ICCJ. Decizia nr. 1434/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1434/2008

Dosar nr. 1556/33/2007

Şedinţa publică de Ia 3 aprilie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 509 din 22 octombrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul P.N., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, dispunând anularea hotărârii din 3 august 2007 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat pentru perioada 1 iunie 1943-6 martie 1945, cu acordarea drepturilor băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2006.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamantul, împreună cu familia sa, s-a refugiat, în primăvara anului 1943 - din cauza persecuţiilor etnice suferite, urmare cedării Ardealului de Nord către Ungaria - din localitatea de domiciliu, în localitatea B., reîntorcându-se în localitatea de domiciliu în primăvara anului 1945.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, susţinând că este netemeinică şi nelegală şi invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ. În motivarea recursului, Casa Judeţeană de Pensii Cluj arată, în esenţă, că probatoriul administrat în cauză nu este concludent şi că, raportat la acesta, în mod greşit instanţa a stabilit calitatea de refugiat a reclamantei şi i-a acordat drepturile compensatorii prevăzute de lege.

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus-menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, în conformitate cu art. 61 din acelaşi act normativ, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Or, din declaraţiile notariale ale martorilor B.A. şi C.L., coroborate cu cea a martorului C.Ş. - audiat nemijlocit de instanţa de judecată, rezultă într-adevăr că, din cauza persecuţiilor etnice la care era supusă populaţia de etnie română, ca urmare a cedării Ardealului de Nord către Ungaria, reclamantul şi familia sa s-au refugiat, în iunie 1943, din localitatea C., în care îşi aveau domiciliul, în localitatea P. şi, ulterior, în localităţile B., C. şi T., judeţul Cluj, întorcându-se în localitatea de domiciliu în aprilie 1945.

În cauză, dovada refugiului reclamantului s-a făcut, aşadar, conform legii, instanţa de fond în mod corect admiţând acţiunea şi obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, pentru perioada refugiului.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei nr. 509 din 22 octombrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1434/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs