ICCJ. Decizia nr. 4067/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4067/2008
Dosar nr. 6498/2/200.
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 14 septembrie 2007, reclamantul R.M. a chemat în judecată pe pârâtul Primul Ministru al României, solicitând obligarea acestuia să-i răspundă la petiţia nr. 17/7027 din 10 august 2007 şi să se conformeze în acest fel prevederilor Ordonanţei nr. 27/2002, coroborate cu art. 51 din Constituţie.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este nemulţumit de faptul că nu a primit răspuns la petiţia sus menţionată, în acest fel fiindu-i creat un mare dezavantaj, aflându-se în imposibilitatea de a pune în executare sentinţa civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998 şi de a obţine despăgubirea aferentă suprafeţei de 500 mp cu care nu a putut fi împroprietărit fiindu-i încălcat dreptul de proprietate.
De asemenea menţionează că i s-a provocat şi un prejudiciu moral, în raport de care a solicitat daune morale în cuantum de 1000 RON
Prin sentinţa civilă nr. 3218 din 10 decembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul R.M. în contradictoriu cu pârâtul Primul Ministru al României, ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că petiţia reclamantului a fost transmisă spre competentă soluţionare Instituţiei Prefectului municipiului Bucureşti, reclamantul fiind înştiinţat despre acest fapt, astfel că acestuia i s-a răspuns la petiţia nr. 17/7027 din 10 august 2007, pârâtul îndeplinindu-şi obligaţia care îi revine în conformitate cu dispoziţiile OG nr. 27/2002.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat recurs R.M., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, fără a indica temeiul drept pe care acesta se întemeiază.
În motivarea recursului s-a arătat că nu i s-a comunicat întâmpinarea formulată de către pârât, astfel că i-a fost încălcat dreptul de a formula răspuns la aceasta, de a se apăra, fiind încălcate dispoziţiile art. 116 C. proc. civ..
Se menţionează şi faptul că prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile OG nr. 27/2002, modificată prin Legea nr. 233/2002 întrucât din răspunsul formulat la memoriul său nu rezultă temeiul legal, lipsesc semnăturile impuse de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 233/2002 şi nici nu se precizează cărei petiţii i s-a răspuns,întrucât reclamantul a adresat mai multe petiţii pârâtului, astfel că răspunsul este confuz şi nu răspunde integral solicitărilor din petiţia formulată.
De asemenea, se arată că nu i s-a răspuns în termenul de 30 de zile prevăzute de art. 8 alin. (1) din OG nr. 27/2002, precum şi faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale solicitate.
Se invocă şi faptul că Prefectul municipiului Bucureşti nici până în prezent nu i-a transmis oferta de despăgubire pentru terenul său.
Analizând recursul formulat în raport de motivele invocate, precum şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Recurentul-reclamant a solicitat instanţei să-l oblige pe primul-ministru al României să-i răspundă la petiţia sa cu nr. 17/7027 din 10 august 2007, precum şi obligarea acestuia la 1000 RON daune morale, solicitând ca judecata să se facă în lipsă. Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii întrucât reclamantul a primit răspuns la petiţia formulată.
Întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul răspunde la cererea de chemare în judecată, urmărind să se apere faţă de pretenţiile reclamantului.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de către pârât se prezintă apărările acestuia în raport de cererea reclamantului, precizându-se că s-a răspuns petiţiei acestuia, ataşându-se în acest sens şi înscrisurile pe care se sprijină, conform dispoziţiilor art. 116 şi art. 114 alin. (2) C. proc. civ.
Reclamantul, legal citat pentru termenul de judecată, trebuia să manifeste rol activ în sensul de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., iar dacă aprecia necesară amânarea cauzei pentru lipsă de apărare în raport de întâmpinarea formulată de către pârât, avea posibilitatea să adreseze instanţei o astfel de cerere.
După cum se constată, reclamantul nu a formulat nici o cerere în acest sens, ci doar a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel că nu se poate reţine încălcarea: dreptului la apărare, accesului la justiţie, principiului contradictorialităţii, egalităţii în drepturi.
Petiţia reclamantului a fost înregistratăla Secretariatul General al Guvernului României la nr. 17/7027 din 10 august 2007.
Din răspunsul formulat către recurentul-reclamant cu nr. 15D/12.485 din 27 septembrie 2007, rezultă faptul că petiţia sa cu nr. 17/7027 din 10 august 2007, a fost redirecţionată către Direcţia Relaţii Publice unde a fost înregistrată cu nr. 15D/11946 la 18 septembrie 2007 (fila 15 dosar fond). Ulterior prin adresa nr.1 5D/11946 din 19 septembrie 2007, petiţia reclamantului a fost transmisă pentru competentă soluţionare Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti.
Prin urmare, în răspunsul formulat către recurentul-reclamant se face referire expresă la petiţia cu nr. 17/7027 din 10 august 2007, astfel că nu există nici o confuzie a acesteia cu alte memorii formulate de petent.
Este nefondată şi critica privind faptul că nu s-a răspuns petiţiei în integralitate întrucât Direcţia Relaţii Publice unde a fost redirecţionată petiţia s-a desesizat, fapt de altfel comunicat recurentului, astfel că în mod corect s-a apreciat că acţiunea a rămas fără obiect, cu atât mai mult cu cât scopul acestei petiţii era continuarea demersurilor în vederea obţinerii despăgubirilor pentru drepturile prevăzute de Legea nr. 44/1994.
Potrivit art. 6 din OG nr. 27/2002 compartimentul relaţii cu publicul are atribuţii în ceea ce priveşte primirea, înregistrarea, rezolvarea şi expedierea răspunsurilor către petiţionari, fapt de altfel realizat, astfel că atât semnătura cât şi ştampila de pe răspunsul formulat aparţin acestui compartiment însărcinat cu astfel de atribuţii.
Prin urmare, nici celelalte critici invocate de recurent nu pot fi reţinute pentru faptul că, observându-se răspunsul înaintat recurentului-reclamant se constată faptul că acesta cuprinde atât semnătura cât şi ştampila emitentului fiind astfel respectate dispoziţiile art. 13 din OG nr. 27/2002.
în raport de dispoziţiile art. 61 din acest act normativ cât şi de cele solicitate de recurentul-reclamant, petiţia acestuia a fost înaintată spre competentă soluţionare Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, fiind înştiinţat petiţionarul despre acest fapt, cu adresa nr. 15D/11946 din 18 septembrie 2007.
Este adevărat că răspunsul nu cuprinde temeiul legal, însă, după cum se observă, petiţia recurentului-reclamant nu a primit o rezolvare pe fond pentru a putea fi indicat, conform art. 13 din actul normativ menţionat, temeiul legal al soluţiei adoptate, astfel că nici susţinerile critice sub acest aspect nu sunt fondate.
Potrivit art. 9 din OG nr. 27/2002, termenul de 30 zile prevăzut de art. 8 alin. (1), poate fi prelungit cu 15 zile. Cum răspunsul către reclamant poartă iniţial numărul 15D/11946 din 18 septembrie 2007 şi ulterior numărul 15D/12.485 din 27 septembrie 2007, nu se poate reţine că nu i-a fost comuniat răspunsul la petiţia sa în acest termen, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost şi înaintată instituţiei considerate competente, fapt ce vine în sprijinul solicitării reclamantului care a cerut să i se comunice instituţia căreia trebuie să i se adreseze pentru oferta de despăgubire.
Faptul că nu a primit un răspuns din partea Prefectului Municipiului Bucureşti, referitoare la oferta de despăgubire, nici până în prezent, nu este imputabil pârâtului, întrucât competenţele acestora sunt diferite.
Deşi instanţa de fond face referire la faptul că reclamantul nu s-a conformat obligaţiei de a timbra acţiunea, nu dispune nici o sancţiune care să producă efecte în ceea ce-l priveşte pe acesta.
Soluţia adoptată de prima instanţă în sensul respingerii acţiunii, vizează cererea de chemare în judecată în integralitate, inclusiv sub aspectul daunelor morale, chiar dacă hotărârea recurată este lacunară sub aspectul motivării acestora.
Respingerea acţiunii reclamantului este corectă, întrucât reclamantul nu a făcut vreo dovadă, conform art. 1169 C. civ., în ceea ce priveşte daunele materiale sau morale cauzate.
Acordarea daunelor morale este condiţionată de producerea acestora şi implicit de existenţa culpei pârâtului în cauzarea acestora.
Întrucât pârâtul şi-a îndeplinit obligaţia în conformitate cu dispoziţiile OG nr. 27/2002, pe cale de consecinţă cererea de acordare a daunelor morale, întemeiată pe art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu putea fi admisă, deoarece a fost formulat un răspuns reclamantului, astfel că nu există o vătămare a acestuia, nefiind făcută nici o dovadă în ceea ce priveşte daunele morale solicitate, aşa cum s-a reţinut şi în precedent.
Reclamantul îşi întemeiază prejudiciul moral pe faptul că încearcă un sentiment de nedreptate întrucât nu-şi poate valorifica dreptul său ce decurge din Legea nr. 44/1994, neputând pune în executare sentinţa civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998.
După cum se observă, nu este identitate între pârâtul din cauza în care s-a pronunţat hotărârea judecătorească amintită şi pârâtul din cauza de faţă, astfel că acestuia din urmă nu-i poate fi imputat prejudiciat moral despre care face vorbire reclamantul.
Având în vedere considerentele expuse anterior cât şi dispoziţiilor art. 312, art. 316 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 262/2007, recursul formulat de recurentul-reclamant este nefondat, urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recursul declarat de R.I.M. împotriva sentinţei civile nr. 3218 din 10 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4065/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4073/2008. Contencios → |
|---|
