ICCJ. Decizia nr. 1955/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Contestaţie în anulare - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1955/2008

Dosar nr.2283/1/2008

Şedinţa publică din 15 mai 2008

Asupra contestaţiei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3971 din 18 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 328 din 12 iunie 2007 a Curţii de Apel Cluj şi în consecinţă, a fost casată sentinţa atacată şi rejudecând cauza pe fond, a fost respinsă acţiunea reclamantei Ş.E. ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, întrucât reclamanta Ş.E. nu a dovedit existenţa persecuţiilor din motive etnice suferite, pentru a putea beneficia de dispoziţiile Legii nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri, Ş.E. a formulat contestaţie în anulare, invocând în esenţă faptul că instanţa de recurs a creat o stare de discriminare prin admiterea recursului C.J.P., întrucât surorii sale (B.M.) i-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 prin sentinţa civilă nr. 327/2007 a Curţii de Apel Cluj, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4051 din 24 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând motivele invocate în raport cu Decizia atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestaţia în anulare formulată de Ş.E. şi va anula Decizia nr. 3971 din 18 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procedând la rejudecarea recursului pe fond, Înalta Curte va respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 328 din 12 iunie 2007 a Curţii de Apel Cluj.

Pentru a se pronunţa în sensul arătat, Înalta Curte are în vedere Decizia nr. 41 din 7 mai 2007 pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi şi Hotărârea din 6 decembrie 2007 a C.E.D.O. în cauza Beian împotriva României, constatându-se deci că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.

Pentru aceste considerente, contestaţia în anulare va fi admisă şi rejudecând recursul declarat de C.J.P. Cluj, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite contestaţia în anulare formulată de Ş.E. împotriva deciziei nr. 3971 din 18 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Anulează Decizia atacată şi rejudecând, respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 328 din 12 iunie 2007 a Curţii de Apel Cluj ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1955/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Contestaţie în anulare - Recurs