ICCJ. Decizia nr. 3484/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3484/2008
Dosar nr. 5288/2/2007
Şedinţa publică de Ia 15 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2914 din 20 noiembrie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamantul V.Gh., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (M.I.R.A.) şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, precum şi cu chematul în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor (M.E.F.) şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâţii să plătească reclamantului primele de vacanţă aferente anilor 2004 - 2006 şi sporul de fidelitate pe anul 2005, actualizate; a obligat totodată chematul în garanţie M.E.F. să aloce fondurile necesare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 37 alin. (2) teza 1 din OG nr. 38/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobat cu modificări prin Legea nr. 353/2003, s-a prevăzut dreptul poliţiştilor la acordarea unei prime, cu ocazia plecării în concediu, iar ulterior, prin legi succesive ale bugetului de stat, aplicarea acestor prevederi a fost suspendată până la 31 decembrie 2006.
S-a mai reţinut, de asemenea, că suspendarea exerciţiului dreptului reclamanţilor nu echivalează cu anularea lui, astfel încât, la încetarea perioadei de suspendare, se impune plata retroactivă a acestor drepturi salariale, sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 18/2007 în soluţionarea unui recurs în interesul legii.
S-a apreciat în acest sens că prima de vacanţă fiind un drept câştigat, derivat dintr-un raport de muncă, nici nu putea fi anulat prin legi ale bugetului întrucât, potrivit art. 38 C. muncii, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul tranzacţiei, renunţării sau limitării, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Cu privire la chematul în garanţie - M.E.F., instanţa a reţinut că acesta are calitate procesuală numai în raport de obligaţia sa de a elabora proiectul bugetului de stat, ţinând cont de datoriile fiecărui minister în parte şi, pe cale de consecinţă, a respins atât excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie cât şi excepţia lipsei procesuale pasive a acestuia.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs M.E.F., reiterând excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie cu motivarea că în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care partea poate chema în garanţie numai persoana împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau despăgubire.
Recurentul a reiterat de asemenea, şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.E.F., invocând lipsa de identitate între persoana chemată în garanţie şi persoana celui împotriva căruia s-a îndreptat intimatul-pârât, precum şi argumentul că M.I.R.A. şi-a recunoscut calitatea de ordonator principal de credite căruia îi revine, în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 500/2002 obligaţia de repartizare a creditelor bugetare aprobate, atât pentru bugetul propriu cât şi pentru instituţiile ierarhic inferioare.
S-a solicitat, în sfârşit, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat cu motivarea că, potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, nicio cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonată şi plătită dacă nu era aprobată potrivit legii şi nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 60 alin. (1) C. proc. civ. „partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau în despăgubire".
Or, în cauză, între autoritatea chemată în garanţie - M.E.F. şi autorităţile pârâte, respectiv, M.I.R.A. şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, nu există un raport juridic obligaţional, atribuţiile în materia bugetului de stat, stabilite în sarcina chematului în garanţie, de art. 19 din Legea nr. 500/2002, neputând constitui fundamentul unui asemenea raport.
Mai mult decât atât, conform art. 34 din acelaşi act normativ, „ordonatorii principali de credite au obligaţia ca, până la data de 15 iulie a fiecărui an, să depună la M.E.F. propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acestea, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli şi estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate [alin. (1)], iar „Ministerul Finanţelor Publice examinează proiectele de buget şi poartă discuţii cu ordonatorii principali de credite asupra acestora. În caz de divergenţă, hotărăşte Guvernul [alin. (4)]".
Având în vedere şi dispoziţiile OG nr. 22/2002 privind modalităţile de executare a obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii care la art. 1 prevede că plata acestor obligaţii se realizează din sumele aprobate prin buget, iar în art. 2 că ordonatorilor principali de credite le revine obligaţia de a asigura, în bugetele proprii şi în cele ale instituţiilor din subordine, creditele bugetare necesare pentru efectuarea plăţilor stabilite prin titluri executorii, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., va admite prezentul recurs şi va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie a M.E.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.E.F. împotriva sentinţei civile nr. 2914 din 20 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de chemare în garanţie a M.E.F. formulată de pârâtul M.I.R.A.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3401/2008. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3514/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
