Polițist. Eliberare din funcție. Încetarea raporturilor de serviciu. Deosebire
| Comentarii |
|
În conformitate cu art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, eliberarea din funcție a unui polițist se face potrivit normelor de competență aprobate prin ordin al ministrului administrației și internelor, iar în conformitate cu dispozițiile art. 69 alin. (1), încetarea raporturilor de serviciu se dispune potrivit normelor de competență stabilite expres prin art. 15 din Legea nr. 360/2002.Reglementarea diferită a competenței de dispunere a celor două măsuri demonstrează diferența de regim juridic dintre acestea, în sensul că față de încetarea raporturilor de serviciu, eliberarea din funcție reprezintă o măsură ce produce efecte mai puțin grave pentru polițist. Întrucât măsura eliberării din funcție nu are caracterul unei sancțiuni disciplinare, aceasta nu este supusă condiției efectuării cercetării prealabile sau a consultării consiliului de disciplină.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 2220 din 13 Iunie 2006
Prin acțiunea sa, reclamantul L.G. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. S/137110 din 26 mai 2005, emisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, solicitând anularea acesteia și reintegrarea sa în funcția de șef sector I al Secției Poliției de Frontieră Carei, deținută anterior fără cheltuieli de judecată, arătând că dispoziția de eliberare din funcție este nelegală, întrucât aceasta nu i-a fost comunicată pentru a-i permite formularea unei căi de atac just motivată. Ulterior, la insistențele sale, prin adresa din 12 iulie 2005 i-a fost adusă la cunoștință baza legală invocată și presupusele deficiențe constatate în activitatea sa. Totodată, a susținut că au fost încălcate prevederile legale privind acordarea preavizului de 30 de zile, iar în final a arătat că intimata a procedat la eliberarea sa din funcție invocând motive de destituire din funcție.
Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de tardivitate a acțiunii, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a anulat dispoziția atacată și a respins capătul de cerere privind reintegrarea în funcția deținută anterior. Instanța a reținut că începând cu data de 26 mai 2005, reclamantul a fost numit, la cererea sa, ofițer specialist, la Biroul Combaterea Infracționalității Transfrontaliere din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Satu-Mare. Instanța a apreciat că reclamantul a fost trecut într-o altă funcție, care nu poate fi luată în condițiile Legii nr. 360/2002 decât ca o măsură disciplinară, cu respectarea procedurii privind cercetarea faptei.
împotriva acestei soluții au formulat recurs ambele părți.
în recursul său, reclamantul a susținut că, întrucât măsura schimbării sale din funcție a fost nelegală și abuzivă, se impunea ca instanța de fond să admită în totalitate acțiunea și să dispună și reintegrarea sa în funcția deținută anterior.
Pârâtul, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în recursul său a arătat că polițistul în cauză a fost eliberat dintr-o funcție de conducere datorită managementului defectuos, aceasta fiind o măsură administrativă și nu o sancțiune disciplinară, cum greșit a reținut prima instanță.
Analizând motivele de recurs invocate de părți, înalta Curte a reținut următoarele.
Comisarul șef L.G. a fost eliberat din funcția de șef sector I la Sectorul Poliția de Frontieră Carei prin dispoziția inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, nr. S/137110 din 26 mai 2005.
Dispoziția de eliberare din funcția de polițist a fost emisă în temeiul art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, raportat la prevederile art. 45 din Ordinul ministrului de interne nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unitățile M.A.I., eliberarea având la bază cele constatate prin Raportul de control nr. S/169041 din 18 mai 2005.
Prin acest act s-au reținut în sarcina reclamantului deficiențe majore în exercitarea actului managerial la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Carei, insuficiente implicării în instruirea efectivelor pe linia muncii informativ-operative și lipsa exigenței în organizarea și coordonarea activităților de supraveghere și control la trecerea frontierei de stat a României.
Potrivit art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, polițiști sunt numiți și eliberați din funcții potrivit normelor de competență aprobate prin ordin al ministrului administrației și internelor, în condițiile legii, iar potrivit art. 45 din ordinul ministrului internelor nr. 300/2004, "eliberarea polițistului (...) din funcția de execuție se poate face la propunerea Corpului de Control al Ministrului (...) în urma evaluării unității pe timpul inspecțiilor, controalelor de fond și tematice".
în speță, s-a analizat dacă eliberarea din funcție în condițiile art. 45 din ordinul menționat echivalează cu încetarea raporturilor de serviciu, reglementate de Legea nr. 360/2002, dacă evaluarea prevăzută de același articol corespunde situației de încetare a raporturilor de serviciu prevăzut de art. 69 lit. h) din lege și dacă eliberarea din funcție a reclamantului a fost dispusă în vederea încetării raporturilor de serviciu.
în ceea ce privește noțiunile de eliberare din funcție și încetare a raporturilor de serviciu, se constată că acestea nu sunt identice.
în conformitate cu art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, eliberarea din funcție se face potrivit normelor de competență aprobate prin ordin al ministrului administrației și internelor, iar încetarea raporturilor de serviciu se dispune potrivit normelor de competență stabilite expres prin art. 15 din Legea nr. 360/2002.
Acest regim juridic diferit în privința reglementării competenței de dispunere a celor două măsuri denotă rațiunile avute în vedere de legiuitor în sensul că, față de încetarea raporturilor de serviciu, eliberarea din funcție reprezintă o măsură ce produce efecte mai puțin grave pentru polițist. în virtutea acestor rațiuni, prin art. 22 alin.(7) din Legea nr. 360/2002, a fost delegat ministrului administrației și internelor dreptul de a stabili prin ordin, act cu forță juridică inferioară legii, competența de dispunere a măsurii de eliberare din funcție. în această privință se reține că art. 22 alin.(7) nu distinge între eliberarea din funcții de conducere sau de execuție.
Eliberarea din funcția prevăzută de art. 45 din ordin nu reprezintă o situație de încetare a raporturilor de serviciu și nu constituie o adăugare la cazurile de încetare a raporturilor de serviciu, reglementate de art. 69 alin. (1) din Legea 360/2002, acest fapt rezultând chiar din economia reglementării ordinului, care folosește diferențiat cele două noțiuni. Un exemplu elocvent în acest sens, îl reprezintă dispozițiile art. 120 alin. (1) și alin. (2) din ordin, din care rezultă cu claritate faptul că eliberarea din funcție se face în vederea numirii, rațiune invocată, în mod corect, și de recurentul-pârât, Ministerul Administrației și Internelor. Astfel, a fost reținut argumentul recurentului-pârât, potrivit căruia, în cazul polițiștilor, eliberarea din funcții reprezintă un act administrativ prin care polițistul este eliberat din funcția pe care o deține și urmează să fie încadrat într-o altă funcție, prin modificarea raporturilor de serviciu.
Eliberarea din funcția de conducere a reclamantului reprezintă o măsură administrativă cu caracter pur managerial, de eficientizare a activității în cadrul structurii, la nivelul căreia acesta își desfășoară activitatea, cu consecința modificării raporturilor de funcții și nu a celor de serviciu așa cum, în mod greșit, a apreciat instanța de fond.
în mod eronat, prima instanță a reținut că eliberarea din funcția de conducere a unui polițist constituie sancțiune disciplinară. Aplicarea unei sancțiuni disciplinare presupune încălcarea cu vinovăție a prevederilor Legii nr. 360/2002, efectuarea cercetării prealabile și consultarea consiliului de disciplină, care constă în împrejurările în care a fost săvârșită fapta și gradul de vinovăție al polițistului.
Având în vedere cele expuse, recursul pârâtului a fost admis, sentința atacată a fost modificată și, în fond, acțiunea formulată de reclamant a fost respinsă.
Pe cale de consecință, recursul declarat de reclamant a fost respins ca nefundat.
| ← Procuror financiar. Interpretarea noțiunii de "preluare",... | Expert judiciar. Posibilitatea de a efectua expertize tehnice... → |
|---|
