ICCJ. Decizia nr. 150/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 150/2007
Dosar nr. 11.958/1/2006
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune în contencios administrativ înregistratăla Curtea de Apel Constanţa, reclamantul I.T. a solicitat anularea Hotărârii nr. 5230 din 31 octombrie 2005 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că s-a născut la 2 decembrie 1942, după strămutarea părinţilor săi din Bulgaria în România şi a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile ale strămutării ca şi aceştia.
Prin sentinţa civilă nr. 506/ CA din 29 iunie 2006, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul I.T. şi a anulat Hotărârea nr. 5230 din 31 octombrie 2005 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea.
A stabilit reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi a obligat pârâta la plata drepturilor cuvenite, pentru perioada 2 decembrie 1942 - 6 martie 1945.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut că reclamantul s-a născut după strămutarea părinţilor săi din Bulgaria în România şi a suferit toate consecinţele nefavorabile şi prejudiciile pe care le-a suferit şi familia sa urmare a strămutării.
Împotriva sentinţei sus menţionate a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, care a motivat, în esenţă, că reclamantul s-a născut după strămutarea părinţilor săi şi nu face obiectul Legii nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică şi juridică a minorului şi asigurarea nemijlocită de către părinţi a unor alte cerinţe cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare, şi de educaţie.
Concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi este eronată şi nu poate fi primită.
Soluţia cu motivarea adusă de prima Instanţă hotărârii pronunţate sunt în afara de orice critică şi exprimă un mod corect de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate, în dispoziţiile normative menţionate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.
În cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi prejudicii pe care le-a suferit şi familia sa ca urmare a strămutării respective.
Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 506/ CA din 29 iunie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 148/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 156/2007. Contencios → |
|---|
