ICCJ. Decizia nr. 3127/2008. Contencios
| Comentarii |
|
1. Cererea adresată instanței de fond.
Prin cererea adresată Judecătoriei Galați, reclamanta SC A.S. SRL Galați a solicitat, în contradictoriu cu pârâții I.I., I.A., A.N., B.M., B.E.R., B.C.M., D.J.D., A.A., A.R., Ministerul IMM-urilor, Comerțului și Mediului de Afaceri și SC D. SA Galați, obligarea acestora din urmă de a lăsa în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 100 mp teren situat în Galați.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a dobândit de la autoarea sa SC D. SA. Galați, prin cumpărare și suprafața de teren în litigiu.
La termenul de judecată din data de 12 februarie 2008 a fost invocată excepția de nelegalitate a Certificatului de proprietate M 08 nr. 0189 din 26 mai 1994 emis de Ministerul Turismului, excepție invocată de către pârâții I.I. și L.A. solicitând în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să sesizeze, prin încheiere, instanța competentă pentru soluționarea excepției de nelegalitate.
Judecătoria Galați, prin încheierea de ședință din 4 martie 2008 a înaintat dosarul Curții de Apel Galați în vederea soluționării excepției de nelegalitate iar în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a suspendat judecarea cauzei.
2. Soluția instanței de fond.
învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 118 din 21 octombrie 2008, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de reclamanții SC A.S. SRL Galați și pe cale de consecință a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de pârâții I.I. și L.(I.)A., în contradictoriu cu pârâții SC A.S. SRL Galați, A.N., B.M., B.E.R., B.C.M., D.J.D., A.A., A.R., Ministerul IMM-urilor, Comerțului și Mediului de Afaceri și SC D. SA Galați.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență așa cum reiese din considerentele hotărârii următoarele:
în apărările formulate, în fața primei instanțe, respectiv la termenul de judecată din data de 21 octombrie 2008 reclamanta și ceilalți pârâți au invocat excepția de inadmisibilitate a excepției având în vedere că actul administrativ individual atacat a fost emis cu mult înainte de adoptarea Legii nr. 554/2004.
Instanța a reținut că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007. Pe de altă parte a arătat că dispozițiile Legii contenciosului administrativ care permit cenzurarea fără limită de timp, pe cale incidentală, a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare sunt contrare atât unor principii consacrate de Convenție cât și jurisprudenței comunitare.
Concluzionând a arătat că actul administrativ criticat a fost emis cu mulți ani înainte de adoptarea legii contenciosului administrativ și că termenul de 1 an prevăzut de art. 7 al prezentei legi a fost și el depășit.
3. Calea de atac exercitată.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs I.I. și L.(I.)A. pe motiv că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se arată în motivele de recurs că deși instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 ar contraveni atât art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cât și practicii Curții de Justiție a Comunităților Europene, tocmai hotărârea atacată contravine art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului pentru că art. 4 din Legea nr. 554/2004 prevede că cercetarea legalității actului administrativ, pe calea excepției de nelegalitate, poate fi făcută indiferent de data emiterii actului și în cadrului oricărui proces.
Prin acest articol s-ar proteja chestiuni ce țin de ordinea publică, nesupuse nici prescripției, nici decăderii, iar a nu permite o intervenție a justiției pentru înlăturarea efectelor actului administrativ nelegal sau ilicit emis constituie o îngrădire a dreptului la justiție.
Deși au fost invocate în fața instanței de fond și deciziile Curții Constituționale referitoare la excepțiile de neconstituționalitate ale art. 4 din Legea nr. 554/2004, dar instanța de fond a respins aceste argumente, însă, prin aceasta s-a încălcat principiul securității raporturilor juridice.
Și referirile instanței de fond cu privire la încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului au fost criticate pentru că a considera inadmisibil ca o parte în proces, folosind o instituție procedurală prevăzută de lege, să-și valorifice drepturile în fața unui act administrativ emis cu încălcarea esențială a legii, constituie o îngrădire a principiului dreptului la justiție.
Nu se poate analiza o încălcare a principiului securității raporturilor juridice și dreptului la justiție prin raportare la art. 4 din Legea nr. 554/2004 pentru că legalitatea actului administrativ, pe calea excepției de nelegalitate, nu poate fi analizată decât în raport de dispozițiile legale existente la momentul emiterii actului administrativ, astfel că acest text nu retroactivează ci respectă principiul activității în timp a legii.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
4. Soluția instanței de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a respins excepția de nelegalitate invocată pentru că aceasta viza un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Este adevărat că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007 prevăd că legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând pe cale de excepție.
însă judecătorul, în soluționarea unei cauze și în interpretarea prevederilor legale, are rolul de a aprecia, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituția României, cu privire la aplicarea cu prioritate a tratatelor internaționale la care România este parte, în cazul în care apreciază că normele de drept interne contravin acestora și de a verifica compatibilitatea și concordanța normelor de drept intern cu reglementările și jurisprudența comunitară.
Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului recunoaște faptul că judecătorul național are obligația de a asigura efectul deplin al normelor Convenției, preeminența lor față de orice altă prevedere contrară din legislația națională fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor (Cauza Vermeiere contra Belgiei, Cauza Dumitru Popescu contra României).
Și în privința normelor dreptului comunitar, Curtea de Justiție de la Luxemburg a statuat că instanța națională este competentă să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act administrativ care i s-ar opune.
Acestea dovedesc că judecătorul poate înlătura dispozițiile dintr-un act normativ, cum sunt cele din Legea nr. 554/2004, care permit cenzurarea fără limită de timp, pe calea excepției de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a legii pentru că acestea încalcă principii fundamentale convenționale și comunitare.
Pentru că este prevăzută posibilitatea cenzurării oricând a legalității unui act administrativ cu caracter individual se încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului dar și principiul securității raporturilor juridice.
Chiar dacă Curtea europeană s-a pronunțat în sensul că nu trebuie instituită posibilitatea de a anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească pentru că s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice, și în cazul excepției de nelegalitate pot fi reținute aceste susțineri pentru că există similitudinea de efecte juridice între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis de o autoritate și necenzurat potrivit prevederilor legale ulterioare Legii nr. 554/2004.
Tot prin similitudine trebuie aplicată și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg care a stabilit, în privința posibilității de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acțiunii,trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate a acestui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate (Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/2006 și C- 385/2006).
în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, prin raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Carta drepturilor fundamentale ale Uniuni Europene se dovedește că instanța de fond nu a pronunțat o sentință prin care se încalcă Convenția europeană a drepturilor omului, ci este conformă cu aceasta.
Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., a fost respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3140/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2684/2008. Contencios → |
|---|
