ICCJ. Decizia nr. 2188/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2188/2008
Dosar nr. 5064/2/2007
Şedinţa publică din 29 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2350 din 3 octombrie 2007, Curtea de Apel Bucureşt, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formualtă de P.D.V., în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu handicap, şi a aobligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului drepturile băneşti reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2005-2006, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut că reclamantul a îndeplinit o funcţie publică în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap în perioada 16 mai 2005 - 15 septembrie 2006 şi are dreptul la plata drepturilor salariale solicitate, conform art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, întrucât suspendarea prevederilor respective în perioada 2001-2006 a fost temporară şi actele normative de suspendare nu pot ultraactiva.
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că reclamantul nu avea dreptul la plata primei de concediu pentru anii 2005 şi 2006, întrucât în perioada respectivă au fost suspendate dispoziţiile din Legea nr. 18 8/1999 care reglementau acest drept.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C.proc. civ. şi cu normele de drept aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
În esenţă, problema de drept vizează legalitatea acordării primei de concediu cuvenite reclamantului, funcţionar public, pentru perioada 2005-2006, în cursul căreia au fost suspendate dispoziţiile care consacră acest drept din Legea nr. 188/1999.
Prin Legea nr. 188/1999 a fost instituit dreptul funcţionarilor publici ca, pe lângă indemnizaţia de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Acest drept a fost prevăzut de art. 33 alin. (2) din forma iniţială a legii, de art. 34 alin. (2) din forma republicată în 2004 a legii şi, în prezent, este prevăzut de art. 35 alin. (2) din forma republicată în 2007 a Legii nr. 188/1999.
Este de necontestat faptul că, prin acte normative succesive, prevederile respective din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate în perioada 2001-2006.
Însă, tot atât de adevărat este că aceste norme de suspendare care, în prezent nu mai sunt în vigoare, au contravenit evident dispoziţiilor constituţionale, întrucât dreptul de remunerare a muncii ca şi dreptul la concediul de odihnă plătit, corelative dreptului la muncă, ca drepturi fundamentale reglementate în art. 41 din Constituţia României nu pot fi restrânse discriminatoriu şi în alte condiţii decât cele expres şi limitativ prevăzute în art. 53 din Constituţie, respectiv numai dacă se impune pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, desfăşurarea instrucţiei penale şi prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut faptul că suspendarea dispoziţiilor incidente din Legea nr. 188/1999, republicată, nu poate afecta substanţa dreptului, ci doar exerciţiul acestuia pe perioada respectivă, în considerarea dispoziţiilor constituţionale, a practicii Instanţei Supreme şi a Dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acest sens, sunt relevante considerentele Deciziei nr. 12 din 5 februarie 2007, prin care,SECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unei probleme de drept similare au reţinut că:
„în atare situaţie, suspendarea exerciţiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa şi nici nu s-a constatat neconstituţionalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărei existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege."
Soluţia Curţii de Apel este legală şi temeinică având în vedere şi următoarele:
-jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi în această materie, din care amintim cu titlu de exemplu Deciziile nr. 2696 din 25 mai 2007 şi nr. 3112 din 19 iunie 2007, publicate în Jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal pe anul 2007 - Semestrul I, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007;
-Decizia nr. 77 din 5 noiembrie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că dispoziţiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. (2)) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că prima de concediu, reprezentând o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal;
-OUG nr. 146/2007 care reglementează chiar „modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive şi actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006".
Faţă de cele reţinute, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., va fi respins ca nefondat recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap împotriva sentinţei civile nr. 2350 din 3 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2187/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2190/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
