ICCJ. Decizia nr. 1424/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1424/2007
Dosar nr. 4516/36/2006
Şedinţa publică din 7 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa Civilă nr. 716/ CA din 30 octombrie 2006 a admis acţiunea formulată de reclamantul B.S.M., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Tulcea şi pe cale de consecinţă a anulat Hotărârii nr. 5723 din 30 iunie 2006, emisă de pârâtă, constatând că reclamantul are calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa de Fond a reţinut că scopul reglementării cuprinse în O.G nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, a fost acela de a acorda drepturi compensatorii tuturor cetăţenilor români care au suferit consecinţele persecuţiei etnice, incluzând în această categorie atât persoanele care au suferit persecuţiile respective în mod direct, cât şi pe cele care au suferit în mod indirect aceste persecuţii, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor, astfel cum este cazul copiilor născuţi în perioada refugiului părinţilor.
În acest context, Instanţa a apreciat că reclamantul, născut ulterior datei la care părinţii săi au fost obligaţi să se refugieze din motive etnice, este îndreptăţit să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta, Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, susţinând că dispoziţiile legii nu se aplică şi copiilor născuţi în perioada refugiului deoarece nu îndeplinesc cerinţele esenţiale impuse de acest act normativ respectiv, schimbarea domiciliului ca o consecinţă a persecuţiei etnice suferite.
S-a mai susţinut de asemenea că în condiţiile în care strămutarea părinţilor reclamantului a fost consecinţa Tratatului de la Craiova, din anul 1940, iar prin textul acestuia se impunea obligaţia schimbului de populaţie dintre cele două ţări într-un termen de trei luni de la data schimbului instrumentelor de ratificare, nu pot beneficia de dispoziţiile Legii nr. 189/2000 decât acele persoane care, la data semnării tratatului, locuiau în teritoriile ce urmau a fi cedate, condiţie pe care reclamantul, născut în anul 1942, în România, nu o îndeplineşte.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente.
Conform art. 1 lit. c) din O.G nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispoziţiile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, începând cu 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice după cum urmează: c) a fost strămutată, în altă localitate decât cea de domiciliu.
Normele de aplicare a Ordonanţei aprobate prin HG nr. 127/2000, în art. 2, au asimilat persoanelor strămutate, pe cele expulzate, refugiate, precum şi pe cele care au făcut obiectul schimbului de populaţie ca efect al unui tratat bilateral.
Actele normative menţionate au avut în vedere persecuţia din motive etnice la care au fost supuşi o serie de cetăţeni români, fără a menţiona vreo distincţie între părinţii şi copii, fie ei născuţi înainte sau în perioada strămutării, astfel cum este ea menţionată în textul legal, atâta vreme cât consecinţele traumatizante ale unei asemenea experienţe au fost suportate de toţi membrii familiei şi în condiţiile în care scopul declarat al legii este acordarea unor drepturi compensatorii tuturor celor care au suportat aceste privaţiuni.
În acest context apare ca lipsit de relevanţă textul Tratatului bilateral, astfel cum a fost invocata de către recurent.
Pentru aceste considerente, constatând că, potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de Instanţa de Fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea împotriva Sentinţei Civile nr. 716/ CA din 30 octombrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 140/2007. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1438/2007. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
