ICCJ. Decizia nr. 4451/2007. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4451/2007
Dosar nr. 2715/1/2007
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin recursul formulat la 16 martie 2007, recurenta S.R. a solicitat, în principal, anularea Hotărârii nr. 90 din 22 februarie 2007 adoptată de intimatul C.S.M. şi, în subsidiar, declararea ca fiind admisă la concursul de promovare în posturile de execuţie vacante din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, la concursul de promovare susţinut la data de 4 februarie 2007, prin valorificarea rezultatului obţinut şi obligarea intimatului, să dispună, prin hotărâre, promovare într-o funcţie de execuţie vacantă în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, cu respectarea opţiunii sale.
În motivarea cererii, se arată că, recurenta s-a înscris la concursul de promovare a judecătorilor şi procurorilor la instanţele superioare în funcţiile vacante de execuţie, organizat de intimat prin intermediul I.N.M., concurs susţinut la data de 4 februarie 2007.
Recurenta a candidat pentru un post de execuţie pentru judecători în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, promovare pe loc, şi a optat pentru disciplinele „drept civil" şi „drept procesual civil".
Recurenta a obţinut următoarele note: proba practică - 8; proba practică - 8; media notelor fiind - 8.
În urma contestaţiilor la barem şi la notarea propriu-zisă, comisia de soluţionare a contestaţiilor a dispus anularea unor subiecte teoretice şi practice la disciplinele drept penal şi dreptul familiei.
În această conjunctură, nota de pornire, pentru candidaţii ce au susţinut examenul la disciplina drept penal a fost 2,40, iar pentru cei ce au susţinut examenul la disciplina dreptul familiei 1,20, în timp ce pentru cei care au susţinut examenul la materia drept civil, nota de pornire a fost 0.
Mai mult, candidaţii ce au susţinut examenul la disciplina drept penal, au fost avantajaţi şi prin punctarea ca fiind corecte a două răspunsuri la unul dintre subiectele de la proba practică.
Astfel, s-a produs un vădit dezechilibru, fiind rupt echilibrul concursului care trebuie să implice cu necesitate asigurarea unor condiţii de egalitate, fără nici un fel de discriminare.
Mai mult, 9 din cele 13 locuri au fost ocupate de candidaţii care au susţinut examenul la drept penal şi 3 locuri la de candidaţii care au susţinut examenul la dreptul familiei.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat
Pârâtul apreciază că în speţă au fost respectate prevederile legale, recurenta a formulat contestaţie la barem care a fost respinsă şi nu a precizat dispoziţiile regulamentare ce au fost încălcate.
Organizarea şi corectarea lucrărilor concursului de promovare sunt atribuţiuni ale comisiilor constituite, iar intimatul a apreciat că dispoziţiile legale au fost respectate, iar instanţele nu se pot substitui acestor comisii.
Au fost depuse la dosar actele care au stat la baza adoptării hotărârii recurate, precum şi practică judecătorească.
Recursul este nefondat.
Potrivit Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 621 din 21 septembrie 2006 s-au constituit comisia de organizare a concursului, comisii de elaborare a subiectelor, de corectare şi de soluţionare a contestaţiilor art. 9, 11.
Conform art. 14 din Regulament, comisiile de corectare examinează contestaţiile la bareme şi adoptă baremele definitive. Comisiile de soluţionare a contestaţiilor reevaluează lucrările scrise ale căror note iniţiale au fost contestate şi acordă note conform baremelor de evaluare şi notare definitive.
Din actele depuse la dosar rezultă că au fost respectate aceste prevederi.
Însăşi recurenta a formulat contestaţie la barem, respinsă de către comisia ce soluţiona aceste contestaţii.
Recurenta nu a indicat încălcarea vreunei prevederi a Regulamentului, ci a considerat că soluţia adoptată de unele comisii prin care s-au anulat întrebări la disciplinele penal şi familiei ar fi dus la discriminare între candidaţii care au susţinut examenul la aceste discipline şi ceilalţi candidaţi.
S-a invocat faptul că nota de pornire nu a fost aceeaşi pentru toţi candidaţii.
Recurenta a depus la dosar Decizia nr. 3289 din 27 iunie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 2737/1/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi a fost invocată ca practică judecătorească.
Decizia priveşte soluţionarea recursul formulat de G.D.M. împotriva aceleiaşi Hotărâri nr. 90 din 2 februarie 2007 a Plenului C.S.M.
Instanţa care a pronunţat Decizia, a admis recursul şi a anulat hotărârea în ceea ce-l priveşte pe recurent, considerând că nu au fost respectate prevederile art. 9 pct. 17 din Regulament, deoarece Comisia de organizare a concursului era obligată să informeze de îndată C.S.M. cu privire la orice situaţie deosebită a cărei rezolvare nu este prevăzută în regulament, precum şi cu privire la orice situaţie care impune anularea unor subiecte.
Prezenta instanţă, ce soluţionează recursul formulat de recurenta S.R. nu poate urma practica invocată.
Intimatul a fost informat asupra împrejurării anulării subiectelor şi în cunoştinţă de cauză a hotărât respingerea contestaţiilor cu privire la acest aspect, şi a dispus validarea examenului.
Mai mult, recurentul G. a susţinut examenul la disciplina dreptul familiei.
Recurenta avu Rodica consideră că persoanele care au susţinut examenul la disciplina dreptul familiei au fost favorizate.
Aşadar, ar urma situaţia absurdă ca şi candidaţii c are au susţinut examenul la drept penal să se considere discriminaţi, deoarece în ipoteza în care nu s-ar fi anulat întrebările aceştia ar fi răspuns corect şi astfel au dreptul să fie promovaţi.
În realitate, problema a fost rezolvată în mod legal de către comisiile care au soluţionat contestaţiile care au apreciat în concret corectitudinea fiecărei întrebări, atribuţie ce nu poate fi însuşită şi analizată de către instanţa de judecată.
Comisiile aveau dreptul, conform Regulamentului, să dispună anularea unor întrebări, intimatul a fost încunoştinţat despre aceasta şi a procedat la validarea rezultatelor examenului.
Instanţa de judecată nu are atribuţia recorectării lucrărilor, ci doar a verificării respectării prevederilor legale, în speţă ale Regulamentului, prevederi ce au fost respectate întocmai.
Urmează a se constata că din acest punct de vedere recursul formulat este nefondat.
În ceea ce priveşte capătul subsidiar al cererii, declararea ca admisă a recurentei urmare a valorificării rezultatului obţinut, se va reţine inadmisibilitate formulării direct în recurs, fără existenţa prealabilă a unei cereri adresată intimatului şi a unei hotărâri de respingere a cererii care să fie ulterior recurată.
Urmează ca în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 31 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să se dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.R. împotriva Hotărârii nr. 90 din 22 februarie 2007 a Plenului C.S.M., ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 4450/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4456/2007. Contencios. Suspendare executare... → |
---|