ICCJ. Decizia nr. 3969/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3969/2008
Dosar nr.5134/2/2007
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul V.I.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., M.I.R.A., respectiv I.G.P.R., obligarea pârâţilor la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2004 - 2006, actualizate cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului, la data plăţii efective, cu daune interese conform art. 161 alin. (4) C. muncii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este poliţist cu grad de inspector de poliţie iar, de la data de 15 decembrie 2005,este încadrat ca ofiţer de poliţie judiciară la D.N.A. - Secţia de Combatere a Corupţiei. A mai menţionat reclamantul că a fost încadrat la I.G.P.R. şi a efectuat concediul de odihnă aferent anilor 2004 - 2005.
S-a susţinut că potrivit art. 37 alin. 2 din OG nr. 38/2003, la plecarea în concediul de odihnă, poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu, iar că, prin Decizia nr. 122007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -SECŢIILE UNITEs-a stabilit că prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvine pentru perioada 2004 - 2006,această decizie fiind obligatorie pentru instanţele de judecată conform art. 329 C. proc. civ.
Pârâţii M.I.R.A. şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au formulat cerere de chemare în garanţie a M.E.F.
Prin sentinţa civilă nr. 3154 din 5 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea formulată, instanţa dispunând obligarea pârâţilor la plata către reclamant a drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu pentru anii 2004 - 2006, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.
Totodată, instanţa a respins ca nefondată cererea privind daunele interese şi a admis cererea de chemare în garanţie a M.E.F.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantul a lucrat până la data de 15 decembrie 2005 la I.G.P.R. ca inspector de poliţie şi, în acest caz, pentru anii 2004 - 2005 sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile Deciziei civile nr. 12 din 5 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite.
În ceea ce priveşte anul 2006, prima instanţă a reţinut că reclamantul este îndreptăţit la prima de concediu deoarece nu a pierdut statutul de poliţist şi nici drepturile corespunzătoare.
Apreciind totodată că este suficientă reparaţia prejudiciului prin actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie, prima instanţă a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor interese.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs M.I.R.A. şi M.E.F., ambii criticând hotărârea pronunţată pentru netemeinicie şi nelegaliate.
Prin motivele de recurs M.E.F. invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie, opinând că instanţa a motivat admiterea cererii prin raportare la un act normativ abrogat, respectiv HG nr. 208/2005.
Totodată, susţine recurentul, obligarea M.E.F. la alocarea fondurilor către M.I.R.A. ar conduce la încălcarea Legii nr. 500/2002, punând instituţia în imposibilitatea executării unei atare hotărâri.
Apreciază recurentul că nu există niciun fel de raporturi legale sau contractuale cu M.I.R.A. care să justifice chemarea sa în garanţie, raporturile de muncă fiind încheiate între reclamant şi instituţiile în care acesta îşi desfăşoară activitatea, M.I.R.A. fiind ordonatorul principal de credite.
Totodată, pretenţiile reclamantului reprezintă drepturi de personal, salariale, care nu pot fi plătite decât de către angajator.
M.I.R.A., a apreciat prin motivele de recurs, că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală întrucât nu există temei legal care să statueze acordarea drepturilor solicitate poliţiştilor detaşaţi la D.N.A.
Susţine recurentul că, pentru anul 2006, intimatul-reclamant nu este îndreptăţit să beneficieze de prevederile art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, întrucât acesta îşi desfăşoară activitatea în cadrul D.N.A. începând cu data de 15 decembrie 2005.
Astfel, numai în situaţia în care drepturile salariale acordate poliţiştilor detaşaţi sunt mai mici decât cele care li s-ar cuveni dacă ar fi încadraţi în instituţiile din structura poliţiei, cei în cauză pot opta pentru drepturile salariale cuvenite celor încadraţi în unităţile de poliţie, or, intimatul-reclamant nu se află într-o atare situaţie.
Chiar şi în acest caz, mai precizează recurentul, drepturile salariale se plătesc tot de unitatea în cadrul căreia sunt detaşaţi poliţiştii, M.I.R.A. revenindu-i obligaţia de a plăti acestora doar diferenţa până la totalul drepturilor salariale pe care le-ar primi în calitate de poliţişti.
În atare condiţii, arată recurentul, urmează a se constata că salarizarea poliţiştilor detaşaţi la D.N.A. se face din fondurile direcţiei, care nu includ acordarea primei de concediu prevăzute de art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003, motiv pentru care M.I.R.A. nu poate fi obligat la plata către reclamant a drepturilor solicitate pentru anul 2006.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză., constatată fondat recursul declarat de M.E.F., pentru considerentele ce urmează:
Instanţa de fond, in mod greşit, a admis cererea de chemare de chemare în garanţie a M.E.F., formulată de M.I.R.A. şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) din C.proc. „Partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau în despăgubire".
Or, în cauză, între autoritatea chemată în garanţie, M.E.F. şi autorităţile pârâte nu există un raport juridic obligaţional, atribuţiile în materia bugetului de stat, stabilite în sarcina M.E.F. de art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, neputând constitui fundamentul unui atare raport.
Mai mult decât atât, conform art. 34 din actul normativ sus menţionat, „Ordonatorii principali de credite (cum este şi autoritatea pârâtă) au obligaţia ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la M.E.F. propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, şi estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate" [alin. (1)] iar „M.E.F. examinează proiectele de buget şi poartă discuţii cu ordonatorii principali de credite asupra acestora. În caz de divergenţă hotărăşte Guvernul".
Atribuţiile M.E.F. în elaborarea şi gestionarea bugetului de stat nu justifică obligarea instituţiei la plata unor drepturi salariale către angajaţi ai altui minister-ordonator principal de credite, raporturile de muncă existând exclusiv între reclamant şi autorităţile pârâte.
În conformitate cu prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Pe fondul cauzei, fată de solicitarea recurentului de respingere a acţiunii ca neîntemeiată, se reţine că soluţia instanţei de fond este în concordanţă cu jurisprudenţa unitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi cu soluţia pronunţată în materie de cătreSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, avându-se în vedere noţiune de "bun".
Astfel, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin noţiunea de bun se înţelege şi "speranţa legitimă" de a dobândi un bun prin lege.
Noţiunea de „speranţă legitimă" presupune existenţa unei reglementări prin lege, or, de vreme ce printr-o lege se recunoaşte dobândirea unui bun, în speţă patrimonial, nu se poate interzice, tot prin lege, dobândirea bunului, deoarece, în acest fel, dreptul consacrat prin lege este golit practic de conţinutul său.
Prin urmare, pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, nu se poate considera că un atare drept nu a existat în perioada în care exerciţiul său a fost suspendat, astfel încât în mod corect prima instanţă a constat că reclamantul este îndrituit la plata sumelor reprezentând primă de concediu.
Recursul declarat de M.I.R.A. se constată a fi nefondat pentru considerentele ce urmează:
Recurentul solicită a se constata că salarizarea poliţiştilor detaşaţi la D.N.A. se face din fondurile direcţiei, care nu includ acordarea primei de concediu prevăzute de art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003, motiv pentru care M.I.R.A. nu poate fi obligat la plata către reclamant a drepturilor solicitate pentru anul 2006.
Or, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul-reclamant arată că în luna mai a anului 2008, D.N.A. a înţeles să-i achite prima de concediu aferentă anului 2006, astfel încât criticile recurentului vizând obligarea sa la plata drepturilor în speţă nu poate fi reţinută.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de M.E.F. şi modificată în parte sentinţa atacată în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie formulată de pârâţii M.I.R.A., respectiv Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie faţă de M.E.F., iar, în temeiul art. 312 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul declarat de M.I.R.A. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.E.F. împotriva sentinţei civile nr. 3154 din 5 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de chemare în garanţie a M.E.F.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge recursul declarat de M.I.R.A., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3790/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4827/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
