ICCJ. Decizia nr. 4644/2007. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4644/2007
Dosar nr. 3729/1/2007
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 28 iulie 2005 reclamanta SC I.N.A. SRL Botoşani a solicitat anularea pct. 9.2 alin. (2) şi teza a doua din prima normă a pct. 9.9 din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000, norme adoptate prin HG nr. 401/2000, considerând că sunt nelegale şi că o prejudiciază grav.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii cererii pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant, excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa obiectului şi excepţia lipsei de interes, iar pe fond a solicitat ca acţiunea să fie respinsă ca neîntemeiată.
Ministerul Finanţelor Publice a formulat cerere de intervenţie în interesul Guvernului României, solicitând ca acţiunea să fie respinsă ca inadmisibilă.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 346 din 5 octombrie 2005 a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că OUG nr. 17/2000 a fost abrogată prin Legea nr. 345/2002, iar Normele de aplicare a acesteia şi-au încetat activitatea.
Recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1548 din 2 mai 2006, în sensul că s-a casat sentinţa recurată şi s-a dispus trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă spre rejudecare, reţinându-se că nu s-a pus în discuţia părţilor, la termenul de soluţionare a cauzei, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, că s-a reţinut eronat că operează automat o identitate de tratament juridic între excepţia de nelegalitate şi cea de neconstituţionalitate, fără ca să se solicite reclamantei dovezile necesare pentru a demonstra în ce măsură actul administrativ contestat i-a creat vătămări în perioada în care a fost în vigoare şi a produs efecte.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 30 din 26 februarie 2007 a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi excepţia lipsei de interes, excepţii invocate de pârât, dar a admis excepţia lipsei obiectului, respingând acţiunea pentru lipsa obiectului şi admiţând cererea de intervenţie accesorie.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că excepţia nulităţii cererii pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant al reclamantei nu este întemeiată, deoarece aceasta a dat mandat consilierului juridic să o reprezinte încauză, iar excepţia lipsei de interes este neîntemeiată pentru că interesul reclamantei rezultă din aceea că a pierdut însemnate sume de bani prin aplicarea normelor a căror anulare a solicitat.
Dar, consideră că este întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa obiectului, deoarece HG nr. 401/2000 nu mai era în fiinţă la data promovării acţiunii de faţă, efectele acesteia fiind abrogate chiar şi înainte de formularea reclamaţiei administrative.
Şi împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de către reclamantă, care susţine că a fost dată prin încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Consideră că instanţa de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat stabilită prin sentinţa nr. 754 din 20 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă şi prin Decizia nr. 1548 din 2 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, neţinând cont că prin sentinţa nr. 754/2005 a Curţii de Apel Bucureşti s-a respins excepţia inadmisibilităţii unei acţiuni în anularea aceloraşi dispoziţii ale Hotărârii Guvernului nr. 401/2000, iar prin Decizia nr. 1548/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a casat prima sentinţă pronunţată în prezenta cauză, s-a trimis cauza spre rejudecare, reţinându-se că se impune a se administra probe pentru ca reclamanta să dovedească în ce măsură actul în discuţie i-a creat vătămări în perioada în care a fost în vigoare.
Menţionează că a solicitat proba cu expertiză contabilă, care nu a fost pusă în discuţia părţilor de către instanţa de fond şi că actul normativ continuă să existe şi după ce a fost abrogat, aplicându-se actelor şi faptelor juridice petrecute pe timpul cât a fost în vigoare.
Recursul este fondat.
Respingerea acţiunii de către instanţa de fond pentru lipsa interesului reclamantei, cu motivarea că HG nr. 401/2000 nu mai era în fiinţă la data promovării acţiunii şi că efectele acesteia au fost abrogate anterior formulării acţiunii, astfel că orice critică de nelegalitate raportată la această hotărâre apare ca inadmisibilă, este neîntemeiată.
Prima instanţă n-a ţinut cont nici cel puţin de îndrumările date de către instanţa de recurs, care erau obligatorii în conformitate cu prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., îndrumări care priveau necesitatea prezentării de către reclamantă a unor dovezi cu care să poată demonstra în ce măsură actul în discuţie, pe perioada în care a fost în vigoare şi a produs efecte juridice, i-a cauzat vătămări.
De aceea, se impune ca sentinţa recurată să fie casată, iar cauza să se trimită aceleiaşi instanţe spre rejudecare, urmând ca aceasta să procedeze la administrarea tuturor probelor pe care le va aprecia că ajută la soluţionarea pricinii, pentru ca în final să poată stabili cu certitudine dacă prevederile invocate din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000, adoptate prin HG nr. 401/2000, s-au emis cu încălcarea actului normativ în baza căruia au fost adoptate şi – în caz afirmativ – dacă au produs vătămări recurentei-reclamante şi care este întinderea acestora.
Instanţa de fond va solicita recurentei-reclamante să prezinte dovezi în sensul celor menţionate mai sus, dar va putea dispune şi din oficiu, bineînţeles după punerea în discuţie, administrarea şi a altor probe pe care le va considera necesare pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.
Totodată, va analiza dacă celelalte susţineri ale recurentei din cererea de recurs au vreo relevanţă în soluţionarea pricinii.
Pentru considerentele arătate mai sus, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5), art. 313 şi art. 315 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. civ., să se admită recursul, să fie casată sentinţa atacată şi să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC I.N.A. SRL Botoşani împotriva sentinţei nr. 30 din 26 februarie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4620/2007. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 46692007/2007. Contencios → |
|---|
