Polițist. Sancționare disciplinară. Greșita anulare a ordinului de sancționare în temeiul art. 268 alin. (2) din C. muncii
Comentarii |
|
În considerarea statutului special al polițistului, ca funcționar public civil, învestit cu exercițiul autorității publice, Legea nr. 360/2002 prevede în ceea ce privește sancționarea acestuia, o procedură specifică, obligatorie și de strictă interpretare. Astfel, împotriva unui ordin de sancționare emis în temeiul Legii nr. 360/2002, nu poate opera nulitatea ca sancțiune pentru nerespectarea unei condiții de formă impusă de prevederile Codului muncii.În aceste condiții, anularea de către instanța de fond a ordinului de sancționare este nelegală, fiind rezultatul unei greșite interpretări a actului juridic dedus judecății, care nu era o decizie de dreptul muncii, ci un act administrativ emis în baza unei legi speciale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 1116 din 4 Aprilie 2006
Prin sentința civilă nr. 269 din 10 octombrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, a fost admisă, astfel cum a fost precizată, acțiunea reclamantului O.C. împotriva pârâților, Ministerul Administrației și Internelor și constatându-se nulitatea absolută a ordinului nr. S/II/3630 din 13 mai 2005, emis de pârâți.
Au fost obligați aceștia să-l reintegreze pe reclamant în postul deținut anterior, cu plata drepturilor salariale ce i se cuvin, indexate, majorate și recalculate, conform art. 89 din Legea nr. 188/1999 și a fost respinsă acțiunea față de Inspectoratul de Poliție al județului Arad pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că ordinul prin care reclamantul a fost sancționat disciplinar este nul, întrucât nu cuprinde o descriere a faptelor ilicite săvârșite, motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului în cadrul cercetării prealabile, termenul și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
A considerat instanța că dosarul administrativ de cercetare prealabilă, încheiat de pârâți nu poate suplini ordinul de sancționare, deoarece doar acesta din urmă este supus controlului de legalitate în contencios administrativ și este singurul producător de consecințe juridice față de reclamant.
A aplicat instanța sancțiunea nulității ordinului în temeiul art. 268 alin. (2) din C. muncii, care prevede expres sancțiunea nulității absolute a deciziei de sancționare disciplinară, considerând că dispozițiile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 și cele ale art. 103 din Legea nr. 188/1999 sunt norme de trimitere la dispozițiile C. muncii care permit aplicarea art. 268 alin. (2) în speță.
împotriva acestei sentințe au declarat recursuri, în termen, Ministerul Administrației și Internelor, arătând că răspunderea disciplinară a polițistului are fundamente speciale de drept administrativ, astfel încât actul care materializează aplicarea sancțiunii disciplinare, precum și actele premergătoare sunt acte administrative de autoritate, guvernate de norme juridice de drept administrativ, iar nu de norme de dreptul muncii.
Susțin recurenții că art. 62 din ordinul M.A.I. nr. 400/2004 prevede forma ordinului de sancționare, dar nu în mod imperativ, sub sancțiunea nulității actului.
Recurenții apreciază că nulitatea poate interveni doar în acele situații în care, prin nerespectarea formei, i s-a adus celui sancționat o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel, dar în speță, reclamantul a cunoscut exact faptele pentru care era cercetat, temeiul legal al sancționării, iar în procesul-verbal de ședință al consiliului de disciplină s-au consemnat obiecțiunile și apărările acestuia.
Recursurile sunt fondate.
Legea nr. 360/2002 reglementează statutul special al polițistului ca funcționar public civil, învestit cu exercițiul autorității publice [art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1)].
Potrivit art. 42 lit. d) din aceeași lege, polițistul este dator ca, prin activitatea sa publică ori privată, să nu compromită prestigiul funcției sau al instituției din care face parte.
Tocmai în considerarea acestui statut special, aceeași lege prevede o procedură de cercetare prealabilă obligatorie, conform art. 59 și existența unui consiliu de disciplină, conform art. 62, care analizează faptele, probele și apărările celui învinuit de săvârșirea uneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 58 din Legea nr. 360/2002.
Reglementările speciale ale Legii nr. 360/2002, în materie disciplinară, sunt de strictă interpretare, inclusiv cele ale art. 61.
în aceste condiții, anularea de către instanța de fond a ordinului de sancționare pe temeiul unui text imperativ din Codul muncii este nelegală, fiind rezultatul unei greșite interpretări a actului juridic dedus judecății, care nu era o decizie de drept al muncii, ci un act administrativ emis în baza unei legi speciale (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).
Instanța de fond a încălcat Legea nr. 360/2002, considerând că dispozițiile art. 61 din aceasta pot fi interpretate extensiv, în sensul existenței sancțiunii nulității deciziei de sancționare, deși textul nu prevede expres această sancțiune (art. 304 pct. 9 C. proc civ.).
Consecința acestor interpretări este că instanța, aplicând greșit o sancțiune cu nulitatea pentru forma actului administrativ atacat, nu a intrat în cercetarea fondului, astfel încât a fost hotărâtă casarea cu trimitere spre rejudecarea în fond a acțiunii, sub incidența art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ.
← Excepție de nelegalitate. Admisibilitate | Procuror financiar. Interpretarea noțiunii de "preluare",... → |
---|