ICCJ. Decizia nr. 4620/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4620/2007
Dosar nr. 41901/3/2006
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, la data de 7 decembrie 2006, reclamanţii, funcţionari publici în cadrul M.A.D.R., au solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2001 – 2006, actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului, până la data plăţii efective.
Tribunalul Bucureşti, prin şedinţa civilă nr. 955 din 7 februarie 2007, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti cu motivarea că potrivit art. 912 din Legea nr. 188/1999 cauzele având ca obiect raporturi de serviciu ale funcţionarilor publici sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ, iar în conformitate cu art. 10 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004, litigiile având ca obiect acte administrative emise de autorităţi publice centrale sunt de competenţa secţiilor de contencios administrativ ale curţilor de apel.
Soluţionând cauza pe fond Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1322 din 22 mai 2007 a admis acţiunea reclamantelor, ca şi cererile de intervenţie formulate în cauză şi a obligat pârâtul la plata sumelor reprezentând contravaloarea primei de vacanţă aferentă perioadei 2001 - 2006, actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului, până la data plăţii efective.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că dreptul funcţionarilor publici la primă de vacanţă este reglementat de dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, a cărei aplicare a fost suspendată prin OUG nr. 33/2001, suspendare prelungită succesiv, prin legile bugetului, până la 31 decembrie 2006.
A mai reţinut instanţa că măsura suspendării are ca efect amânarea punerii în aplicare a legii, iar odată cu expirarea duratei de suspendare a aplicării prevederilor legale obligaţiile pârâtului, corelative dreptului reclamanţilor, devin executorii.
S-a invocat în acest sens Decizia nr. 23 din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie potrivit căreia contestarea existenţei dreptului pe perioada în care a fost suspendată aplicarea lui încalcă dispoziţiile art. 53 din Constituţie şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O.
Pe cale de consecinţă, instanţa a apreciat că obligaţia de plată a primelor de vacanţă a devenit executorie la data încetării suspendării, respectiv la 31 decembrie 2006, moment de la care pârâtul datorează sumele solicitate de reclamanţi, actualizate cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului, până la data plăţii efective.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul M.A.D.R., invocând nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond nu a ţinut seama de împrejurarea că, prin OUG nr. 33/2001, precum şi prin legi succesive ale bugetului de stat, au fost suspendate dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, fiind totodată întrerupt dreptul la acţiune pentru beneficiarii prevederilor legale susmenţionate.
S-au invocat de asemenea dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, potrivit cărora, în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un act normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior cu indicarea expresă a duratei suspendării, menţionându-se totodată că prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate, prin legi succesive ale bugetului, până la 31 decembrie 2006.
Recursul este nefondat şi, urmează a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente.
Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici de a primi, pe lângă indemnizaţia de concediu şi o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este adevărat că acordarea primei de vacanţă, instituită, prin prevederile legale susmenţionate, a fost suspendată în anii 2001 - 2006 prin dispoziţii normative succesive însă, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Astfel, dreptul la primă de concediu, stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999) a fost menţinut prin art. 34 alin. (2) din aceeaşi lege în forma republicată (M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004) precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară, M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007.
Nu se poate considera deci că, suspendarea dreptului în perioada respectivă, echivalează cu inexistenţa lui în cadrul aceleiaşi perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituţional ce garantează realizareadrepturilor acordate.
De asemenea, neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat, nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României, privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exerciţiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situaţia, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conţinut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.
Faţă de aceste motive, constatând că nu există, potrivit art. 3041, motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A.D.R. împotriva sentinţei civile nr. 1322 din 22 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4588/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4644/2007. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
