ICCJ. Decizia nr. 975/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 975/2007
Dosar nr. 2057/57/2006
Şedinţa publică din 15 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, reclamanta N.L. a chemat in judecată pârâta C.J.P.S. solicitând anularea Hotărârii nr. 2122 din 27 iunie 2006 şi obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască calitatea de beneficiară a OG nr. 105/1999 modificată şi completată şi să-i acorde drepturile prevăzute de acest act normativ.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în mod greşit i-a fost respinsă cererea pentru acordarea drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999 întrucât s-a dovedit cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei că, datorită Tratatului Bilateral încheiat la Craiova între România şi Bulgaria, părinţii şi bunicii săi au fost strămutaţi în anul 1940 din judeţul Durostor, Bulgaria în localitatea Gârliţa, jud. Constanţa unde s-a născut reclamanta, după care mama acesteia împreună cu cei trei copii minori si bunicii au fost mutaţi în judeţul Timiş urmând ca în anul 1950 familia reclamantei să se mute în localitatea Piatra Olt.
Prin sentinţa civilă nr. 146 din 29 septembrie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei N.L., a anulat Hotărârea nr. 2122 din 27 iunie 2006 şi a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a prevederilor OG nr. 105/1999 aşa cum a fost modificată si completata prin Legea Nr. 189/2000 pentru perioada 25 martie 1942 – 6 martie 1945.
Pentru a hotărî astfel a reţinut că părinţii si bunicii reclamantei în toamna anului 1940 au fost nevoiţi să plece de la domiciliul lor situat în judeţul Durostor în localitatea Gârliţa din judeţul Constanţa, ca urmare a Tratatului încheiat de România şi Bulgaria la data de 7 septembrie 1940 şi că reclamanta s-a născut la data de 25 martie 1942 în comuna Gârliţa dată după care familia acesteia, din motive de persecuţie etnică, a plecat în judeţul Timiş, unde a rămas până în anul 1950, ulterior, stabilindu-se definitiv în localitatea Piatra Olt.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.J.P.S. criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivare, recurenta a susţinut că în condiţiile în care intimata s-a născut în luna martie a anului 1942, iar schimbul de populaţie s-a produs în anul 1940, în mod evident nu poate beneficia de prevederile legii ca titular, nefiind născută sau concepută la data refugiului.
A mai susţinut că nu se poate accepta raţionamentul expus în cuprinsul motivării, potrivit căruia dispoziţiile legale aplicabile persoanelor strămutate nu prevăd în mod imperativ înlăturarea de la aceste prevederi a persoanelor născute după strămutare sau în refugiu. Aceasta întrucât legea prevede, în mod expres, pe acele persoane care sunt îndreptăţite să beneficieze de prevederile legii, ceea ce înseamnă că sunt excluse alte categorii de persoane.
Din analiza soluţiei Instanţei de Fond, a motivelor de recurs şi a înscrisurilor din dosar, în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat şi îl va respinge pentru următoarele considerente:
Este necontestat că reclamanta s-a născut la data de 25 martie 1942 în localitatea Gârliţa, Raionul Băneasa, acolo unde părinţii acesteia se refugiaseră din localitatea de domiciliu, ca urmare a unui schimb de populaţie stabilit prin Tratatul de la Craiova încheiat între România şi Bulgaria la data de 7 septembrie 1940.
Din situaţia de avere imobilă rurală a locuitorului Ş.V. (tatăl reclamantei), rezultă că acesta a deţinut în Durostor, 10 ha teren în valoare de 280.000 lei şi casă în valoare de 170.000 lei.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii enumerate.
Din interpretarea prevederilor ordonanţei, rezultă că obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile, prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a schimbului de populaţie din Bulgaria în România.
Pe cale de consecinţă Curtea constată că recursul este nefondat şi conform dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P.S. împotriva sentinţei civile nr. 146 din 29 septembrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 970/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4052/2007. Contencios. Anulare act... → |
---|