ICCJ. Decizia nr. 3978/2008. Contencios

ROMÂNIA

 ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3978

Dosar nr. 5944/1/200.

Şedinţa publică din 7 noiembrie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost respinse cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie formulate de un nr. de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T., recurentul fiind menţionată la poziţia nr. 12 în enumerarea din cuprinsul hotărârii.

În motivarea hotărârii s-a reţinut că niciunul din procurorii care au formulat cereri de recunoaştere a gradului profesional nu au susţinut vreun examen de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 43-47 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, din interpretarea logică şi teleologică a dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 rezultă că în cazul judecătorilor şi procurorilor cariera profesională evoluează prin promovarea dintr-un grad profesional în gradul profesional imediat următor numai în urma susţinerii şi promovării, în condiţiile legii, a concursului de promovare în funcţii de execuţie.

S-a mai reţinut că dispoziţiile OUG nr. 508/2004 nu conţin reglementări privind cariera profesionala a procurorilor delegaţi/detaşaţi/numiţi în cadrul D.I.I.C.O.T.

Prin urmare, în ceea ce priveşte cariera profesională, procurorilor din cadrul acestei structuri specializate a Ministerului Public le sunt aplicabile dispoziţiile art. 43-47 din Legea nr. 303/2004.

Totodată din interpretarea logică a dispoziţiilor art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora la data încetării activităţii în cadrul D.I.I.C.O.T. procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul sa funcţioneze potrivit legii, rezultă indubitabil faptul că numirea în cadrul acestei structuri are caracter temporar, spre deosebire de efectul definitiv al promovării în funcţii de execuţie.

Se mai susţine prin aceeaşi hotărâre că numirea în cadrul D.I.I.C.O.T. nu poate fi echivalată cu promovarea în funcţii de execuţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece condiţiile prevăzute de lege pentru numirea în cadrul acestei structuri sunt diferite de cele stabilite în vederea promovării la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Susţinerea petenţilor potrivit căreia, întrucât D.I.I.C.O.T. se înfiinţează ca Direcţie în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii dobândesc gradul profesional corespunzător acestei unităţi de parchet, nu poate fi primită, deoarece această încadrare este de natură strict administrativă.

De asemenea susţinerea conform căreia s-ar putea pune în discuţie chiar validitatea actelor întocmite de către procurorii numiţi în cadrul D.I.I.C.O.T., ca urmare a faptului că aceştia nu au dobândit gradul profesional corespunzător unităţii în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea, este de neacceptat, neavând suport legal, deoarece numirea procurorilor în cadrul acestei structuri se face potrivit legii speciale şi pe o perioadă determinată.

S-a apreciat că nu poate fi reţinut nici argumentul adus de către petenţi în sensul că salarizarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. este conformă statutului de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, pe de o parte, salarizarea procurorilor din cadrul Direcţiei nu este întrutotul asemănătoare salarizării procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, numirea procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T. realizându-se potrivit legii speciale şi pe o perioadă determinată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs B.N., Procuror Şef al Serviciului Teritorial Piteşti din cadrul D.I.I.C.O.T., solicitând anularea hotărârii emise şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să ia act de gradul profesional corespunzător astfel recunoscut şi să efectueze toate operaţiunile administrative subsecvente.

În motivare, recurentul B.N. a arătat că prin Hotărârea nr. 248 din 30 noiembrie 2004 a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus transferarea sa din funcţia de Procuror Şef al Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş în funcţia de Procuror Şef birou la D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Argeş.

Începând cu data de 1 decembrie 2004 prin Ordinul nr. 156 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurentul a fost numit în funcţia de Procuror Şef birou la D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Argeş, iar prin Hotărârea nr. 171 din 28 iunie 2006 a Consiliului Superior al Magistraturii, Secţia pentru procurori, a fost numit în funcţia de procuror şef al Serviciului Teritorial Piteşti în cadrul D.I.I.C.O.T., începând cu data de 29 iunie 2006.

Recurentul mai arată că începând cu aceeaşi dată, prin Ordinul nr. 1291 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost numit în funcţia de procuror şef al Serviciului Teritorial Piteşti din cadrul D.I.I.C.O.T.

În acest context, opinează recurentul numirea sa la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Piteşti are semnificaţia unei promovări de drept într-o funcţie de execuţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmare a constatării de către Consiliul Superior al Magistraturii a îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 508/2004 în vigoare la acea dată.

Mai arată recurentul că în conformitate cu art. 12 şi art. 16-19 din Legea nr. 508/2004, procurorii D.I.I.C.O.T. au competenţă materială generală şi în cursul anchetei pot lua aceleaşi măsuri procesuale, indiferent de unitatea centrală ori teritorială în care îşi desfăşoară activitatea, astfel încât în ipoteza în care procurorii nu ar avea grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-ar ridica o gravă problemă asupra validităţii actelor de urmărire penală întocmite de aceştia.

Este de remarcat, mai arată recurentul că potrivit dispoziţiilor art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004 republicată, la data încetării activităţii în cadrul Direcţiei procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii, însă, legea nu precizează că procurorul ar pierde un drept câştigat, respectiv gradul profesional şi salarizarea corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din care face parte D.I.I.C.O.T.

Astfel, a opinat recurentul hotărârea atacată este nelegală, întrucât:

-a fost numit în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor
de Criminalitate Organizată şi Terorism, pe o perioadă nelimitată, cu respectarea prevederilor legale;

-a îndeplinit şi îndeplineşte acte de intră în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

- a beneficiat şi beneficiază de statutul şi remuneraţia acordată procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Nelegalitatea acestei hotărâri, arată recurentul, rezidă în aplicarea de către plenul Consiliului Superior al Magistraturii a art. 43 din Legea nr. 303/2004, republicată, în senul că, promovarea procurorilor s-ar face numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante la parchet, este contrară dispoziţiilor legii speciale, Legea nr. 508/2004, prin prisma adăugării la lege, precum şi ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legii speciale derogatorii de la dreptul comun.

De asemenea plenul Consiliului Superior al Magistraturii a pronunţat o hotărâre nelegală în sensul discriminării între procurorii care au dobândit OPE legis gradul profesional corespunzător, fără concurs sub imperiul legii vechi, dar care nu le este recunoscut şi procurorii care au dobândit acest grad profesional, prin concurs sub imperiul legii noi, în condiţiile în care atribuţiile pe care le exercită şi unii şi alţii sunt comune.

Apreciază recurentul că sunt încărcate prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.

Recursul este fondat.

Este necontestat faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acest fapt rezultând în mod expres şi fără echivoc din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată şi completată prin OUG n. 131/2006, conform cărora:

Art. 1 alin. (1) Prin prezenta lege se înfiinţează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, este necontestat faptul că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit dispoziţiilor Legii nr. 508/2004 (privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T.) dispoziţii cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcţii de execuţie sau de conducere, reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor.

Este evident faptul că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004 şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile şi potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci recunoaşterea gradului profesional corespunzător acestui parchet.

Rezultă aşadar că prin hotărârea recurată se face confuzie între efectele instituţiei promovării procurorilor şi cele ale instituţiei numirii acestora.

Pe de altă parte, Curtea reţine că existenţa unei anumit conjuncturi socio-politice, a făcut necesară înfiinţarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale (Legea nr. 508/2004) de reglementare a condiţiilor şi procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenţi, în condiţiile şi conform unei procedurii derogatorii de la dreptul comun (Legea nr. 303/2004).

Aceleaşi necesităţi în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism explică şi existenţa în cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor şi birourilor teritoriale, fără a trage însă concluzia că procurorii care le deservesc ar avea competenţe sau grade diferite, deoarece ei îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceleiaşi structuri, şi anume D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere modalitatea de înfiinţare a D.I.I.C.O.T. şi de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T. urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naşte în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.

De altfel, în ceea ce priveşte noţiunea de discriminare. Curtea are în vedere şi practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea şi Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra României) în care s-a reţinut că „o distincţie este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă ea nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat".

Or, în speţă, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism. materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 şi înfiinţarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condiţiile legii, o funcţie în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândeşte ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale detaşări sau delegări, instituţii care nu se confundă cu „numirea" în funcţie).

Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M. prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează carierea magistraţilor", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.

Or, în cauză este necontestat faptul că recurentul a fost numită în condiţiile legii speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că, potrivit raţionamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câştigat dreptul de a funcţiona la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte, nerecunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaştere a competenţei ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuţiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structură înfiinţată ca atare prin lege.

De reţinut este şi faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă şi ultimă instanţă, ceea ce presupune că nu se poate face abstracţie de practica deja existentă la nivelul instanţei în care, admiţând cereri de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul procurorilor numiţi la Parchetul Naţional Anticorupţie, structură similară D.I.I.C.O.T., au fost reţinute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecţiei încrederii legitime, al echivalenţei postului şi a gradului, al bunei-credinţe şi al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile şi în sfera largă a raporturilor de serviciu în spaţiul Uniunii Europene".

În acest sens, faţă de practica anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, o altă soluţie decât cea de admitere a cererii de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala cu acceptarea unor divergente de jurisprudenţă (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la care în practica C.E.D.O. s-a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă în cadrul celei mai înalte autorităţi judiciare a ţării este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (Beian împotriva României, nr. 30658/05, § 37-39).

Cât priveşte susţinerea intimatului cu privire la deciziile pronunţate anterior în această materie de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente:

- rolul unei jurisdicţii supreme, cum este cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicţiile jurisprudenţei" (Zielinski şi Prădat & Gonzalez şi alţii împotriva Franţei, nr. 24846/94, § 59; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, § 98);

- cât priveşte menţinerea aceloraşi soluţii în cauze similare, aceasta este de natură a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariţia unor divergenţe jurisprudenţiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine şi insecuritate juridică {mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, § 96; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, §98; Beian împotriva României, nr. 30658/05, § 37-39).

- invocarea caracterului obligatoriu numai în privinţa problemelor de drept dezlegate prin intermediul recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanţă în cauza dedusă judecăţii deoarece: pe de o parte, nu suntem în prezenţa unei practici contradictorii în sensul dispoziţiilor art. 329 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca jurisdicţie unică în această materie, judecă în primă şi ultimă instanţă, având obligaţia de a aplica şi interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei jurisprudenţe.

În raport de cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce îl priveşte pe recurentul B.N., motiv pentru care, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. în ceea ce îl priveşte pe recurent, va admite cererea acestuia şi îl va obliga pe intimat să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de B.N. împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce îl priveşte pe recurent.

Obligă intimatul să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3978/2008. Contencios