ICCJ. Decizia nr. 404/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 404/2008

Dosar nr. 11199/1/2007

Şedinţa publică de la 1 februarie 2008

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 19 februarie 2007 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, şi precizată ulterior, reclamanţii S.A.T., A.G.E.T. şi M.C.M.M. au chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei să dispună anularea parţială a deciziei nr. 793 din 22 iunie 2006 emisă de pârâtă în ceea ce priveşte cuantumul pentru care se acordă titlul de despăgubiri şi obligarea pârâtei la acordarea unui titlu de despăgubire în cuantumul actualizat al sumei de 616.183,39 RON, cu dobânda egală aferentă perioadei 24 iunie 2005 şi până la data la care vor fi admise la tranzacţionare titlurile emise de Fondul Proprietatea pe piaţa operată de Bursa de Valori Bucureşti, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. În motivarea acţiunii, reclamanţii arată că decizia a cărei anulare parţială o solicită a fost emisă la data de 22 iunie 2006 în baza sentinţei civile nr. 445 din 24 iunie 2006 a Tribunalului Hunedoara, astfel că se impune consolidarea şi actualizarea sumei acordate cu titlu de despăgubire.

Prin sentinţa civilă nr. 97 din 19 februarie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, şi a admis acţiunea reclamanţilor, astfel cum aceasta a fost formulată şi precizată ulterior, iar pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.100 RON.

Referitor la excepţia lipsei procedurii prealabile, Curtea de apel a reţinut că această procedură nu este obligatorie în cazul deciziilor emise de Comisie, întrucât normele speciale incidente în cauză au dispensat persoanele vătămate de promovarea recursului graţios.

În privinţa acţiunii, instanţa de fond a avut în vedere prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, faptul că decizia de despăgubire a fost emisă la un an de la data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei Tribunalului Hunedoara care obliga autorităţile la emiterea acesteia, şi că, actualmente, Fondul Proprietatea nu funcţionează astfel încât să permită acordarea efectivă a despăgubirilor stabilite în favoarea reclamanţilor.

Astfel, pentru a se asigura reclamanţilor o despăgubire justă şi echitabilă în raport cu practica judiciară internă şi internaţională, Curtea de apel a reţinut că acordarea titlurilor de participare la Fondul Proprietatea ar trebui să asigure o reparaţie integrală, şi anume în cuantumul actualizat al sumei de 616.183,60 RON cu dobânda legală aferentă pe perioada cuprinsă între data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei civile nr. 445 din 24 iunie 2006 a Tribunalului Hunedoara şi până la data când vor fi admise la tranzacţionare titlurile emise de Fondul Proprietatea pe piaţa operată de Bursa de Valori Bucureşti.

Împotriva sentinţei civile nr. 97 din 19 februarie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a criticat hotărârea judecătorească pentru că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia invocată prin întâmpinare referitoare la lipsa plângerii prealabile, întrucât conform Legii nr. 554/2004 art. 7, această procedură era obligatorie, reclamanţii trebuind ca înainte de a se adresa instanţei să parcurgă această cerinţă a legii.

Şi pe fond soluţia primei instanţe este criticată, întrucât aceasta a pronunţat-o cu nesocotirea probelor administrate, opinia Curţii de Apel în sensul că recurenta ar fi refuzat să emită decizia de despăgubire în favoarea reclamanţilor, fiind eronată. Se mai arată în motivele de recurs că au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 247/2005 şi au fost invocate dispoziţiile C. civ. art. 1088, prevederi care în speţă nu se aplică, întrucât privesc materia contractuală.

Prin decizia nr. 3595 din 27 septembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 97 din 19 februarie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal. A fost menţinută, astfel, ca fiind temeinică şi legală, hotărârea recurată, prin care, respingându-se excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost admisă acţiunea formulată în contradictoriu cu aceasta de reclamanţii S.A.T., A.G.E.T. şi M.C.M.M., dispunându-se anularea parţială a deciziei nr. 793 din 22 iunie 2006 emisă de pârâtă, sub aspectul cuantumului despăgubirilor stabilite, şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii în care să dispună acordarea unui titlu de despăgubiri în cuantumul actualizat al sumei de 616.183,39 RON, cu dobânda legală aferentă perioadei 24 iunie 2005 şi până la data la care vor fi admise la tranzacţionare titlurile emise de Fondul Proprietatea pe piaţa operată de Bursa de Valori Bucureşti; de asemenea, a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.100 RON.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut, referitor la excepţia lipsei procedurii prealabile, că aceasta în mod corect a fost respinsă de instanţa de fond, întrucât normele incidente în materie nu prevăd procedura respectivă, împotriva deciziilor adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor exercitându-se contestaţie direct la instanţa de judecată, fără a mai fi necesar să se parcurgă etapele prevăzute de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

De altfel, se arată în decizia contestată, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului implică două condiţii fundamentale, respectiv accesibilitatea şi previzibilitatea, legea trebuind să fie suficient de accesibilă pentru ca cetăţeanul să aibă acces la justiţie şi să dispună de informaţii suficiente în legătură cu normele aplicabile speţei, condiţii pe care le îndeplineşte şi Legea nr. 247/2005, statuând accesibilitatea la justiţie a persoanelor în cauză şi instituind, prin dispoziţiile art. 19-20, o cale specială de atac împotriva deciziilor emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, derogatorie de la legea comună - Legea nr. 554/2004.

Pe fondul recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că sentinţa atacată este legală şi temeinică, reţinând următoarele:

Executarea unei sentinţe, astfel cum stabileşte jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces. Este adevărat că tot Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la o instanţă nu poate obliga statul respectiv să execute fiecare sentinţă însă, dacă administraţia refuză să o facă, este evident că prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se golesc de conţinut.

Prin sentinţa civilă nr. 445 din 24 iunie 2005 a Tribunalului Hunedoara, ce a stat la baza emiterii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei contestate, s-a constituit o recunoaştere a drepturilor reclamanţilor, iar noţiunea de bunuri poate cuprinde atât bunuri actuale, cât şi creanţe în baza cărora reclamanţii pot pretinde dreptul de proprietate revendicat.

Despăgubirile la care au dreptul reclamanţii trebuie, aşadar, să fie juste şi echitabile, iar sumele trebuie acordate integral şi în concordanţă cu practica internă şi internaţională.

Or, din probele administrate rezultă fără putinţă de tăgadă că intimaţii-reclamanţi au parcurs procedurile instituite în favoarea lor şi este culpa autorităţilor că aceştia nu se pot bucura de bunul care le aparţine de drept.

S-a reţinut că cererea a fost fondată pe art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi că în mod corect a fost obligată autoritatea administrativă să emită o nouă decizie cu acordarea despăgubirilor şi dobânzii legale aferente.

Împotriva deciziei pronunţate în recurs a formulat contestaţie în anulare Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând prevederile art. 318 teza finală C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei în anulare se menţine că instanţa nu s-a pronunţat asupra motivelor de recurs invocate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel, în motivele de recurs au fost invocate dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti şi faptul că în cuprinsul Titlului VIII din Legea nr. 247/2005 nu există prevederi legale referitoare la plata unor asemenea dobânzi, iar instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra acestui motiv.

De asemenea, în recurs a fost criticată soluţia instanţei de fond şi sub aspectul momentului până la care aceasta a dispus actualizarea sumei, respectiv până la data la care vor fi admise la tranzacţionare titlurile emise şi nici asupra acestuia nu s-a pronunţat instanţa de recurs.

În drept, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza finală C. proc. civ.

Potrivit art. 318 alin. (1) teza finală C. proc. civ. hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Se poate observa, analizând cererea de recurs, că au fost invocate ca motive de recurs –dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atât sub aspectul greşitei respingeri a excepţiei lipsei procedurii administrative prealabile, dar şi nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii instanţei de fond.

Verificând hotărârea atacată cu contestaţie în anulare se constată că instanţa de recurs a analizat motivele invocate de recurentă, astfel că va fi respinsă contestaţia în anulare.

Trebuie, din interpretarea dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza finală C. proc. civ., să facem deosebirea între motivele de casare, care pot fi invocate şi argumentele ce pot fi aduse în dovedirea acestor motive.

Textul se referă la „motive de casare”, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi nu la argumentele, de fapt sau de drept, pe care părţile le pot prezenta, dar care trebuie să se încadreze în motivul de casare invocat.

Instanţa de recurs poate să grupeze argumentele folosite în dezvoltarea unui motiv de casare şi să răspundă printr-un considerent comun şi nu trebuie să răspundă la toate argumentele recurentului.

Astfel, se poate observa că argumentele prezentate de recurentă ce vizau nelegalitatea hotărârii instanţei de fond au fost înlăturate cu motivarea că executarea unei sentinţe face parte integrantă dintr-un proces, iar despăgubirile trebuie să fie juste şi echitabile, despăgubirile fiind acordate în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004.

În contestaţia, în anulare s-au făcut referiri la dispoziţiile O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, dar aceste argumente nu au fost prezentate şi în fata instanţei de recurs, astfel încât nu se pune problema ca aceasta să fi făcut referire la ele.

Apreciind că instanţa de recurs, prin decizia atacată cu contestaţie în anulare, a analizat motivele de casare invocate de recurenta-contestatoare, va fi respinsă contestaţia în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia în anulare formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva deciziei nr. 3595 din 27 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 404/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs