ICCJ. Decizia nr. 2177/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2177/2008

Dosar nr. 310/1/2008

Şedinţa publică din 29 mai 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007, Plenul C.S.M. a respins cererile formulate de 69 de procurori, care au funcţionat/funcţionează în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie (P.N.A.), în prezent Direcţia Naţională Anticorupţie (D.N.A.), printre care şi recurenta C.A.I., care, în perioada 16 octombrie 2003 - 01 septembrie 2005, a îndeplinit funcţia de procuror la P.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, pentru a li se recunoaşte gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (denumit în continuare Parchetul Î. C. C.J.).

Pentru a adopta această hotărâre, C.S.M. a reţinut, în esenţă, următoarele:

-P.N.A. a fost înfiinţat, la nivel naţional, prin OUG nr. 43/2002, ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, independent în raport cu instituţiile judecătoreşti şi cu parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice. Chiar dacă în prezent D.N.A. funcţionează în cadrul Parchetului Î.C.C.J., a rămas o structură specializată, cu personalitate juridică proprie, ale cărei atribuţii, competenţă, organizare, funcţionare şi salarizare sunt stabilite prin lege specială [art. 87 alin. (10) din Legea nr. 304/2004, republicată];

-competenţa procurorilor din cadrul P.N.A./D.N.A. priveşte efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracţiunile prevăzute Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie aparţine direcţiei, fiind strict prevăzută de lege, astfel că nu poate fi ridicată problema validităţii actelor procedurale întocmite de procurorii specializaţi care nu au gradul profesional corespunzător Parchetului Î.C.C.J.;

-încadrarea procurorilor la structura specializată în combaterea faptelor de corupţie s-a făcut potrivit unei proceduri speciale, prevăzute iniţial de art. 6, art. 8 ş art.i 9 din OUG nr. 43/2002 şi, apoi, de art. 87 din Legea nr. 304/2004, numirea lor nefiind echivalentă cu promovarea în funcţii superioare de execuţie, care atât sub imperiul Legii nr. 92/1992, republicată, cât şi în prezent, conform art. 43 din Legea nr. 303/2004, se face prin concurs. Niciunul dintre procurorii care au solicitat recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului Î.C.C.J. nu a funcţionat, nu a fost promovat şi nu a participat la un concurs de promovare, pe loc sau efectivă, în funcţii de execuţie la Parchetul respectiv;

-dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului Î.C.C.J., doar ca urmare a numirii la D.N.A., ar crea, pe de o parte, o situaţie discriminatorie în raport cu toţi ceilalţi procurori din cadrul Ministerului Public, care pentru promovarea la parchetele imediat superioare trebuie să susţină concursuri de promovare, şi, pe de o altă parte, ar eluda în mod evident dispoziţiile legale privitoare la promovarea în funcţii superioare de execuţie prin concurs;

-salarizarea procurorilor D.N.A. cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul Î.C.CJ. nu le conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui parchet.

În temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 304/2004, republicată, împotriva Hotărârii adoptate de C.S.M. a declarat recurs C.A.I., solicitând anularea în privinţa sa a hotărârii atacate şi recunoaşterea gradului profesional de procuror la Parchetul Î.C.CJ.

În motivarea cererii, recurenta arată următoarele:

-conform art. 9 alin. (1) din OUG nr. 43/2002, în vigoare în luna octombrie 2003, a fost numită la P.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj;

-P.N.A. a fost organizat iniţial ca Parchet pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar, ulterior, a fost reorganizat ca structură autonomă în cadrul Parchetului Î.C.CJ.;

-fiind încadrată la P.N.A. la data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004, îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 100 alin. (1);

-prin hotărârea C.S.M. nr. 60 din 17 august 2005 a fost transferată, la cerere, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj;

-întrucât a funcţionat în cadrul P.N.A., potrivit principiului actvităţii legii şi prinicipiului succesiunii în timp a legilor de organizare şi funcţionare a P.N.A., a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul Î.C.CJ.

În probaţiune, recurenta a depus, în copie, hotărârea atacată, Ordinele nr. 742 din 26 iunie 2003 şi nr. 1762 din 8 septembrie 2005 ale procurorului general al Parchetului Î.C.CJ., carnetul de muncă, practica în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, invocând, în esenţă, următoarele argumente în susţinerea legalităţii Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.:

-promovarea în funcţia de procuror la Parchetul Î.C.CJ. se face pe bază de concurs, conform art. 43, art. 44 din Legea nr. 303/2004, republicată, şi se dispune prin hotărâre a C.S.M., astfel că nu trebuie confundată cu numirea procurorilor la D.N.A., care se realizează prin ordin al procurorului general al D.N.A., cu avizul C.S.M.;

-P.N.A./D.N.A. este o structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului Î.C.CJ., specializată în combaterea infracţiunilor de corupţie, ale cărei atribuţii, competenţă, organizare, funcţionare şi salarizare sunt stabilite prin lege specială;

-procurorii numiţi la P.N.A./D.N.A. au un mandat limitat, acordat în condiţii speciale faţă de procurorii care promovează la Parchetul Î.C.C.J., astfel că, prin acordarea gradului profesional corespunzător acestui Parchet, ar fi eludate dispoziţiile referitoare la promovarea în funcţii superioare de execuţie prin concurs şi s-ar crea o situaţie discriminatorie faţă de procurorii din Ministerul Public, care au promovat la Parchetul Î.C.C.J. prin concurs;

-dacă legiuitorul ar fi considerat că procurorii cărora le-a încetat mandatul la P.N.A./D.N.A. îşi păstrează gradul profesional corespunzător Parchetului Î.C.C.J. ar fi stipulat acest aspect în mod expres în art. 87 alin. (9) din Legea nr. 304/2004, republicată;

-faptul că procurorii din cadrul P.N.A./D.N.A. sunt salarizaţi cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul Î.C.C.J. nu le conferă acestora gradul profesional corespunzător acestui Parchet.

Cu referire la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în cauze similare, prin care a fost recunoscut gradul profesional de procuror la Parchetul Î.C.C.J. a unor procurori numiţi la P.N.A./D.N.A., intimatul C.S.M. susţine că deciziile respective au fost pronunţate în soluţionarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecăţii şi nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecăţii.

Analizând recursul formulat de recurenta C.A.I., prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. şi cu legislaţia aplicabilă în materia supusă cenzurii instanţei de control judiciar, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului Î.C.C.J. formulate de un număr de 69 de procurori de la D.N.A., printre care se află şi recurenta C.A.I.

Problema de drept vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului Î.C.C.J. procurorului C.A.I., care, în perioada 16 octombrie 2003 - 01 septembrie 2005, a îndeplinit funcţia de procuror în cadrul P.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj.

Este necontestat faptul că recurenta a fost numită în funcţia de procuror la P.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la momentul respectiv.

De asemenea, este de netăgăduit faptul că atât P.N.A., iar, în prezent, D.N.A. sunt structuri înfiinţate şi care au funcţionat sau funcţionează în cadrul Parchetului Î.C.C.J., acest fapt rezultând în mod expres şi fară echivoc din prevederile art. 1 alin. (3) din OUG nr. 43/2002, în forma iniţială, cât şi din prevederile art. 1 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 134/2005, aprobată prin Legea nr. 54/2006:

Astfel, în prezent, conform art. 1 alin. (1l) din OUG nr. 43/2002, cu modificările şi completările ulterioare:

„Art. 1 - (1) Prin prezenta ordonanţă de urgenţă se înfiinţează D.N.A., ca structură cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin reorganizarea P.N.A."

De asemenea, este necontestat faptul că numirea procurorilor la D.N.A. s-a făcut şi se face în continuare conform dispoziţiilor cu caracter special referitoare la organizarea şi funcţionarea acestei structuri, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcţii de execuţie sau de conducere, reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Aşa cum s-a reţinut deja, este incontestabil faptul că recurenta C.A.I. a fost numită în funcţia de procuror la Serviciul Teritorial Cluj din cadrul P.N.A. cu respectarea dispoziţiilor reglementării speciale.

Este adevărat, chiar potrivit susţinerilor intimatului C.S.M., că nu se poate face confuzie între numirea la P.N.A./D.N.A. şi promovarea la Parchetul Î.C.C.J. Insă, este de necontestat faptul că, nici prin cererea adresată C.S.M. şi nici prin cererea de recurs, recurenta nu a solicitat să promoveze la Parchetul Î.C.C.J., ci să îi fie recunoscut gradul profesional corespunzător structurii în cadrul căreia şi-a desfăşurat activitatea potrivit legislaţiei aplicabile, şi anume gradul profesional de procuror la Parchetul Î.C.C.J. din care a făcut parte P.N.A., în prezent D.N.A.

Or, chiar Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează carierea magistraţilor", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror. Astfel fiind, pentru raţiuni identice, chiar în opinia intimatului, recurenta are dreptul să i se recunoască „dreptul de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor", drept ce ţine de esenţa situaţiei juridice în care s-a aflat în mod legal recurenta şi anume aceea de procuror la P.N.A.

Având în vedere că la data la care C.A.I. îşi desfăşura activitatea în mod legal în cadrul P.N.A. a intrat în vigoare Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, recurentei îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 100 alin. (1) din această lege, conform cărora „magistraţii în funcţie la data intrării în vigoare a prezentei legi se consideră că îndeplinesc condiţiile legale pentru ocuparea funcţiilor în care sunt numiţi". Cererea recurentei de recunoaştere a gradului profesional de procuror la Parchetul Î.C.C.J. este pe deplin justificată şi în lumina acestor dispoziţii legale.

În ceea ce priveşte salarizarea procurorilor din cadrul D.N.A. cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul Î.C.C.J., Înalta Curte reţine că susţinerile în acest sens ale intimatului sunt neîntemeiate în raport cu obiectul cererii formulate de recurentă.

Având în vedere modalitatea şi condiţiile specifice de înfiinţare, organizare şi funcţionare a P.N.A./D.N.A., precum şi cele referitoare la numirea procurorilor în cadrul acestei structuri, urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naşte în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul Î.C.C.J. au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004. Sub acest aspect, rămân valabile aspectele reţinute în sensul că recurenta nu solicită promovarea la Parchetul Î.C.C.J., ci recunoaşterea gradului profesional de procuror la acest Parchet.

Nu se poate reţine existenţa unei eluăduri a legii sau a unei discriminări, întrucât situaţiile supuse comparaţiei sunt diferite, iar nu analoage, întrucât, pe de o parte, numirea procurorilor la P.N.A./D.N.A. se face conform unei proceduri legale speciale, comparativ cu promovarea procurorilor potrivit dreptului comun, prin examen sau concurs, la Parchetul Î.C.C.J., iar pe de altă parte, recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului Î.C.C.J. în privinţa procurorilor numiţi la D.N.A. nu echivalează cu promovarea sau cu dreptul de a promova fară concurs la Parchetul Î.C.C.J.

De altfel, în ceea ce priveşte noţiunea de discriminare, Curtea are în vedere şi practica constantă a C.E.D.O. (C.E.D.O., Decizia din 6 decembrie 2007, cauza B. împotriva României) în care s-a reţinut că „o distincţie este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă ea nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat".

Or, în speţă, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracţiunilor de natura celor prevăzute de Legea nr. 78/2000, situaţie care a determinat înfiinţarea prin lege a D.N.A. ca structură a Parchetului Î.C.C.J., iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condiţiile legii, o funcţie în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului Î.C.C.J., procurorul numit la D.N.A. dobândeşte ipso facto gradul profesional corespunzător acestui Parchet (ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale detaşări sau delegări - instituţii care nu se confundă cu „numirea" în funcţie).

De reţinut este şi faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă şi ultimă instanţă, ceea ce presupune că nu se poate face abstracţie de practica deja existentă la nivelul instanţei în care, admiţând cereri de recunoaştere a gradului profesional corespunzător

Parchetului Î.C.C.J. în cazul procurorilor numiţi la P.N.A./D.N.A., au fost reţinute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecţiei încrederii legitime, al echivalenţei postului şi a gradului, al bunei-credinţe şi al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile şi în sfera largă a raporturilor de serviciu în spaţiul U.E.".

În acest sens, faţă de practica unitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unor cauze similare, o altă soluţie decât cea de admitere a cererii de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului Î.C.C.J. ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de iurisprudenţă (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. C.E.D.O. a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă în cadrul celei mai înalte autorităţi judiciare a ţării este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (C.E.D.O., Decizia din 6 decembrie 2007, cauza B. împotriva României).

În raport de cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce o priveşte pe recurenta C.A.I., motiv pentru care, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. În ceea ce o priveşte pe recurentă, va admite cererea acesteia şi îl va obliga pe intimat să îi recunoască gradul profesional de procuror la Parchetul Î.C.C.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de C.A.I. împotriva Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.

Anulează hotărârea atacată în ceea ce o priveşte pe recurentă.

Admite cererea recurentei şi obligă C.S.M. să îi recunoască recurentei gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2177/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs