ICCJ. Decizia nr. 1957/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1957/2008

Dosar nr.16155/1/2006

Şedinţa publică din 15 mai 2008

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, reclamantul Consiliul Local P. a solicitat în contradictoriu cu A.P.D.R.P. anularea deciziei emisă de pârâtă şi obligarea la plata sumei de 89.400 RON reţinută din tranşa a III-a de plată.

În motivarea acţiunii s-a precizat că între părţile din dosar s-a încheiat un contract în anul 2003, privind finanţarea pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil, iar la 13 aprilie 2005 pârâta a comunicat reclamantei faptul că a fost reţinută suma contestată datorită descoperirii unei neregularităţi, situaţie care contravine dispoziţiilor legale aplicabile cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 185 din 23 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bacău a fost admisă acţiunea reclamantului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că faptele contestate de Agenţia S. nu pot fi calificate ca fiind neregularităţi, având în vedere faptul că organul constatator a invocat un manual de proceduri pentru achiziţiile publice din luna martie 2005, iar contractul între părţi a fost încheiat în anul 2003, ceea ce rezultă că textul de lege în virtutea căruia a fost reţinută suma contestată nu poate fi aplicabil reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.P.D.R.P. criticând soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică.

Înalta Curte sesizată cu soluţionarea recursului declarat, a constatat faptul că intimatul-reclamant Consiliul Local al comunei P. a depus, prin serviciul registratură, la data de 4 martie 2008, cerere de renunţare la acţiune şi la dreptul pretins.

Manifestarea de voinţă în sensul de a se renunţa la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie, care nu este supus cenzurii Înaltei Curţi, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

Însă, în cauza de faţă, analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi văzând dispoziţiile art. 69 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care recunoaşterile privitoare la drepturile în judecată, renunţările, cum şi propunerile de tranzacţie nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale, Înalta Curte a constatat că nu există depusă la dosar o împuternicire specială de renunţare şi la dreptul pretins de reclamantul Consiliul Local P., împuternicire acordată Primarului comunei P., care a semnat cererea de renunţare la acţiune şi la dreptul pretins, întrucât prin hotărârea nr. 12 din 29 aprilie 2008 a Consiliului Local P. a fost aprobată numai renunţarea la proces.

Văzând dispoziţiile prevăzute de art. 246 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunţa oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă, Înalta Curte în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., va lua act de cererea de renunţare la judecata acţiunii formulate de intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de A.P.D.R.P. împotriva sentinţei civile nr. 185 din 23 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Modifică sentinţa atacată în sensul că se ia act de renunţarea la judecata acţiunii formulate de reclamantul Consiliul Local al comunei P.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1957/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs