ICCJ. Decizia nr. 150/2008. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 150/2008
Dosar nr. 2056/2/2007
Şedinţa publică de la 17 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul M.R. a chemat în judecată Guvernul României, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, Autoritatea Naţională pentru Persoane cu handicap, Primăria Municipiului Bucureşti, solicitând ca pârâţii să fie aduşi în faţa instanţei pentru a da explicaţii în faţa legii pentru refuzul de a da dispoziţie Primăriei Sectorului 1 Bucureşti pentru luarea măsurilor conform Legii nr. 519/2002, privind protecţia specială a persoanelor cu handicap.
Reclamantul a solicitat despăgubiri din partea Instituţiei Prefectului în cuantum de 50.000 euro, a Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Handicap de 30.000 euro şi a Guvernului de 100.000 euro.
Prin sentinţa civilă nr. 1527 din 05 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, M.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată că deşi recurentul-reclamant a fost citat cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 0,2 RON şi timbru judiciar 0,15 RON, conform dovezii anexate la dosar, acesta nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală.
Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr. 146/1997, precum şi cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru şi prin depunerea timbrului judiciar.
Aceste taxe se depun la dosarul cauzei, în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.
În aceste sens sunt şi dispoziţiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: „La cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii”.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar „neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii”.
Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, va dispune anularea recursului, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de M.R., împotriva sentinţei civile nr. 1527 din 05 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 1439/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 151/2008. Contencios → |
---|