Procuror financiar. Interpretarea noțiunii de "preluare", folosită în conținutul O.U.G. nr. 53/2005. Analogie cu instituția "transferului întreprinderii, al unității sau a unor părți ale acesteia" reglementată de Codul muncii
| Comentarii |
|
În urma revizuirii Constituției, atribuțiile jurisdicționale din competența Curții de Conturi a României fiind eliminate, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi au fost date spre soluționare, până la constituirea instanțelor judecătorești specializate, instanțelor judecătorești ordinare. Având în vedere cadrul legislativ care a reglementat în ansamblu preluarea activității jurisdicționale a Curții de Conturi de către instanțele judecătorești, noțiunea de "preluare" utilizată de legiuitor în O.U.G. nr. 53/2005, noțiune fără corespondent în dreptul muncii, nu poate fi interpretată decât prin analogie cu instituția "transferului întreprinderii, al unității sau a unor părți ale acesteia", reglementată de Titlul IV, Capitolul V din Codul muncii.Astfel, în lipsa unor norme speciale care să reglementeze toate drepturile și obligațiile ce fac parte din conținutul raportului juridic născut cu ocazia preluării procurorilor financiari de către Ministerul Public, devin aplicabile regulile de drept comun cuprinse în art. 169 C. muncii, în sensul că, în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia către alt angajator, salariații beneficiază de protecția drepturilor lor potrivit legii, toate drepturile și obligațiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau un raport de muncă existent la data transferului, fiind transferate integral către cesionar.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 2525 din 29 Iunie 2006
Prin sentința civilă nr. 146 din 24 ianuarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul N.N., în contradictoriu cu pârâtul, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, având ca obiect anularea adreselor 2913; 2921/2005 prin care i-au fost soluționate nefavorabil contestațiile formulate împotriva ordinului nr. 1714/2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că prin ordinul nr. 1714/2005, reclamantului, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, i-a fost stabilită corect indemnizația brută lunară, prin aplicarea coeficientului de multiplicare de 12,50 și majorării de 10% pentru vechime efectivă în funcția de magistrat, plus un spor pentru condiții deosebite de muncă de 15%, calculat la indemnizație.
în acest sens, instanța de fond a reținut că reclamantul face parte dintre procurorii preluați de Ministerul Public, conform art. 8 din O.U.G. nr. 117/2003, ca urmare a reorganizării Curții de Conturi, după verificarea îndeplinirii cerințelor prevăzute de lege pentru ocuparea funcției de procuror, potrivit art. 5 alin. (2) din același act normativ.
în aceste condiții, nu poate fi invocată instituția transferului, din dreptul muncii și nici nu sunt aplicabile prevederile art. 65 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, întrucât la data preluării, reclamantul nu îndeplinea funcția de magistrat.
S-a mai reținut că reclamantul a dobândit gradul de procuror, fiind numit prin decret prezidențial și nu a beneficiat de instituția "promovării pe loc", pentru a fi încadrat cu un coeficient specific Parchetului de pe lângă Curtea de Apel.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond a constatat, în mod greșit, că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 65 alin.(1) lit. c din Legea nr. 303/2004.
Totodată, recurentul-reclamant a arătat că în sentința atacată a fost reținută trunchiat decizia nr. 516 din 24 noiembrie 2004 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 3 din 3 ianuarie 2005, conform căreia procurorii financiari au continuat să funcționeze pe lângă Curtea de Conturi, respectiv pe lângă structurile acesteia, care nu mai desfășurau activitate jurisdicțională, dar făceau parte din Ministerul Public.
în acest sens, recurentul-reclamant a invocat și prevederile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, conform cărora deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial al României și produc efecte numai pentru viitor.
De asemenea, recurentul-reclamant a arătat că în temeiul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 53/2005, procurorii financiari în funcție la data intrării în vigoare a ordonanței au fost preluați de Ministerul Public, iar noțiunea de preluare constă atât în transferul personalului, prin suplimentarea numărului de posturi, cât și transferarea cheltuielilor de personal aferente numărului de posturi, conform art. 3 alin. (1), (2) și (3) din actul normativ menționat.
Așa fiind, devin aplicabile prevederile generale ale art. 169 din C. muncii, conform cărora salariații beneficiază de protecția drepturilor lor, în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unității sau al unei părți ale acesteia, către un alt angajator, potrivit legii, drepturile și obligațiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau raport de muncă, existent la data transferului, fiind transferate integral cesionarului.
în consecință, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, admiterea cererii și anularea parțială a ordinului nr. 1714/2005, emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul înscrierii coeficientului de multiplicare 13,00, corespunzător gradului profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 28 iunie 2000, intimatul-pârât a arătat că instanța de fond a interpretat corect prevederile art. 1 alin. (1) din O.UG. nr. 53/2005 și art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2003, reținând că în cauză este vorba despre o "preluare" a procurorilor financiari de către Ministerul Public, în temeiul normelor speciale menționate, iar nu de un "transfer" supus normelor generale cuprinse în Legea nr. 303/2004 și Codul muncii.
Intimatul-pârât a mai arătat că, la data preluării, recurentul-reclamant nu îndeplinea funcția de magistrat, conform legii, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 65 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, iar pe de altă parte ar fi inechitabil ca procurorii cu același grad să fie salarizați diferit.
Intimatul-pârât a formulat și apărări privind capătul de cerere având ca obiect acordarea majorării pentru vechimea în magistratură, dar acestea exced limitelor devoluțiunii, întrucât cererea de recurs nu cuprinde critici referitoare la acest aspect.
Recursul este fondat.
La data preluării sale de către Ministerul Public, în temeiul O.U.G. nr. 53/2005, recurentul-reclamant, în calitate de procuror financiar, beneficia de coeficientul de multiplicare 13,00, corespunzător funcțiilor similare din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, potrivit art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 177/2000.
Având în vedere cadrul legislativ care a reglementat în ansamblu preluarea activității jurisdicționale a Curții de Conturi de către instanțele judecătorești, noțiunea de "preluare", utilizată de legiuitor în O.U.G. nr. 53/2005, noțiune fără corespondent în dreptul muncii, nu poate fi interpretată decât prin analogie cu instituția "transferului întreprinderii, al unității sau a unor părți ale acesteia", reglementată de Titlul IV, Capitolul 5 din Codul muncii.
în lipsa unor norme speciale care să reglementeze toate drepturile și obligațiile ce fac parte din conținutul raportului juridic născut cu ocazia "preluării" procurorilor financiari de către Ministerul Public, devin aplicabile regulile de drept comun cu prinse în art. 169 din C. muncii, în sensul că salariații beneficiază de protecția drepturilor lor în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia către un alt angajator, potrivit legii, fiind transferate integral către cesionar toate drepturile și obligațiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau raport de muncă existent la data transferului.
O.U.G. nr. 117/2003 și O.U.G. nr. 53/2005 nu prevăd pur și simplu încetarea mandatului judecătorului sau procurorului financiar, așa cum susține intimatul pârât, ci "preluarea" de către instanțele judecătorești sau de Ministerul Public.
Nu pot fi reținute nici apărările privind inechitățile ce ar putea apărea între procurorii parchetelor de pe lângă tribunale, întrucât în cadrul acestora funcționează și procurori cu grad de parchet de pe lângă curtea de apel promovați pe loc, cu salarizarea corespunzătoare, deși prestează aceeași activitate.
în raport de aceste considerente, Curtea a constatat că instanța de fond a interpretat greșit sensul noțiunii de "preluare", cuprinsă în O.U.G. nr. 53/2005, motiv pentru care a admis recursul și a modificat sentința atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii și anulării parțiale a ordinului nr. 1714/2005 al Procurorului General de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în ceea ce privește coeficientul de multiplicare aplicabil recurentului reclamant.
| ← Polițist. Sancționare disciplinară. Greșita anulare a... | Polițist. Eliberare din funcție. Încetarea raporturilor de... → |
|---|
