ICCJ. Decizia nr. 3378/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3378/2008
Dosar nr. 6135/1/2008
Şedinţa publică din 9 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată C.S.M., recurenta N.A., judecător la Judecătoria Cluj-Napoca, a solicitat recunoaşterea gradului profesional de judecător de curte de apel.
În motivarea cererii a arătat că îşi întemeiază solicitarea pe ideea de discriminare existentă între procurorii care au obţinut gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin efectul numirii în cadrul D.I.I.C.O.T., respectiv în cadrul D.N.A., şi între ceilalţi procurori şi judecători, care sunt obligaţi să susţină concurs de promovare în gradul profesional superior.
În argumentarea susţinerii menţionate, petenta a invocat Hotărârile nr. 791/2007 şi nr. 819/2007 ale Plenului C.S.M., prin care s-au respins cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulate de procurori din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., raportate la soluţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de admitere a recursurilor declarate împotriva celor două hotărâri menţionate.
Consideră petenta că situaţia creată pe cale jurisprudenţială, reprezintă o „rupere nejustificată a echilibrului" în rândul celor două categorii de magistraţi, iar prevalarea procurorilor din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. de alte dispoziţiile legale (ce vizează caracterul special al structurilor din care fac parte), decât cele ale Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, pentru înlăturarea regulii imperative a concursului, reprezintă o fraudă la lege tipică.
S-a mai susţinut că procurorii au, ca şi judecătorii, statut constituţional de magistraţi, prevăzut expres de art. 133 şi art. 134 din Legea fundamentală, iar prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 866 din 28 noiembrie 2006, prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, s-a stabilit, cu valoare de principiu că judecătorii şi procurorii se află în aceeaşi situaţie juridică, ceea ce presupune înlăturarea oricărei situaţii de discriminare ce s-ar putea ivi între cele două categorii de magistraţi.
Ca argument final adus în sprijinul cererii sale de recunoaştere a gradului profesional de judecător de curte de apel, petenta a arătat că prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., s-a deschis posibilitatea acestora de a solicita, în baza Legii nr. 303/2004, recunoaşterea gradului profesional de judecător de curte de apel, fără a susţine vreun concurs de promovare, în condiţiile art. 43 din actul normativ amintit.
Prin Hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008, Plenul C.S.M. a respins cererea petentei N.A., privind recunoaşterea gradului profesional de judecător de curte de apel.
Pentru a hotărî astfel, C.S.M. a reţinut că niciunul dintre judecătorii care au formulat cereri de recunoaştere a gradului profesional superior, printre care şi petenta N.A., judecător la Judecătoria Cluj-Napoca, nu a susţinut examen de promovare în condiţiile art. 43-47 din Legea nr. 303/ 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a apreciat că din interpretarea logică şi teleologică a dispoziţiilor legii mai susmenţionate, rezultă că în cazul judecătorilor şi procurorilor, cariera profesională evoluează prin promovare dintr-un grad profesional în gradul profesional imediat următor, numai în urma susţinerii şi promovării, în condiţiile legii, a concursului de promovare în funcţii de execuţie, iar o interpretare contrară ar fi de natură să eludeze dispoziţiile legale.
A mai reţinut C.S.M. că în sprijinul acestei interpretări vin şi dispoziţiile art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, care stabilesc faptul că judecătorul sau procurorul eliberat din funcţie din motive neimputabile îşi păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanţelor sau parchetelor, precum şi dispoziţiile art. 83 alin. (3) din acelaşi act normativ, care prevăd că reîncadrarea în funcţia de judecător, procuror ori magistrat-asistent se face tară concurs şi cu avizul C.S.M., la instanţele, sau după caz, la parchetele de lângă acestea, în cadrul cărora au funcţionat până la data pensionării. A concluzionat în sensul că acestea sunt singurele situaţii de recunoaştere a gradului profesional anterior dobândit, regula fiind aceea că gradul profesional corespunzător unei instanţe sau parchet superioare se dobândeşte numai prin promovarea concursului organizat în condiţiile art. 43-47 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în acord cu Recomandarea (94) 12 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta N.A., în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.
În motivarea cererii adresate Înaltei Curţi, recurenta nu a formulat critici propriu-zise împotriva hotărârii pe care a atacat-o în justiţie, ci a preluat motivele de fapt şi de drept ale cererii de recunoaştere a gradului profesional de judecător de curte de apel, înregistrate la C.S.M. şi soluţionate de Plenul C.S.M. prin hotărârea recurată.
În esenţă, a fost invocată discriminarea creată între procurorii D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., cărora „printr-un simplu interviu" li s-a recunoscut gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ceilalţi magistraţi (judecători şi procurori), care pentru a accede într-un grad profesional superior trebuie să susţină un concurs organizat la nivel naţional.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, C.S.M. a arătat că recursul este neîntemeiat, întrucât din interpretarea logică şi teleologică a dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reiese că în cazul judecătorilor şi procurorilor, cariera profesională evoluează prin promovare, dintr-un grad profesional în cel imediat următor, numai în urma susţinerii, în condiţiile legii, a concursului de promovare în funcţii de execuţie, reglementat în acord cu Recomandarea (94) 12 a Comitetului de Miniştri privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994.
În ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti pronunţate de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, C.S.M. a afirmat că „acestea au fost pronunţate în cauze având ca obiect un recurs individual şi nu un recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecăţii şi nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecăţii".
Cu privire la conceptul de „discriminare", intimatul a invocat prevederile art. 2 din OG nr. 37/2000, interpretate prin raportare la dispoziţiile art. 16 din Constituţia României şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, care conduc la concluzia că principiul nediscriminării presupune identitate de soluţii numai pentru situaţii identice.
În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004 - dreptul comun în materia contenciosului administrativ - intimatul a depus la dosar copia hotărârii atacate şi a documentelor care au stat la baza emiterii acesteia.
Examinând legalitatea Hotărârii nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului C.S.M. în raport cu normele incidente în cauză, Înalta Curte constată că soluţia de respingere a cererii de recunoaştere a gradului profesional de judecător de curte de apel formulată de recurentă este întemeiată.
Promovarea judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie la tribunale, curţi de apel şi parchete, constituie obiectul de reglementare al articolelor 43-47 din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor şi procurorilor care instituie regula potrivit căreia promovarea se face prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la instanţele sau la parchetele imediat superioare.
Gradul profesional poate fi definit ca fiind dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia instanţelor şi a parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează cariera magistraţilor, cum s-a reţinut, de altfel, atât prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007 a Plenului C.S.M., cât şi în jurisprudenţa relevantă în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Gradul profesional nu este, aşadar, o noţiune abstractă, desprinsă de conţinutul concret al atribuţiilor specifice postului pe care îl ocupă magistratul, atribuţii care corespund nivelului instanţei sau parchetului în cadrul căruia îşi desfăşoară acesta activitatea.
În mod corespunzător, concursurile de promovare se organizează pentru ocuparea unor funcţii de execuţie superioare, în limita locurilor disponibile, iar nu numai pentru dobândirea unui grad profesional privit în mod abstract, promovarea pe loc având caracter de excepţie şi realizându-se numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.
De la regula promovării prin concurs se poate deroga numai prin norme speciale, expres şi limitativ prevăzute de lege, care instituie condiţii şi proceduri diferite de numire sau de promovare în funcţii de execuţie.
Astfel de norme speciale, derogatorii, sunt cele cuprinse în art. 75 şi art. 87 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească, prevederi prin care este reglementată procedura de numire în funcţia de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T şi, respectiv, al D.N.A., structuri specializate organizate, potrivit legii, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin urmare, promovarea procurorilor în funcţii de execuţie - cu gradul profesional corespunzător - în cadrul acestor două structuri se face prin aplicarea normelor speciale expres prevăzute de lege, iar nu prin eludarea concursurilor de promovare sau prin ignorarea C.S.M., aşa cum a susţinut recurenta în motivarea cererii sale.
Recurenta nu se află în niciuna dintre situaţiile de excepţie avute în vedere de legiuitor, în ceea ce priveşte promovarea în funcţie de execuţie la curţile de apel şi dobândirea gradului profesional corespunzător, nefîind prevăzută vreo derogare de la regula instituită prin art. 43 din Legea nr. 303/2004, anterior enunţată.
De aceea, neexistând identitate de situaţii, nu se poate vorbi despre un tratament discriminatoriu în sensul art. 1 şi art. 2 din OG nr. 137/2000, art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ori al Protocolului nr. 12, adiţional la Convenţie, intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2005 şi ratificat de România prin Legea nr. 103/2006.
În mod repetat, Curtea Constituţională a stabilit că principiul egalităţii în drepturi şi al nediscriminării este încălcat numai atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor situaţii comparabile, fară a exista o motivare obiectivă şi rezonabilă şi fără a fi respectată cerinţa proporţionalităţii între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. Sub acest aspect, soluţiile pronunţate în contenciosul constituţional român sunt în acord cu jurisprudenta constantă a C.E.D.O., care, în aplicarea principiului nediscriminării, prevăzut în art. 14 din Convenţie, a statuat că orice diferenţă de tratament făcută de stat între persoane aflate în situaţii similare trebuie să-şi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă.
În privinţa numirii procurorilor în cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., legiuitorul a instituit condiţii şi proceduri speciale, în considerarea unor raţiuni de politică a justiţiei, în vederea realizării obiectivelor României de aderare la U.E. şi de eficientizare a luptei împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate şi terorismului - justificare în măsură să înlăture ideea incidenţei unei discriminări în sensul invocat în cererea de recurs.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 819 din 3 iulie 2008, a constatat, de asemenea, că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde ideea că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, încălcând astfel principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, ca şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tării.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 ca nefondat, reţinând că hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008 este legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursuldeclarat de N.A.,împotriva Hotărârii nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului C.S.M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3079/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3379/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
