ICCJ. Decizia nr. 3633/2008. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3633/2008
Dosar nr. 197/35/2008
Şedinţa publică din 22 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 16 octombrie 2007, reclamantul V.l. a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să-i acorde concediul legal de odihnă la care este îndreptăţit pentru anii 2006 şi 2007 până la sfârşitul anului în curs şi să-i plătească daune morale în sumă de10.000 lei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că îndeplineşte funcţia de medic veterinar în cadrul Postul de Inspecţie la Frontieră Halmeu şi pârâta a refuzat nejustificat să-i acorde concediul legal de odihnă pentru 2006 şi 2007, deşi în aceeaşi perioadă colegii săi au beneficiat de acest drept şi deci nu a existat o lipsă de personal care să determine respingerea tuturor cererilor de concediu.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 80/CA/2008-P.I. din 19 mai 2008, prin care a admis acţiunea şi a obligat pârâta să acorde reclamantului concediul legal de odihnă aferent anilor 2006 şi 2007 până la sfârşitul anului în curs şi să-i plătească 10.000 lei daune morale, precum şi 1.250 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că în perioadele planificate din anii 2006 şi 2007 reclamantul nu a efectuat concediul de odihnă datorită lipsei de personal, dar nici nu a fost reprogramat pentru o altă perioadă şi concediile aferente celor doi ani nu s-au mai acordat.
Apărarea pârâtei că reclamantul nu a mai solicitat efectuarea concediului a fost respinsă, cu motivarea că acordarea concediului de odihnă nu este condiţionată de depunerea unei cereri, iar obligaţia de replanifîcare şi comunicarea acesteia sunt în sarcina angajatorului.
În raport de probele administrate, instanţa de fond a avut în vedere că dreptul reclamantului la concediu de odihnă a fost nu numai amânat peste termenul prevăzut de Codul muncii, dar a şi fost refuzat în mod efectiv, invocându-se prin întâmpinarea depusă de pârâtă că acest drept a fost pierdut pentru că angajatul nu a mai solicitat efectuarea concediului restant.
Pentru prejudiciul moral cauzat în cei doi ani, în care reclamantul a fost lipsit de posibilitatea de a petrece timpul liber cu familia şi să-i asigure acesteia ajutorul necesar, instanţa de fond a admis şi cererea de daune morale, obligând pârâta să plătească suma de 10.000 lei.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, solicitând ca în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Recurenta a susţinut că a fost greşit admisă acţiunea formulată de intimatul-reclamant, în condiţiile în care s-a dovedit că neefectuarea concediilor de odihnă ale angajaţilor Postul de Inspecţie la Frontieră Halmeu pe anul 2006 a fost cauzată de motive obiective şi s-a extins asupra tuturor angajaţilor. În cazul intimatului-reclamant, s-a arătat că a fost efectuat concediul de odihnă pe anul 2006 în cursul anului 2007, în conformitate cu dispoziţiile art. 141 alin. (3) C. muncii. Potrivit aceleiaşi reglementări, recurenta a susţinut că până la sfârşitul anului 2008 posibilitatea să-şi îndeplinească obligaţia legală de a-i acorda intimatului-reclamant concediul de odihnă aferent anului 2007.
Recurenta a invocat şi nelegalitatea soluţiei de obligare a sa la plata de daune morale în sumă de 10.000 lei către intimatul-reclamant, motivând că acesta nu a dovedit prejudiciul suferit. Sub acest aspect, s-a arătat că înscrisul referitor la programarea soţiei intimatului în concediu de odihnă în luna august 2007 nu constituie dovada prejudiciului pretins, dat fiind că această programare s-a făcut la începutul anului 2007, fără a se preciza perioada plecării efective în concediu.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 141 alin. (3) C. muncii, angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârşitul anului următor, tuturor salariaţilor care într-un an calendaristic n-au efectuat concediul de odihnă la care aveau dreptul.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că autoritatea recurentă a respectat aceste prevederi legale, acordând concediul de odihnă în anul următor datorită unor motive obiective, care au constituit impedimente reale pentru efectuarea concediilor de odihnă în anul calendaristic la care angajaţii de la Postul de Inspecţie la Frontieră Halmeu aveau dreptul.
Astfel, se reţine că la Postul de Inspecţie la Frontieră Halmeu, unde intimatul-reclamant îndeplineşte funcţia de medic veterinar, în anul 2006 s-a înregistrat un volum de muncă foarte mare întrucât se afla în construcţie noul punct de inspecţie la frontieră, în conformitate cu reglementările europene şi datorită lipsei de personal, nici unul din medicii veterinari nu a efectuat concediul de odihnă în perioada programată şi s-a procedat la delegarea şi ulterior, transferul unui nou medic de la D.S.V.S.A. Satu-Mare.
În atare situaţie, intimatului-reclamant i s-a aprobat efectuarea integrală a concediului de odihnă aferent anului 2006 în perioada 22 noiembrie - 31 decembrie 2007, astfel cum rezultă din înscrisul aflat în dosarul de recurs.
Instanţa de fond a constatat greşit că numai intimatul-reclamant s-a aflat în această situaţie, deşi din înscrisurile depuse la judecata cauzei pe fond rezultă că şi ceilalţi medici veterinari de la Postul de Inspecţie la Frontieră Halmeu au efectuat concediul de odihnă aferent anului 2006 în cursul anului 2007.
Prin adresa nr. 54 din 24 martie 2008 ceilalţi medici veterinari de la Postul de Inspecţie la Frontieră Halmeu au confirmat situaţia existentă la locul de muncă în anul 2006 şi necesitatea reprogramării tuturor concediilor de odihnă, în condiţiile în care toţi (inclusiv intimatul-reclamant) şi-au exprimat opţiunea pentru efectuarea integrală a concediului, cu excepţia unei persoane care a acceptat să efectueze în anul respectiv numai 15 zile de concediu.
Toate aceste probatorii infirmă susţinerile intimatului-reclamant, care au fost greşit însuşite de instanţa de fond, fără a se analiza situaţia de fapt concretă care a determinat reprogramarea concediilor de odihnă la Postul de Inspecţie la Frontieră Halmeu.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut neîntemeiat că intimatul-reclamant nu a avut posibilitatea să efectueze concediul de odihnă împreună cu familia în luna august 2007, în condiţiile în care intimatul-reclamant nu a dovedit existenţa unei programări pentru această perioadă şi a semnat procesul-verbal din 13 septembrie 2007, în care s-a consemnat că nu ştie când va efectua concediu, deşi i s-a oferit posibilitatea să plece din 10 septembrie 2007.
Hotărârea pronunţată în cauză este nelegală şi netemeinică şi în ceea ce priveşte concediul de odihnă aferent anului 2007, constatându-se că în perioada 11 august - 12 septembrie 2008, în conformitate cu prevederile art. 141 alin. (3) C. muncii, intimatul-reclamant a efectuat toate cele 25 de zile concediu de odihnă pentru anul 2007. De asemenea, în perioada 13 - 24 octombrie 2008, intimatul-reclamant a efectuat un număr de 10 zile de concediu din cele 25 de zile de concediu de odihnă pe anul 2008.
În consecinţă, acţiunea intimatului-reclamant a fost greşit admisă în condiţiile în care nu s-a dovedit vătămarea adusă dreptului acestuia la concediu de odihnă aferent anilor 2006 - 2007 şi nici prejudiciul moral suferit prin efectuarea concediilor respective la altă dată decât cea programată. De altfel, daunele morale în sumă de 10.000 lei au fost acordate numai pe baza susţinerilor din acţiune, deşi intimatul-reclamant nu a depus nici un înscris cu dată certă şi nici nu a administrat alte probe concludente pentru dovedirea lor.
Faţă de motivele expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi pe fond, va respinge acţiunea formulată de reclamantul V.l., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva sentinţei civile nr. 80/CA/2008-PI din 19 mai 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea formulată de reclamantul V.l., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3629/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3698/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
