiv al acțiunii se arată că a solicitat anularea parțială a Ordin ului nr. 535/C/09.02.2006 pentru că a fost obligat să-și stabilească sediul biroului notarial în localitatea Mașloc, deși nici legea și nici Regulamentul de aplicare al legii nu stabilesc că prin ordin ul de numire se va arăta și sediul biroului notarial și localitatea.
în art.15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 36/1995 și art.2 alin. (2) lit.a) - e) din Regulamentul de aplicare a legii, după modificarea din 2004 se prevede că ordin ul anual de actualizare cuprinde - numărul notarilor, numărul birourilor notariale și numărul locurilor vacante și, cu toate acestea, pe anul 2005 s-a înscris și localitatea.
în privința capătului de cerere privind mutarea sediului biroului notarial din Mașloc în Timișoara, acesta a fost respins în mod greșit pentru că schimbarea sediului nu se face din tr-o circumscripție teritorială în alta, ci se face în cadrul aceleași circumscripții teritoriale, din tr-o localitate în alta, astfel că nu este necesară existența unui post vacant.
Pârâții au invocat existența unui Regulament care însă nu a fost aprobat prin Ordin al Ministrului Justiției, astfel că această condiție a locului vacant este adăugat textului legal.
Acestea dovedesc că actele emise în legătură cu această cerere de schimbare a sediului sunt nelegale.
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței civile nr. 225/28 iunie 2006 a Curții de Apel Timișoara.
Se consideră că Legea nr. 36/1995 reglementează, chiar dacă nu expresis verbis, numirea notarilor publici având în vedere nu numai circumscripția în care va funcționa biroul notarial, dar și localitatea unde există un loc vacant, cuprins în ordin ul de actualizare.
în ceea ce privește procedura de schimbare a sediului biroului notarial din tr-o localitate în alta, în cadrul aceleași circumscripții teritoriale, lipsa unui dispoziții legale care să reglementeze această procedură este numai aparentă, aplicându-se prin asemănare, procedura de schimbare a sediului reglementată de art.27 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, cu modificările aduse de Ordin ul nr. 1758/C/2004 al Ministrului Justiției.
Recursul este fondat.
Prin Ordin ul nr. 535/C/9 februarie 2006 emis de Ministrul Justiției a fost numit notar public reclamantul AG, cu sediul biroului notarial în circumscripția Judecătoriei Timișoara, localitatea Mașloc.
Inițial, reclamantul a solicitat anularea parțială a ordin ului, în sensul radierii cuvintelor - localitatea Mașloc sau înlocuirea acestuia cu "Timișoara".
Refuzul i-a fost comunicat cu adresa nr. 1065/19.04.2006 a Uniunii Notarilor Publici din România și prin Decizia nr. 14/13 aprilie 2006 a Camerei Notarilor Publici din Timișoara.
Refuzul de avizare a cererii de schimbare a sediului a fost motivat în Decizia nr. 14/2006 a Camerei Notarilor Publici Timișoara de lipsa locurilor vacante în municipiul Timișoara, iar în drept au fost invocate dispozițiile art.34 și art.36 lit.i) din Statutul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, texte care reglementează atribuțiile colegiilor camerelor notarilor publici, dar nu se referă la cererile de schimbare a sediului biroului notarial.
Nici Uniunea Națională a Notarilor Publici din România nu a motivat refuzul de avizare a cererii, ci doar a invocat faptul că, potrivit art.27 din Regulamentul de punere în aplicarea a Legii nr. 36/1995, a solicitat punctul de vedere al Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici Timișoara.
în privința primului capăt de cerere referitor la anularea parțială a Ordin ului nr. 535/2006 al Ministrului Justiției, acesta nu este fondat.
Așa cum chiar reclamantul a recunoscut, chiar în cererea prin care a solicitat numirea ca notar public, a optat pentru postul de notar public din localitatea Mașloc astfel cum acesta apare în Ordin ul nr. 900/C/24 iunie 2005 al Ministrului Justiției, prin care au fost actualizate posturile de notar public și în care postul apare înscris la localitatea Mașloc, ordin care nu a fost anulat.
în privința cererii de schimbare a sediului biroului notarului public din localitatea Mașloc în localitatea Timișoara, localități aflate în circumscripția aceleași judecătorii, aceasta a fost greșit respinsă de pârâte.
Schimbarea sediului biroului notarului public este reglementată în art.27 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 366/1995, iar potrivit art.27 alin. (2) din acest Regulament "Schimbarea sediilor birourilor notarilor publici din tr-o circumscripție în alta se face, la cerere, pe post vacant, prevăzut în Ordin ul de actualizare".
După cum se poate observa, textul face referire la schimbarea din tr-o circumscripție în alta, care se face pe post vacant.
De altfel, toate textele în vigoare la momentul la care reclamantul a formulat cerere de schimbare a sediului biroului notarial, se referă tot la schimbarea sediului într-o altă circumscripție și nu în cadrul aceleași circumscripții.
Astfel, potrivit art.27 alin.(2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, astfel cum a fost introdus prin Ordin ul 1758/C/30 iunie 2004 - "Cererea de schimbare a sediului biroului notarial într-o localitate din altă circumscripție teritorială, atât în cadrul Camerei, cât și în altă Cameră a notarilor publici, va fi însoțită de acordul Colegiului Director al Camerei în circumscripția căreia se solicită stabilirea sediului biroului și de avizul Consiliului Uniunii".
Si în Statutul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România referirile sunt tot schimbarea sediului în circumscripția altei judecătorii (art.20 lit.ț) - care stabilește atribuția Consiliului Uniunii de a aviza aceste cereri sau art.36 lit.i) - din același statut sau reglementează atribuția Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici de a aviza cererile notarilor de schimbare a sediului în cadrul aceleași circumscripții).
Pentru situația în care cererea de schimbare a sediului biroului notarial se face pentru o localitate în cadrul aceleași circumscripții, dispozițiile art.27 alin.(2) din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 36/1995 nu pot fi invocate, pentru că textul făcând referire numai la localități din cadrul altei circumscripții, s-ar ajunge, prin interpretare, să se adauge textului din lege.
Chiar Ministerul Justiției, în întâmpinare, a recunoscut faptul că nu existau dispoziții legale care să reglementeze, în mod expres, procedura schimbării sediului unui birou notarial din tr-o localitate în alta, când ambele localități sunt situate în cadrul aceleași circumscripții, dar nu poate fi acceptată susținerea că se aplică, prin asemănare, procedura prevăzută de art.27 din Regulament, atâta timp cât prin lege cererea de schimbare a sediului în cadrul aceleași circumscripții se avizează de Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici iar cele între circumscripții diferite se avizează de Consiliul Uniunii.
Pentru că în lege nu este prevăzut expres că și în cazul cererilor de schimbare a sediului în cadrul aceleași circumscripții este necesară existența postului vacant se constată că refuzul pârâtelor este nejustificat.
Uniunea Națională a Notarilor Publici din România a invocat ca temei al refuzului - Regulamentul privind schimbarea sediilor aprobate prin Hotărârea nr. 41/15 ianuarie 2005 a Consiliului Uniunii și care a fost modificat prin Hotărârea nr. 77/24 februarie 2005 a aceluiași Consiliu, iar conform acestora schimbarea sediului în cadrul aceleași circumscripții se poate face numai dacă există post vacant.
Chiar dacă a fost invocat acest regulament, acesta nu produce efecte decât dacă prevederile lui sunt aprobate prin Ordin al Ministrului Justiției.
Este adevărat că prin Ordin ul nr. 2198/2006 al Ministrului Justiției au fost aduse modificări Regulamentului de aplicare a Legii nr. 36/1995, inclusiv art.27 care reglementează schimbarea sediilor birourilor notariale, dar acesta a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 837/11 octombrie 2006, deci nu îi este aplicabil reclamantului a cărui cerere a fost formulată și analizată înainte de această dată, iar legea nu retroactivează.
Modificările aduse prin Ordin ul nr. 2198/2006 dovedesc faptul că în legislație, până în acel moment, nu au existat prevederi care să reglementeze procedura de schimbare a sediului biroului notarial în cadrul aceleași circumscripții.
Recursul a fost admis.
← ICCJ. Decizia nr. 510/2006. Contencios | Principiul transparenţei administraţiei. Act administrativ cu... → |
---|