ICCJ. Decizia nr. 3677/2007. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3677/2007
Dosar nr. 73/43/200.
Şedinţa publică din 2 octombrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 17 ianuarie 2007 reclamanta F.R. a chemat în judecată A.N.O.F.M., solicitând anularea Ordinului nr. 586 din 6 noiembrie 2006, prin care s-a dispus mutarea sa temporară din funcţia de director executiv al A.J.O.F.M. Mureş, în funcţia de consilier superior în cadrul A.L.O.F.M. Mureş.
A mai solicitat reintegrarea în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului nelegal, precizând că, deşi există o hotărâre definitivă şi executorie prin care s-a dispus reintegrarea sa efectivă în funcţia de director executiv a A.J.O.F.M. Mureş, A.N.O.F.M a considerat că nu este necesar să îi admită plângerea şi să procedeze la anularea Ordinului nr. 586/2006.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 41 din 9 mai 2007 a admis acţiunea formulată de reclamantă, a dispus anularea ordinului atacat şi reintegrarea acesteia în funcţia deţinută anterior.
Instanţa a reţinut că, simpla invocarea a dispoziţiei de începerea urmăririi penale de către organul de cercetare penală nu poate conduce la concluzia că sunt îndeplinite condiţiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, republicată, care să justifice măsura administrativă dispusă prin ordinul atacat, acest act administrativ fiind nelegal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.N.O.F.M., susţinând în esenţă că: mutarea temporară a reclamantei în funcţia de consilier superior nu a reprezentat o retrogradare din funcţie ci s-a datorat faptului că, în exercitarea funcţiei publice de director executiv a A.J.O.F.M. Mureş acesta putea influenţa cercetarea, sub aspectul împiedicării funcţionarului din subordine să facă declaraţii sau să pună la dispoziţia organelor de cercetare penală date sau înscrisuri relevante în soluţionarea cazului.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin Ordinul nr. 400 din 25 iulie 2005, emis de A.N.O.F.M intimata-reclamantă a fost destituită din funcţia de director executiv al A.J.O.F.M. Mureş.
Prin încheierea nr. 20 din 27 ianuarie 2006, pronunţată în dosarul nr. 2926/2005 al Curţii de Apel Târgu Mureş i-a fost admisă cererea reclamantei şi s-a dispus suspendarea efectelor actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Prin ordinul preşedintelui A.N.O.F.M nr. 60 din 17 februarie 2006, F.R. a fost repusă în funcţia publică de director executiv al A.J.O.F.M. Mureş, cu drepturile salariale cuvenite.
Curtea de Apel Târgu Mureş, prin sentinţa civilă nr. 140 din 5 decembrie 2006, examinând pe fond litigiul a admis acţiunea formulată de F.R., a dispus anularea ordinului nelegal şi restabilirea situaţiei anterioare, în sensul reintegrării sale în funcţia deţinută anterior emiterii actului atacat cu plata drepturilor băneşti aferente şi a sumei de 100.000.000 ROL, cu titlu de despăgubiri.
Ulterior prin Ordinul nr. 586 din 6 noiembrie 2006, preşedintele A.N.O.F.M a dispus mutarea temporară a intimatei-reclamantei în funcţie de consilier superior în cadrul A.L.O.F.M. Mureş, invocând prevederile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 188/1999.
Dispoziţiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, privind posibilitatea „mutării temporare a funcţionarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri….", în nici un caz mutarea funcţionarului într-o structură inferioară, ceea ce echivalează cu o retrogradare, cu caracter de sancţiune disciplinară.
Susţinerea recurentei-pârâte potrivit căruia intimata-reclamantă ar putea influenţa cercetarea penală aflată în curs nu a fost cu nimic dovedită.
Din modul de a proceda al recurentei-pârâte se desprinde faptul că aceasta a încercat să nu respecte dispoziţiile cuprinse în hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii, fapte, care pot constitui elementele constitutive ale unor infracţiuni.
Având în vedere cele mai sus expuse, recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.N.O.F.M. împotriva sentinţei nr. 41 din 9 mai 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă pe recurenta-pârâtă să plătească intimatei 1190 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 3672/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3678/2007. Contencios → |
---|