ICCJ. Decizia nr. 907/2007. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 907/2007
Dosar nr. 2720/30/2006
Şedinţa publică din 13 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 29 august 2006, C.C. a chemat în judecată M.A.N. şi C.M.Z. Timiş solicitând:
- obligarea acestor autorităţi publice să-i comunice actul de trecere în rezervă emis de primul pârât conform normelor legale în vigoare la data respectivă, precum şi a actelor prealabile care au stat la baza emiterii acelui ordin;
- să se constate nulitatea absolută a actului administrativ şi pe cale de consecinţă, să se dispună reîncadrarea sa în armata Română, corespunzător funcţiei şi gradului militar avute la data trecerii în rezervă, inclusiv recunoaşterea acestei perioade ca vechime în serviciu potrivit Legii nr. 164/2001;
- obligarea primului pârât să-i plătească suma de 3.000.000 lei RON cu titlu de daune materiale, reprezentând drepturile salariale şi de altă natură cuvenite până la data reintegrării; precum şi a unor daune morale în valoare de 1.000.000 lei RON.
Prin sentinţa civilă nr. 591/ CA din 1 noiembrie 2006, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Această din urmă instanţă a pronunţat apoi, sentinţa civilă nr. 330 din 4 decembrie 2006, dezinvestindu-se în favoarea instanţei de judecată sesizată iniţial.
S-a motivat că o atare soluţie se impune deoarece reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe mai multe texte legale, între care şi cele cuprinse în Legea nr. 1/1967 şi art. 19 din Legea nr. 29/1990.
De-asemenea, a fost invocată calitatea de autoritate centrală a pârâtului M.A.N., care potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 1/1967, atrage competenţa materială a Tribunalului Timiş, ca instanţă de contencios administrativ.
În sfârşit, curtea de apel a apreciat că nu este necesar un regulator de competenţă în prezenta cauză deoarece, art. 22 C. proc. civ., nu prevede un conflict de competenţă între o curte şi o instanţă din raza sa de activitate".
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M.A.N.
Recurentul a susţinut că sentinţa atacată este nelegală, întrucât obiectul principal al acţiunii reclamantului C.C. îl constituie cererea acestuia pentru anularea unui act administrativ, unilateral cu caracter individual, respectiv Ordinul de trecere în rezervă din 21 septembrie 1990, emis de către o autoritate publică centrală, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi cele conţinute în art. 3 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competenţa curţii de apel de soluţionare, în primă instanţă, a litigiului dintre părţi.
Motivul de casare este întemeiat.
Aşa cum s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a lucrărilor din dosar, obiectul principal al cererii de chemare în judecată îl constituie pretenţia reclamantului C.C. de a se constata nulitatea absolută a Ordinului din 21 septembrie 1990 prin care M.A.N. a dispus trecerea lui în rezervă.
Acest ordin are, indiscutabil, natura unui act administrativ individual şi a fost emis de o autoritate a administraţiei publice centrale de specialitate, în exercitarea unei atribuţii conferite de lege.
Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sub imperiul căreia a fost introdusă acţiunea şi cu prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, aparţine Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, iar nu Tribunalului Timiş, aşa cum greşit s-a apreciat prin hotărârea recurată.
Este adevărat că potrivit principiului tempus regit actum, validitatea unui act administrativ trebuie analizată în raport de actele normative, de drept substanţial, în vigoare la data emiterii sau adoptării lui, dar judecata cauzei, sub aspectul competenţei instanţelor şi a procedurii de urmat se realizează în conformitate cu legea în vigoare la data sesizării instanţei.
Potrivit art. 27 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cauzele aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să se judece conform legii aplicabile în momentul sesizării instanţei.
Din interpretarea per a contrario a normei de procedură precizate, rezultă că acţiunile introduse după intrarea în vigoare a legii noi se vor soluţiona potrivit dispoziţiilor cuprinse în această nouă reglementare.
Ţinând seama de considerentele expuse în cele ce preced, urmează a se admite recursul şi a fi casată sentinţa cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Văzând şi dispoziţiile art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.A.N. în nume propriu şi pentru C.M.Z. Timiş împotriva sentinţei civile nr. 330 din 4 decembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 902/2007. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 977/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
