ICCJ. Decizia nr. 1437/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1437/2008
Dosar nr. 1029/35/2007
Şedinţa publică de la 3 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 188/CA/2007-P.I. din 5 noiembrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul S.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, dispunând anularea hotărârii din 17 mai 2007 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, din declaraţiile martorilor rezultă că reclamantul, împreună cu părinţii săi, S.V. şi S.O., a fost refugiat, în perioada iulie 1942-martie 1945, din localitatea C., în localitatea R.-B., din cauza persecuţiilor la care familia sa era supusă de către populaţia de etnie maghiară.
Instanţa de fond constată că între extrasul din 01 septembrie 2004, emis de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Bihor - care atestă calitatea de refugiat a numitului S.V., în perioada 1942-1945, având fişa de refugiat din anul 1942 - şi această din urmă fişă, eliberată de către Direcţia Arhivelor Naţionale Centrale Bucureşti, există, într-adevăr, contradicţii, în sensul că nici una dintre persoanele menţionate în cuprinsul fişei de refugiat nu face parte din familia reclamantului. Instanţa de judecată a reţinut, însă, că această contradicţie între actele oficiale emise de cele două instituţii nu poate fi imputată reclamantului care, în lipsa unor acte oficiale concludente, a făcut dovada persecuţiei etnice prin proba testimonială.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, faţă de împrejurarea că reclamantul nu a fâcut dovada persecuţiei etnice şi nici a refugiului.
Arată recurenta că prima instanţă de judecată în mod greşit a admis cererea reclamantului, în condiţiile în care nu a lămurit contradicţia existentă între actele oficiale aflate la dosar, respectiv extrasul din 01 septembrie 2004, emis Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Bihor şi fişa de refugiat din anul 1942 a numitului S.V., eliberată de către Direcţia Arhivelor Naţionale Centrale Bucureşti.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus-menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 61 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din Ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, în lipsa acestor acte, prin declaraţie cu martori.
În cauză, într-adevăr, rezultă din extrasul din 01 septembrie 2004, emis Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Bihor, că numitul S.V. a fost refugiat în perioada 1942-1945, fişa sa de refugiat din anul 1942.
Potrivit, însă, acestei din urmă fişe, eliberată de Direcţia Arhivelor Naţionale Centrale Bucureşti, nici una dintre persoanele menţionate la rubrica „Situaţia familială"; nu face parte din familia reclamantului.
Mai mult decât atât, în cuprinsul respectivei fişe se menţionează că numele atât al localităţii de naştere a refugiatului, cât şi al celei „de unde vine"; acesta este „P."; iar nu „C.";, aşa cum susţine reclamantul şi cum o atestă, de altfel, şi actele de stare civilă depuse de reclamant la dosar, inclusiv certificatul de deces al tatălui său.
De asemenea, aşa cum rezultă din aceeaşi fişă de refugiat a numitului S.V., acesta avea, în anul refugiului (1942) vârsta de 33 de ani, or, potrivit actelor de stare civilă, tatăl reclamantului s-a născut la data de 17 decembrie 1903, probele fiind, deci, contradictorii şi sub acest aspect.
Or, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. în acest sens, aceleaşi prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul în cauză, cu privire la aspectele mai sus arătate, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, motiv pentru care recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată şi, în temeiul art. 313 teza a I-a C. proc. civ., va fi trimisă cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecare, cu aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) şi (3) din acelaşi Cod.
Cu prilejul rejudecării, instanţa de judecată va suplimenta probatoriul, prin audierea ambilor martori care au dat declaraţii notariale, în vederea lămuririi contradicţiilor mai sus arătate şi, deci, a edificării cu privire la identitatea de persoană între tatăl reclamantului şi numitul Secară Vasile, la care se referă fişa de refugiat din anul 1942.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei nr. 188/CA/2007-P.I. din 5 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1436/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1439/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
