ICCJ. Decizia nr. 4065/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4065/2008
Dosar nr. 5717/2/200.
Şedinţa publică din 13 noiembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 7 august 2007, reclamantul S.P. a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti la plata primelor de concediu pentru anii 2004-2006 şi a sporului de fidelitate aferent anului 2005, sume actualizate cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că măsura suspendării acordării primei de concediu şi sporului de fidelitate a afectat doar exerciţiul dreptului, nu şi existenţa acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare, ceea ce în speţă nu s-a produs până la data introducerii acţiunii în instanţei.
Pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, arătând că în măsura admiterii acţiunii se impune obligarea chematului în garanţie să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 33 din 9 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul S.P. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
A obligat pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti să plătească reclamantului sumele cuvenite cu titlu de primă de concediu aferente anilor 2004-2006 şi spor de fidelitate pentru anul 2005, actualizate cu indicele de inflaţie, la data plăţii efective.
A respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie, invocate de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
A admis cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi l-a obligat pe acesta să vireze Ministerului Internelor şi Reformei Administrative sumele necesare plăţii drepturilor salariale în litigiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut faptul că suspendarea unui drept nu poate echivala cu anularea acestuia, în speţă fiind vorba de drepturi legal câştigate. S-a avut în vedere şi faptul că după încetarea efectelor actelor de suspendare se impunea plata retroactivă a drepturilor băneşti solicitate de reclamant.
În ceea ce priveşte admiterea cererii de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi obligarea acestuia să aloce fondurile necesare plăţii sumelor solicitate de reclamant, instanţa de fond a reţinut că ministerul respectiv are obligaţia de a elabora proiectul bugetului de stat, în funcţie de datoriile fiecărui minister în parte. S-a motivat în sensul că pârâtul principal nu ar putea să plătească sumele la care este obligat prin sentinţă dacă nu i se alocă fondurile necesare pentru efectuarea acestor plăţi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Economiei şi Finanţelor, susţinând, în esenţă, că cererea sa de chemare în garanţie este nelegală, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ.
Recursul este fondat pentru considerentele expuse în continuare.
În conformitate cu prevederile art. 60 C. proc. civ., partea poate să chemare în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenţii, cu o cerere de chemare în garanţie sau în despăgubire.
Având în vedere prevederile acestui text, precum şi obiectul cererii de chemare în judecată, reprezentat de drepturi salariale, este nefondată chemarea în garanţie a unei persoane printr-o cerere prin care se solicită altceva decât garantarea sau despăgubirea.
Invocarea de către pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative ca temei al cererii de chemare în garanţie a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 500/2002 nu poate fi reţinută, atâta timp cât legiuitorul a reglementat prin OG nr. 22/2002 modalitatea de executare a obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii, modalitate care reprezintă singurul mijloc legal de plată a sumelor stabilite prin titluri executorii, la care sunt obligate instituţiile publice.
Obligaţiile de plată ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative sau ale Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în temeiul unui titlu executoriu, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestor doi pârâţi, fără nici o legătură cu competenţa Ministerului Economiei şi Finanţelor în materie de buget. Chemarea în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor nesocoteşte şi dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice care stabilesc principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar.
Este lipsit de relevanţă faptul că Ministerul Economiei şi Finanţelor elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cât aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite şi a proiectelor bugetelor locale.
Având în vedere considerentele prezentate, urmează a fi admis recursul declarat de pârât şi va fi modificată sentinţa atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, cerere formulată de către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate cu prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 33 din 9 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că respinge cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4064/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4067/2008. Contencios → |
|---|
