ICCJ. Decizia nr. 151/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 151/2008
Dosar nr. 2043/103/2007
Şedinţa publică de la 17 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Neamţ, secţia comercială şi contencios administrativ, Prefectul Judeţului Neamţ a chemat în judecată Consiliul Local al comunei Gherăeşti pentru anularea hotărârii nr. 42 din 20 octombrie 2006 şi nr. 2 din 29 ianuarie 2007 prin care s-a respins proiectul de hotărâre pentru aprobarea listei spaţiilor cu destinaţia de cabinete medicale şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical şi obligarea Consiliului Local al comunei Gherăeşti să adopte o hotărâre prin care să se aprobe trecerea spaţiilor cu destinaţia de cabinete medicale şi a celor în care se desfăşoară activităţi conexe din domeniul public în cel privat şi aprobarea listei spaţiilor anterior menţionate în vederea vânzării lor către personalul medical.
Pârâtul Consiliul Local Gherăeşti a invocat excepţia de nelegalitate a art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 884/2004, susţinându-se că textul este nelegal faţă de dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi art. 122 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998, precum şi art. 120, 121, 136 alin. (2) şi (3) din Constituţia României.
Tribunalul Neamţ, secţia comercială şi contencios administrativ, prin încheierea din 24 mai 2007, a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea irevocabilă a excepţiei de nelegalitate şi a fost sesizată Curtea de Apel Bacău pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocate.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 2043/103/2007 la Curtea de Apel Bacău, iar prin sentinţa civilă nr. 108 din 03 septembrie 2007, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia de nelegalitate invocată şi a fost constatată nelegalitatea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 884/2004.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că dispoziţiile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 884/2004 sunt nelegale în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi art. 2, 3, 10 din Legea nr. 215/2001.
Prin folosirea sintagmei „trec” Guvernul a dispus trecerea din domeniul public în proprietatea privată a unităţilor administrativ teritoriale a bunurilor imobile în care funcţionează cabinetele medicale, iar prin aceasta s-a încălcat principiul autonomiei locale a autorităţilor administraţiei publice locale prevăzut de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi dispoziţiile art. 120 alin. (1) şi art. 136 alin. (2) din Constituţia României.
Spaţiul în discuţie este în domeniul public al comunei, iar abilitarea de a dispune prin hotărâre asupra trecerii unui bun aflat în proprietatea publică a comunei în proprietatea privată aparţine Consiliului local, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Prefectul Judeţului Neamţ şi Guvernul României.
În recursul declarat de Prefectul Judeţului Neamţ se arată că prin hotărârea de guvern, a cărei excepţie de nelegalitate a fost invocată, nu a fost încălcată autonomia locală, ci doar au fost dispuse unele măsuri în vederea organizării executării în concret a unor dispoziţii legale, Guvernul stabilind în sarcina autorităţilor administrative deliberative de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale ducerea la îndeplinire a prevederilor legale referitoare la trecerea din domeniul public în cel privat a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi medicale.
A fost invocată şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care prin decizia nr. 351 din 01 februarie 2006 ar fi respins excepţia de nelegalitate a art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 884/2004 şi ar fi considerat că dispoziţiile sunt legale.
S-a solicitat admiterea recursului, reţinerea spre rejudecare şi modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate a art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 884/2004.
În recursul declarat de Guvernul României, primul motiv de recurs invocat a fost cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond fiind dată cu aplicarea greşită a legii pentru că H.G. nr. 884/2004 este legală fiind emisă în temeiul art. 14 alin. (4) şi (7) din O.G. nr. 124/1998, art. 2 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 219/1998 şi art. 10 din Legea nr. 213/1998.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (4) şi (7) din O.G. nr. 124/1998, bunurile imobile în care se desfăşoară activităţi medicale pot fi concesionate, fără licitaţie publică, cabinetelor medicale sau, după caz, unităţilor medico-sanitare cu personalitate juridică, după finalizarea operaţiunii de inventariere prevăzută de art. 19 din Legea nr. 213/1998, iar condiţiile de vânzare sau de concesionare se stabilesc prin hotărâre de Guvern.
Tot în O.G. nr. 124/1998, în art. 14 alin. (3) se prevede că bunurile imobile care se referă la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale, utilizate în prezent pentru activităţi medicale, vor fi trecute în domeniul privat al statului, respectiv al unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, prevedere care a fost preluată în art. 1 din H.G. nr. 884/2004.
Se consideră că H.G. nr. 884/2004 nu încalcă nici articolele din Legea nr. 215/2001 care, prin art. 36 alin. (2) lit. c) prevede ca atribuţie a consiliului local administrarea domeniului public şi domeniul privat al comunei, oraşului sau municipiului.
Actul normativ a fost emis, tocmai pentru a se asigura unele facilităţi pentru medici şi pentru a respecta art. 34 din Constituţia României care guvernează dreptul la ocrotirea sănătăţii, iar statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi respingerea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 884/2004, fiind invocate şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Consiliul Local al comunei Gherăeşti a formulat întâmpinare şi-a solicitat respingerea recursurilor pentru că sentinţa instanţei de fond este legală, având în vedere că prin art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 884/2004, autorităţilor administraţiei publice locale li se impune să adopte o hotărâre într-un singur sens, fără respectarea principiului autonomiei locale.
Examinând motivele de recurs invocate, inclusiv dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursurile declarate pentru următoarele considerente:
În speţă, s-a solicitat să se constate nelegalitatea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 884/2004 care prevăd că „Bunurile imobile sau părţile acestora, aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, în care funcţionează cabinete medicale înfiinţate potrivit O.G. nr. 124/1998, trec în proprietatea privată a statului, respectiv al unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”.
Acest act normativ a fost emis, între altele, în baza art. 14 alin. (4) şi (7) din O.G. nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 629/2001, republicată.
Totuşi, chiar dacă acest act normativ a fost emis în baza unui alt act normativ, se poate observa că prin art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 884/2004 se instituie un text cu caracter imperativ, stabilindu-se că bunurile respective trec din proprietatea publică în proprietatea privată, instituindu-se chiar un termen de 90 de zile pentru aceasta.
Termenul folosit de H.G. nr. 884/2004 este „trec” deşi în art. 14 alin. (3) din H.G. nr. 124/1998 termenul folosit este „vor fi trecute” din proprietatea publică în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale.
Prin acest termen s-ar ajunge la încălcarea principiului autonomiei locale, principiu consacrat în art. 2 din Legea nr. 215/2001 şi nu s-ar mai respecta nici dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 213/1998 care prevăd că trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărârea Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel.
Consiliile locale trebuie să aibă posibilitatea de a stabili, în baza principiului autonomiei locale, dacă se impune sau nu trecerea unor bunuri, chiar dacă este vorba de cele în care funcţionează cabinete medicale înfiinţate potrivit O.G. nr. 124/1998, din domeniul public în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale.
Chiar dacă ar avea acest drept de apreciere autorităţile deliberative locale, nu înseamnă că nu ar respecta dispoziţiile art. 34 din Constituţia României care garantează dreptul la ocrotirea sănătăţii, pentru că măsură pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice poate fi considerată şi concesionarea acestor bunuri şi nu neapărat numai vânzarea lor, mai ales că această concesionare se face în condiţii avantajoase.
În legătură cu motivul de recurs invocat de recurenţi privind practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se constată că prin decizia nr. 351 din 01 februarie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a hotărât că dispoziţiile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 884/2004 sunt nelegale şi în raport cu dispoziţiile art. 2, 3, 8 şi 10 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, astfel că nici acest motiv de recurs nu poate fi fondat.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Prefectul Judeţului Neamţ şi de Guvernul României, împotriva sentinţei civile nr. 108 din 03 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 150/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 152/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
