ICCJ. Decizia nr. 3120/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3120/2008
Dosar nr. 1352/59/2007
Şedinţa publică din 25 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 24 august 2007, reclamantul M.M.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, obligarea pârâtului la atribuirea gratuită, în proprietate, a unui mijloc de transport autonom corespunzător standardelor internaţionale, pentru răniţi în luptele pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este beneficiarul certificatului având titlu de „luptător pentru victoria revoluţiei române din decembrie 1989", în prezent fiind pensionar de invaliditate, cu deficienţe locomotorii determinate de faptul că a fost împuşcat în data de 17 decembrie 1989.
A mai arătat reclamantul că, potrivit art. 5 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 341/2004, modificată, are dreptul, printre altele, la atribuirea unui mijloc de transport autonom corespunzător standardelor internaţionale.
Reclamantul a precizat că deşi s-a adresat cu o serie de cereri Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 pentru a i se acorda cu titlu gratuit un autoturism - mijloc de transport autonom, până la data introducerii acţiunii nu a primit un răspuns final la solicitarea sa.
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 324 din 5 decembrie 2007, a admis acţiunea, a obligat pârâtul faţă de reclamant la atribuirea spaţiilor în proprietate a unui mijloc de transport autonom, corespunzător standardelor internaţionale şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Încheierea nr. 324 din 6 martie 2008, aceeaşi instanţă, la cererea reclamantului, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei în sensul că în loc de „obligă pârâtul faţă de reclamant la atribuirea spaţiilor în proprietate a unui mijloc de transport autonom, corespunzător standardelor internaţionale" se va trece „obligă pârâtul faţă de reclamant la atribuirea gratuită în proprietate a unui mijloc de transport autonom, corespunzător standardelor internaţionale".
Prin aceeaşi încheiere, instanţa a lămurit dispozitivul sentinţei în sensul că noţiunea de „mijloc de transport autonom, corespunzător standardelor internaţionale" se referă la un autoturism nou adaptat gradului de invaliditate al reclamantului.
Instanţa de fond a reţinut, în considerentele sentinţei, că reclamantul în urma revoluţiei române din decembrie 1989 a contactat o infirmitate pe viaţă, având deficienţe locomotorii, motiv pentru care a și fost pensionat de invaliditate.
S-a mai reţinut că, în această situaţie, reclamantul beneficiază de anumite drepturi instituite prin Legea nr. 321/2004, între care şi atribuirea în proprietate, cu titlu gratuit, a unui mijloc de transport autonom, corespunzător standardelor internaţionale pentru marii mutilaţi şi persoanele care au un grad de invaliditate locomotorie.
Instanţa a reţinut, de asemenea, că deşi reclamantul se încadrează în criteriile medicale în vigoare pentru acordarea unui astfel de mijloc de transport şi s-a adresat pârâtei cu diverse memorii pentru a-şi realiza dreptul, solicitările sale au rămas nefinalizate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, Guvernul României, secretariatul de stat pentru problemele revoluţionarilor din decembrie 1989, care a invocat, la modul general, prevederile art. 299 – art. 316 C. proc. civ., fără a-şi sistematiza criticile formulate în motivele de recurs prevăzute la art. 304 – art. 3041 C. proc. civ., dar susţinând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică.
Recursul este nefondat.
Prin sentinţa recurată, al cărei dispozitiv a fost definitivat prin Încheierea nr. 324 din 6 martie 2008 pentru îndreptarea erorii materiale, instanţa de fond a dispus obligarea pârâtului la atribuirea gratuită în proprietate a unui mijloc de transport autonom, corespunzător standardelor internaţionale.
Autoritatea recurentă nu a negat statutul intimatului şi nici încadrarea sa în prevederile art. 5 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 341/2004, potrivit căruia „persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), precum şi la art. 4 alin. (1) beneficiază, pe lângă indemnizaţia calculată conform prevederilor art. 4, şi de următoarele drepturi:
- scutirea de la plata taxelor şi impozitelor pentru o locuinţă din proprietate şi terenul aferent acesteia, pentru autoturisme hycomat şi mototriciclu, precum şi scutirea de taxe la importul unui singur autoturism tip hycomat sau atribuirea gratuită, în proprietate, a unui mijloc de transport autonom corespunzător standardelor internaţionale pentru marii mutilaţi şi persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1, care au un grad de invaliditate locomotorie".
Or, instanţa de judecată a preluat, în dispozitivul sentinţei recurate, integral textul corespunzător, de mai sus.
Susţinerea autorităţii recurente, cum că intimatul - reclamant ar avea dreptul la un fotoliu rulant şi nu la un autoturism, excede soluţia dată în cauză, instanţa limitându-se să reproducă în mod exact textul legal, fără să facă referire la tipul mijlocului de transport autonom, aspecte care vor fi finalizate cu ocazia punerii în executare de către autoritatea publică, în raport cu prevederile legale şi practica sa administrativă anterioară.
Astfel fiind, urmează ca recursul să fie respins, soluţia instanţei fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României, secretariatul de stat pentru problemele revoluţionarilor din decembrie 1989, împotriva sentinţei civile nr. 324 din 5 decembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3113/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3139/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
---|