ICCJ. Decizia nr. 4611/2007. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrata pe rolul Curții de Apel București, reclamanta E.E. a solicitat, in contradictoriu cu Garda Națională de Mediu, obligarea paratei la plata primei de concediu pe anul 2005, actualizata cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, la data plății efective.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat ca Lege nr. 188/1999, in speța art. 34 alin. (2) din acest act normativ, reglementează dreptul funcționarului public la prima de concediu, aplicarea acestui articol fiind suspendata prin ordonanțe de urgenta.
S-a mai arătat ca suspendarea acestui drept este neconstituțională, apreciindu-se totodată ca executivul si legislativul nu puteau suspenda sau abroga acest drept care deriva dintr-un raport juridic de munca și, care odată câștigat, nu mai poate fi anulat.
Prin Sentința Civila nr. 1505 din 4 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ si fiscal, acțiunea formulata a fost admisa, instanța dispunând obligarea paratei la plata către reclamanta a primei de concediu pe anul 2005, actualizată cu indicele de inflație de la data scadentei, pana la data plății efective.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre instanța a reținut, in esența, ca reclamanta, in calitate de funcționar public, beneficiază de prima de concediu, suspendarea exercițiului acestui drept neechivalând cu înlăturarea lui ci având ca efect numai imposibilitatea temporară a realizării acestuia în intervalul de timp pentru care s-a dispus suspendarea.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Garda Națională de Mediu, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta E.E. ca fiind neîntemeiată.
în motivarea recursului s-a susținut, în esență, că soluția adoptată de prima instanță nu are suport legal, întrucât prin art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2005 a fost suspendată, până la finele acelui an, aplicarea prevederilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, iar în raport cu prevederile art. 63 și 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, suspendările dispuse prin legile bugetului de stat nu și-au încetat activitatea, cum a susținut reclamanta, nefiind abrogate.
De asemenea, în opinia recurentei, dispozițiile criticate nu privesc drepturi fundamentale ale cetățenilor, prima de concediu fiind un drept salarial suplimentar care nu este prevăzut de Constituție, ci a fost reglementat cu scopul îmbunătățirii calității vieții salariaților, în limita resurselor financiare ale bugetului, astfel încât dispozițiile art. 53 din Constituție nu prezintă relevanță în cauza dedusă judecății.
Recursul este nefondat.
Analizând actele dosarului și criticile recurentei, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materie și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041C. proc. civ., înalta Curte a constatat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, neputând fi reținut în speță nici un motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia, pentru considerentele în continuare arătate.
în anul 2005 reclamanta a avut calitatea de funcționar public în cadrul autorității pârâte și, prin urmare, îi sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "funcționarii publici beneficiază, pe lângă indemnizația de concediu, de o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Este adevărat că aplicarea acestei dispoziții legale a fost suspendată din anul 2001 și până la 31 decembrie 2006, prin O.G. nr. 33/2001 și apoi, anual, prin legile bugetului, dar soluția instanței de fond este în concordanță cu jurisprudența unitară a înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul că funcționarii publici au dreptul la plata primei de concediu pe perioada 2001 - 2006.
S-a reținut astfel, în mod constant, că suspendarea aplicării prevederilor respective din Legea nr. 188/1999 a contravenit dispozițiilor art. 41 și 53 din Constituție, întrucât dreptul de remunerare a muncii și dreptul la concediu plătit, corelative dreptului la muncă, fiind drepturi fundamentale, nu pot fi restrânse discriminatoriu și în alte condiții decât cele expres și limitativ prevăzute de legea fundamentală prin art. 53, respectiv pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, desfășurarea instrucției penale și prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Aceeași normă constituțională stipulează că restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică și că trebuie să fie, în orice caz, proporțională cu situația care a determinat-o, fără să aducă atingere existenței dreptului sau a libertății.
în același sens s-au pronunțat în materie Secțiile Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție, în sprijinul opiniei împărtășite fiind avută în vedere și jurisprudența C.E.D.O. cu privire la noțiunea de "bun".
Astfel, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin noțiunea de "bun" se înțelege și "speranța legitimă"de a dobândi un bun prin lege. Noțiunea de "speranță legitimă" presupune existența unei configurări juridice, respectiv a unei reglementări prin lege.
Or, de vreme ce printr-o lege se recunoaște dobândirea unui bun, în speță, patrimonial, deci este configurată juridic o "speranța legitimă", nu se poate interzice, tot prin lege, dobândirea bunului, deoarece în acest fel dreptul consacrat prin lege este golit, practic, de conținutul său.
în speță, legiuitorul a consacrat un drept - prima de concediu (deci o "speranță legitimă") - dar, prin alte legi, a golit practic de conținut dreptul asupra căruia s-a născut speranța legitimă de exercitare a lui.
Cum în cauză nu s-a demonstrat incidența vreuneia dintre condițiile constituționale de restrângere a drepturilor fundamentale în discuție, prima instanță a reținut în mod just că actele normative prin care a fost suspendat exercițiul dreptului la prima de concediu și care în prezent nu mai sunt în vigoare au contravenit dispozițiilor art. 53 din Constituția revizuită.
Față de cele expuse, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4657/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4290/2007. Contencios → |
|---|
