ICCJ. Decizia nr. 3961/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3961
Dosar nr.691/102/200.
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Mureş sub nr. 978/2007, reclamanta E.G. România Târgu Mureş a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Piatra Neamţ anularea deciziei de impunere nr. 1484/E din 9 martie 2006 emisă de pârâtă, susţinând că în mod nelegal prin actul atacat s-au stabilit obligaţii bugetare suplimentare faţă de declaraţia de impunere fiscală înregistrată sub nr. 452 din 25 ianuarie 2006, fără a fi indicate motivele de fapt şi de drept ale deciziei; că pârâta a refuzat să soluţioneze contestaţiile depuse succesiv de reclamantă; că potrivit modificărilor aduse Codului Fiscal impozitul pe clădiri (pentru branşamente, conducte de distribuţie, etc.) şi taxă lipsă folosinţă teren este nelegal, potrivit art. 250 pct. 11 lit. a) Cod Fiscal, Legii nr. 351/2004 şi Deciziei nr. 616/202 a A.N.R.G.N.; iar în ceea ce priveşte celelalte obligaţii bugetare (impozit pe teren, regularizare taxă autorizaţie construcţie, taxă asupra mijloacelor de transport), acestea sunt de asemenea nelegal percepute.
Prin sentinţa nr. 187 din 24 aprilie 2007 a Tribunalului Mureş s-a declinat competenţa soluţionării acestei acţiuni în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 195 pct. 2 C. proCod Fisca.
La primul termen de judecată, reclamanta şi a precizat acţiunea introductivă, arătând că reclamanta este E.G.D. SA, potrivit modificărilor aduse actelor constitutive; că se impune conexarea dosarului nr. 1612/279/2007 întrucât are acelaşi obiect; petit respins însă de instanţă prin încheierea din 7 septembrie 2007.
În cauză a formulat de asemenea o cerere de suspendare, la 6 septembrie 2007, pârâtul Consiliul Local Piatra Neamţ, solicitând instanţei suspendarea judecării acţiunii, până la soluţionarea dosarelor nr. 3040/2005 şi nr. 760/2007, ambele aflate pe rolul acestei instanţe, şi având ca obiect acţiuni în contencios administrativ, vizând anularea unor acte administrative de aceeaşi natură. Această solicitare a fost de asemenea respinsă prin încheierea din 7 septembrie 2007.
Prin întâmpinarea depusă la termenul din 14 decembrie 2007, pârâtul a solicitat pe cale de excepţie respingerea acţiunii ca prescrisă, întrucât reclamanta trebuia să introducă acţiunea până la data de 10 octombrie 2006, dat fiind refuzul de soluţionare a contestaţiei din 7 aprilie 2004, prin adresa nr. 9028/2006 şi având în vedere dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la fondul cauzei, pârâtul a susţinut că impozitul pe clădiri este datorat de către reclamantă, care nu poate invoca decât scutirea de la plata acestui impozit, doar pentru construcţiile speciale, potrivit art. 250 pct. 11 lit. a) din Legea nr. 571/2003; că de asemenea este datorată taxa aferentă lipsei folosinţei terenului, întrucât potrivit OG nr. 60/2006, reclamanta avea obligaţia încheierii unui contract de concesiune cu pârâtul [art. 64 alin. (1)], că reclamanta nu deţine vreun titlu asupra bunurilor ocupate şi că taxa a fost calculată pe baza documentaţiei avute la dispoziţie de pârât.
S-a mai arătat că, lipsa motivelor de fapt şi de drept ce au stat la baza emiterii deciziei atacate, nu conduce potrivit art. 46 C. proCod Fiscal la anularea actului în cauză.
Prin încheierea de şedinţă din 14 decembrie 2007, pronunţată în dosar nr. 760/43/2007, s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. 691/102/2007 (în format vechi nr. 978/2007 al Tribunalului Mureş). Obiectul acestui din urmă dosar este acţiunea formulată de E.G.D. SA Târgu Mureş, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Piatra Neamţ, pentru anularea Deciziei nr. 63 din 13 iulie2007 a Raportului de inspecţie fiscală nr. 30666D din 30 noiembrie 2006 şi a Deciziei de impunere nr. 30667D din 30 noiembrie 2006 şi pentru exonerarea reclamantei de la plata sumei de 5.964.467 lei, reprezentând taxă pentru lipsa folosinţei teren şi venituri din concesiuni.
În motivarea acţiunii s-a arătat că taxele instituite sunt nelegale atât prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile în materie [art. 20, art. 70, art. 76 şi art. 80 din OG nr . 60/2000, art. 17 alin. (2) din Legea nr. 463/2001 şi art. 32 şi cap. XI din Legea nr. 351/2004] potrivit cărora distribuitorul de gaze are dreptul de a folosi gratuit terenurile aparţinând domeniului public, pentru lucrările specifice; cât şi prin prisma practicii judiciare în materie.
Prin încheierea din 14 decembrie 2007 a acestei instanţe pronunţată în dosar nr. 883/43/2007, s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. 691/102/2007, întrucât s-a apreciat existenţa strânsei legături între aceste dosare prin prisma obiectului celor două cauze.
Astfel, prin acţiunea introductivă înregistrată sub nr. 883/43/2007, reclamanta E.G.D. S.A. Târgu Mureş a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local Piatra Neamţ anularea parţială a deciziei de impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007 şi exonerarea societăţii de la plata următoarelor sume: 3.041.985 lei, reprezentând taxă ocupare teren fără forme legale, scadentă la 31 martie 2007 şi 48.672 lei dobânzi de la 18 aprilie 2007; 3.041.985 cu acelaşi titlul, scadentă la 30 septembrie 2007; anularea Deciziei nr. 70 din 3 septembrie 2007 şi recuperarea prejudiciului cauzat prin emiterea şi executarea deciziei de impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007.
În considerentele acţiunii s-a arătat că, în mod nelegal pârâtul a respins contestaţia nr. 16212 din 27 aprilie 2007 a reclamantei, întrucât prin dispoziţiile legale în materie [art. 282 alin. (4) Cod Fiscal, art. 3 pct. 44 din Legea nr. 351/2004, art. 305 din OUG nr. 34/2006] nu este instituită această taxă, şi mai mult, reclamanta a încheiat în conformitate cu Ordinul nr. 746/2004 al Ministrului Economiei şi Comerţului; contractul de concesiune nr. 121 din 2 martie 2005 unde în anexa nr. 151 se află şi municipiul Piatra Neamţ.
Prin sentinţa civilă nr. 25 din 14 februarie 2008 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtul Consiliul Local Piatra Neamţ şi în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta E.G. România SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Piatra Neamţ, pentru anularea deciziei de impunere nr. 1484/E din 9 martie 2007 emisă de pârâta. A admis acţiunile formulate de aceeaşi reclamantă în contradictoriu cu acelaşi pârât şi în consecinţă a dispus anularea deciziei nr. 63 din 13 iulie 2007, a deciziei de impunere nr. 30667/D din 30 noiembrie 2006 şi a raportului de inspecţie nr. 30666/D din 30 noiembrie 2003 emise de pârât şi a exonerat reclamanta de la plata sumei de 5964467 lei RON. De asemenea a dispus anularea deciziei nr. 73 din 3 septembrie 2007, a deciziei de impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007 emise de pârât şi restituirea de către pârât a sumelor executate în temeiul deciziei de impunere.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte Decizia nr. 1484 E din 9 martie 2006 Curtea a respins ca tardivă acţiunea formulată împotriva acestei decizii, apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel contestaţia formulată de S. E.G.D. SA împotriva deciziei de impunere nr. 1484E din 9 martie 2006 a fost înregistrată la Consiliul Local sub nr. 9028D din 21 aprilie 2006 şi restituită contestatoarei la 10 aprilie 2006, fără a fi însă soluţionată.
Deşi ulterior s-a iniţiat o corespondenţă între cele două părţi Curtea a apreciat că primul refuz nejustificat de soluţionare a contestaţiei este cel din data de 10 aprilie 2006 în raport cu care făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 modificată rezultă că termenul de 6 luni instituit de legiuitor a fost depăşit.
Cu privire la Raportul de Inspecţie fiscală nr. 30666/D din 30 noiembrie 2006 şi Decizia de impunere nr. 30667/D din 30 noiembrie 2006 acţiunea a fost respinsă ca nefondată împotriva acestor decizii, apreciindu-se că obligaţiile bugetare stabilite în sarcina societăţii sunt nelegale având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că HCL nr. 189/2004 prin care au fost stabilite unilateral taxa, lipsă folosinţă de teren, (pentru anii 2005, 2006) şi taxa, preţul minim al concesiunii, (pentru anii 2001-2006) a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 162 din 4 aprilie 2007 a Tribunalului Mureş rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 712/R din 19 iunie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, iar pe de altă parte că pârâtul nu poate institui astfel de taxe având în vedere că activitatea de distribuţie a gazelor naturale constituie serviciu public de interes naţional iar dispoziţiile art. 282 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 exclud instituirea taxelor speciale concesionarilor din sectorul utilităţilor publice.
A mai reţinut, sub acest aspect, instanţa de fond că din perspectiva dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 215/2001, consiliul local nu poate legifera în domenii în care nu au atribuită expres această competenţă.
Referitor la anularea parţială a Deciziei de impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007, anularea deciziei nr. 70 din 3 septembrie 2007 şi exonerarea de la plata sumelor reprezentând taxă ocupare teren fără forme legale, instanţa de fond a constatat că obiectul pricinii este acelaşi ca şi în acţiunea precedentă vizând aşadar stabilirea nelegală, în mod unilateral, de către pârât a taxei pentru lipsă folosinţă teren.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanta SC E.G.D. SA, solicitând modificarea în parte a sentinţei atacate, cât şi pârâtul Consiliul Local al Municipiului Piatra Neamţ.
Motivându-şi cererea de recurs SC E.G.D. SA a susţinut că în mod greşit prima instanţă a respins ca fiind tardiv formulată acţiunea de anulare a deciziei de impunere nr. 1484E din 9 martie 2006. A apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care stabilesc termenul de un an de la data comunicării actului în cazul existentei unor motive temeinice.
Prin recursul său pârâtul Consiliul Local Piatra Neamţ a solicitat în principal modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii cererilor formulate de SC E.G.D. SA de anulare a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 30666D din 30 noiembrie 2006 a Deciziei de impunere nr. 30667D din 30 noiembrie 2006, a Deciziei nr. 63 din 13 iulie 2007, a Deciziei nr. 73 din 3 septembrie 2007, a Deciziei de impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007, iar în subsidiar a solicitat desfiinţarea dispoziţiei primei instanţe de judecată de obligare a pârâtului la restituirea sumelor de bani executate în temeiul Deciziei de impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007.
În motivarea recursului său a arătat următoarele: SC E.G.D. SA desfăşoară activităţi de distribuţie de gaze naturale prin utilizarea unor conducte şi instalaţii aferente acestei activităţi amplasate inclusiv pe teritoriul localităţii Piatra Neamţ fără ca această societate să încheie cu Municipiul Piatra Neamţ vreun contract de concesiune având ca obiect terenurile astfel ocupate;
- ocuparea terenurilor unităţii administrativ-teritoriale Piatra Neamţ fără titlu a fost sancţionată prin obligarea la plata unei taxe;
- instanţa de fond în mod greşit a reţinut relevanţa sentinţei civile nr. 162/2007 a Tribunalului Mureş întrucât prin această sentinţă au fost anulate prevederile care stabileau taxa de concesiune, or în cauză este vorba despre taxa aferentă lipsei folosinţei terenului;
- instanţa de fond nu era competentă să stabilească nelegalitatea acestei taxe.
Abia cu începere de la data de 1 ianuarie 2007 legiuitorul a interzis prin Legea nr. 343/2006 instituirea unor taxe speciale concesionarilor din sectorul utilităţilor publice.
per a contrario legiuitorul a recunoscut posibilitatea Consiliilor locale de reglementare a unor taxe aferente ocupării terenurilor în sarcina tuturor celorlalte categorii de persoane inclusiv a unor alte categorii de concesionari de servicii publice.
În legislaţia anterioară, respectiv art. 42 din Legea nr. 27/1994, republicată, privind impozitele şi taxele locale se reglementa competenţa unităţilor administrativ teritoriale de a institui, pe lângă taxele expres specificate şi... alte taxe.
Taxa aferentă lipsei folosinţei terenurilor are în vedere o utilizare temporară a terenurilor municipalităţii, caz prevăzut în mod constant de legiuitor în toate reglementările succesive în materie ce justifică instituirea de taxe locale. Această taxă priveşte utilizarea terenurilor „fără forme legale" în lipsa unui titlu care să justifice o asemenea folosinţă.
Prima instanţă a ajuns la concluzia nelegalităţii instituirii taxei în urma unei motivări contradictorii. Ea a reţinut în mod corect că art. 282 alin. (4) Cod fiscal nu îşi poate produce efectele pentru trecut dar pe de altă parte, a considerat că aplicarea unor asemenea taxe anterior intrării sale în vigoare ar fi nelegală.
În mod eronat instanţa de fond a reţinut că din calificarea serviciului de distribuţie de gaze naturale ca reprezentând un serviciu public, reclamanta ar fi exceptată de la obligaţia de a plăti taxa aferentă lipsei folosinţei terenurilor întrucât potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (1) din OG nr. 60/2000 capacităţile de producţie, transport depozitare şi distribuţie a gazelor naturale, terenurile aferente acestora precum şi serviciile de transport înmagazinare şi de distribuţie a gazelor naturale pot face concesionări către persoane juridice sau străine, în condiţiile legii.
Or, reclamanta nu a încheiat un asemenea contract de concesiune cu Consiliul Local, sustrăgându-se astfel obligaţiei de a plăti redevenţa aferentă concesiunii terenurilor pârâtului.
În mod greşit a mai apreciat instanţa de fond că reclamanta nu ar putea fi obligată să încheie un asemenea contract deoarece oricum ea plăteşte redevenţa A.N.R.E. iar plata unei sume de bani şi către Consiliul Local ar determina o dublă impunere întrucât concesionarea serviciului de distribuţie de gaze naturale nu este acelaşi lucru cu concesionarea terenurilor proprietatea terţilor ocupate de reţelele exploatate de reclamanţi.
Obligaţia reclamantei la o contraprestare pentru terenurile ocupate rezultă şi din art. 20 lit. c) din OG nr. 60/2000 potrivit căruia distribuitorul de gaze naturale are dreptul să folosească cu acordul autorităţii publice locale cu titlu gratuit, terenurile domeniului public local şi lucrările de execuţie, exploatare, întreţinere şi reparaţii pe care le execută în condiţiile legii.
Or, în lipsa acordului autorităţii locale pentru folosinţa gratuită a terenului devine aplicabilă norma cuprinsă în art. 64 din acelaşi ac normativ care prevede necesitatea încheierii unui contract de concesiune a terenurilor aferente.
Prima instanţă prin hotărârea pronunţată a dispus în mod greşit restituirea unor sume executate de către pârât în temeiul Deciziei de impunere nr. 30667/D/2006 întrucât aceste sume nu au fost niciodată încasate de acest pârât.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu dispoziţiile legale aplicabile constată următoarele:
În ceea ce priveşte recursul declarat de SC E.G.D. SA se reţine că în mod corect prima instanţă a stabilit că cererea de chemare în judecată în vederea anulării deciziei de impunere nr. 1484 E din data de 9 martie 2006 a fost formulată după expirarea termenului de prescripţie prevăzut de lege.
Într-adevăr în acest caz sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului considerat nejustificat, de soluţionare a cererii.
Cererea reclamantei de anulare a deciziei de impunere trebuia formulată în cadrul termenului de 6 luni de la data comunicării adresei prin care pârâtul refuză (implicit) să soluţioneze contestaţia. Adresa nr. 9028 din 7 aprilie 2006 a fost comunicată reclamantei la data de 10 aprilie 2006. Aşadar după cum a reţinut şi prima instanţă de judecată, reclamanta trebuia să introducă acţiunea până la data de 10 octombrie 2006.
Într-adevăr, între reclamantă şi pârât s-a iniţiat o corespondenţă cu privire la elementele contestaţiei formulate dar şi în raport cu această împrejurare, de la data ultimei restituiri a contestaţiei de către SC E.OG, respectiv 25 mai 2006 până la data înregistrării cererii de chemare în judecată, 28 februarie 2007 cu trecut mai mult de 6 luni.
Termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 invocat de recurenta-reclamantă nu poate fi luat în considerare.
Alin. (2) reglementează o situaţie de excepţie respectiv existenţa unor motive temeinice care să împiedice justiţiabilul în formularea cererii de chemare în judecată, împrejurare nedovedită de aceasta, în cazul de fată.
Concluzionând, în raport cu cele expuse mai sus, recursul declarat de E.OGD. SA va fi respins ca nefondat.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Consiliul Local, instanţa constată următoarele:
SC E.G.D. SA desfăşoară activităţi de distribuţie de gaze naturale prin utilizarea unor conducte şi instalaţii aferente acestei activităţi amplasate inclusiv pe teritoriul localităţii Piatra Neamţ.
În sarcina acesteia, Consiliul Local Piatra Neamţ a stabilit prin deciziile de impunere nr. 30667 D din 30 noiembrie 2006 şi nr. 3665 D1 din 20 aprilie 2007 obligaţii bugetare reprezentând taxă pentru lipsă folosinţă de teren (pentru anii 2005-2006) şi taxa preţul minim al concesiunii terenurilor (pentru anii 2001 - 2006).
Problema de drept ce trebuie dezlegată în această cauză priveşte legalitatea stabilirii prin Hotărâre a Consiliului Local a taxei pentru lipsă folosinţă teren şi „preţul minim al concesiunii".
Sub acest aspect Curtea apreciază ca fiind nelegală stabilirea unor astfel de taxe prin hotărâre a Consiliului local pentru următoarele considerente.
Astfel în perioada supusă controlului, pentru care s-a stabilit prin hotărâre a Consiliului local taxa lipsă folosinţă teren şi taxa preţul minim al concesiunii terenurilor legile aplicabile în materia taxelor şi impozitelor locale erau Legea nr. 24/1994 şi OG nr. 34/2004.
Potrivit dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 24/1994 în exercitarea atribuţiilor ce le revin în administrarea domeniului public şi privat al unităţilor administrativ teritoriale, consiliile locale sau judeţene, după caz, pot institui taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice, deţinerea în proprietate sau în folosinţă, după caz, de utilaje autorizate să funcţioneze în scopul obţinerii de venit; vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice, de arhitectură şi arheologie, precum şi alte taxe.
De asemenea prin OG nr. 36/2002 care succede Legii nr. 24/1994 se stabilesc impozitele şi taxele locale care constituie venituri ale bugetelor locale ale unităţilor administrativ teritoriale.
Cele două taxe instituite de Consiliul Local nu se regăsesc în nici unul dintre actele normative susmenţionate.
Taxa aferentă lipsei folosinţei terenurilor şi preţul minim al concesiunii nu intră în categoria taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice cum susţine recurenta.
Utilizarea temporară a locurilor publice pentru care Consiliul Local instituie taxe are în vedere organizarea unor spectacole, vizitarea muzeelor, a monumentelor istorice, etc.
Taxa lipsă folosinţă teren nu poate fi inclusă nici în categoria „alte taxe - în condiţiile legii". Sintagma „alte taxe - în condiţiile legii", cuprinsă în finalul art. 42 din Legea nr. 44/1994, distinct de împrejurarea că nu se mai regăseşte în dispoziţiile OG nr. 36/2002 care a abrogat Legea nr. 24/1994, nu poate fi interpretată decât în sensul legiferării şi a altor taxe doar cu respectarea dispoziţiilor legale.
Astfel Consiliul Local din perspectiva dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 215/2001 nu poate legifera în domeniu în care nu are atribuită expres această competenţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (1) Consiliul Local are iniţiativa şi hotărăşte în toate problemele de interes local în condiţiile legii, iar potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (4) lit. c) stabileşte şi aprobă impozitele şi taxele locale în condiţiile legii.
Rezultă aşadar că taxele şi impozitele nu pot fi percepute decât în condiţiile strict şi limitativ prevăzute de lege.
Motivele de recurs invocate de Consiliul Local Piatra Neamţ nu pot fi primite.
Împrejurarea că între Consiliul Local Piatra Neamţ şi societate nu a intervenit un contract de concesiune, nu are relevanţă în soluţionarea prezentei cauze care vizează doar instituirea celor două taxe locale.
Redevenţa ca plată a concesiunii nu are natura juridică a unei taxe iar suplinirea acordului reclamantei de a încheia un contract de concesiune pentru terenurile proprietatea municipiului pe care le foloseşte urmează o altă procedură prevăzută de lege, aceea care reglementează contractele administrative.
Nici obligaţia reclamantei la o contraprestare pentru terenurile ocupate, în lipsa acordului proprietarului pentru folosinţa gratuită, acord prevăzut de art. 20 lit. c) din OG nr. 60/2000 nu influenţează asupra stabilirii la nivel local a unor taxe şi impozite prevăzute de lege.
În ipoteza în care legea obligă consiliile locale să încheie contracte de concesiune cu reclamanta iar acestea nu au încheiat asemenea contracte nu poate exista o obligaţie de plată a unei taxe pentru lipsa de folosinţă a terenului.
Contravaloarea lipsei folosinţei terenului proprietate publică locală precum şi obligarea reclamantei la încheierea unui contract de concesiune depăşesc cadrul legal al prezentului litigiu.
Motivul de recurs care vizează desfiinţarea dispoziţiei primei instanţe de judecată de obligare a pârâtului la restituirea sumelor de bani executate în temeiul Deciziei de impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007 este însă întemeiat.
Prin sentinţa civilă nr. 49 din 23 mai 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 30 din 25 ianuarie 2008 s-a depus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007 emisă de Consiliul Local Piatra Neamţ.
Astfel că dispoziţia primei instanţe de obligare a pârâtului la restituirea sumelor executate în temeiul Deciziei de impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007 va fi înlăturată.
Urmează aşadar, pentru considerentele mai sus arătate, să fie admis recursul declarat de Consiliul Local Piatra Neamţ şi modificată în parte sentinţa atacată, în ceea ce priveşte obligarea acestei părţi la restituirea sumelor executate în temeiul Deciziei de impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de E.OGD. SA Târgu Mureş împotriva sentinţei civile nr. 25 din 14 februarie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Consiliul Local Piatra Neamţ împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că înlătură obligarea pârâtului la restituirea sumelor stabilite în temeiul Deciziei de impunere nr. 3665 D din 20 aprilie 2007.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2008.
*
| ← ICCJ. Decizia nr. 3892/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3971/2008. Contencios → |
|---|
