ICCJ. Decizia nr. 4061/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4061/2008
Dosar nr. 1111/325/200.
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă introdusă la Judecătoria Timişoara, în dosarul nr. 1111/325/2008, reclamanţii T.E. şi T.G. au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Municipiul Timişoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi pe Guvernul României, solicitând să se constate că odată cu imobilul, construcţie, aceştia au dobândit, prin cumpărare şi dreptul de proprietate asupra terenului aferent casei de locuit, situat în Timişoara, înscris în C.F. 187 Freidorf, cu nr. top. 209-210/c, în suprafaţă de 593 mp; să se dispună rectificarea C.F. nr. 187 Freidorf în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român şi intabularea dreptului reclamanţilor, cu titlu de cumpărare.
în susţinerea acţiunii, reclamanţii au invocat excepţia de nelegalitate a HG nr. 1016/2005, poziţia 2578, privind trecerea în domeniul public al Municipiului Timişoara a imobilului situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. 1493 Freidorf, nr. top. 38414/11 şi 414/10/a, poziţia 2578 din Anexele 1-23, ceea ce face obiectul prezentului dosar.
în motivarea excepţiei, reclamanţii au arătat că prin HG nr. 1016/2005, poziţia 2578 din Anexele 1-23, s-a dispus trecerea în domeniul public al Municipiului Timişoara a parcelelor de teren cu nr. top. 38414/11 şi 414/10/a, înscrise în C.F. nr. 1493 Freidorf, parcele de teren care reprezintă terenul aferent construcţiilor situate în Timişoara.
Având în vedere că, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995 şi art. 37 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, au dobândit la data cumpărării casei şi terenul aferent acesteia, compus din curte şi grădină, aşa cum este evidenţiat în cartea funciară, sub nr. top. 38414/11 şi 414/10/a, reclamanţii au apreciat că au dobândit „ex lege" dreptul de proprietate asupra terenului aferent, deşi reprezentanţii Municipiului Timişoara nu le recunosc acest drept.
în extrasul C.F. nr. 1493 Freidorf, parcelele de teren apar cu nr. top. 38414/11 şi 414/10/a, iar în HG nr. 1016/2005 sunt trecute cu nr. top. 414/11 şi 414/10/a, însă cu aceeaşi suprafaţă, 719 mp şi respectiv 126 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 209 din 16 septembrie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia formulată de reclamanţii T.E. şi T.G. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Municipiul Timişoara şi Consiliul Local Timişoara.
A constatat nelegalitatea HG nr. 1016/2005, poziţia 2578 privind trecerea în domeniul public al Municipiului Timişoara a imobilului situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. 1493 Freidorf nr.top 38414/11 şi 414/10/a din Anexele 1-23 ale Hotărârii de Guvern.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că potrivit probelor din dosarul nr. 1111/325/2008 al Judecătoriei Timişoara, reclamanţii au dobândit prin cumpărare, în condiţiile Legii nr. 112/1995, dreptul de proprietate asupra casei situate în Timişoara, înscrisă în C.F. nr. 187 Freidorf, cu nr. top. 209-210/c, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 12774 din 10.IV. 1997 încheiat cu RA U. Timişoara.
Dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra construcţiei, cumpărate în condiţiile Legii nr. 112/1995 este evidenţiat de înscrierea de la poziţia 2 din extrasul de C.F. nr. 187 Freidorf, B, partea a II- a, înscrieri privitoare la proprietate.
Aceeaşi carte funciară evidenţiază faptul că terenul aferent casei, în suprafaţă de 593 mp, este proprietatea Statului Român.
S-a mai reţinut faptul că prin dispoziţiile Legii nr. 112/1995, anterior citate, terenurile aferente locuinţelor dobândite sub imperiul acestei legi, au devenit proprietatea cumpărătorilor acestora iar includerea prin Anexele 1-23 ale HG nr. 1016/2005, poziţia 2578, a terenului înscris în C.F. nr. 1493 Freidorf, cu nr. top. 38414/11 şi 414/10/a, în domeniul public al Municipiului Timişoara, încalcă dispoziţiile art. 26 alineat ultim din legea nr. 112/1995 raportat la art. 33 din HG nr. 11/1997 care modifică Normele de aplicare ale Legii nr. 112/1995, aprobate prin HG nr. 20/1996.
Împotriva sentinţei civile sus-menţionate au declarat recurs Ministerul Economiei şi Finanţelor, Municipiul Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, precum şi Guvernul României.
Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Timiş, invocând dispoziţiile art. 309 pct. 9 C. proc. civ., susţine că sentinţa recurată este nelegală, aducându-i în principal următoarele critici:
- greşit a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei întrucât emitentul actului atacat de reclamanţi, respectiv Hotărârea nr. 1016/2005, este Guvernul României, iar M.F.P. în reprezentarea Statului Român, nu este titular de drepturi şi obligaţii în contextul juridic dedus judecăţii. De asemenea excepţia este neîntemeiată avându-se în vedere şi faptul că nu s-a făcut nici o dovadă că imobilul ce face obiectul litigiului ar fi fost în proprietatea Statului Român prin M.F.P., ci,dimpotrivă, acesta se află în intravilanul localităţii şi în administrarea Consiliului Local Timişoara.
- excepţia lipsei de interes a reclamanţilor nu a fost soluţionată în mod corect întrucât aceştia nu au dobândit niciodată dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu. Din contactul de vânzare-cumpărare nr. 12774 din 10 aprilie 1997 rezultă că reclamanţii T.E. şi T.G.M. au dobândit doar dreptul de proprietate asupra construcţiei situată în Timişoara, înscrisă în C.F. 1493 Freidorf şi nu asupra terenului care este proprietate publică.
- excepţia de nelegalitate a H. G. nr. 1016/2005, poziţia 2578 din Anexele 1-23, este netemeinică, nelegală şi trebuia respinsă deoarece prin adoptarea acesteia nu s-a încălcat nici un text de lege din cele invocate de reclamanţi. Dacă s-ar admite că transferul dreptului de proprietate se realizează în mod gratuit, Statul Român ar fi pus în situaţia inadmisibilă de altfel, de a plăti de două ori pentru acest bun: fostului proprietar, în baza Legii nr. 10/2001 şi art. l din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O., şi chiriaşului, proprietar al locuinţei cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, care în mod nejustificat ar dobândi un drept gratuit.
Recurenţii Municipiul Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, întemeindu-şi recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., critică sentinţa menţionată ca fiind nelegală şi netemeinică pentru faptul că reclamanţii nu au făcut dovada unui drept sau interes vătămat, nu sunt decât posesorii unui drept de folosinţă asupra terenului din litigiu, iar hotărârea consiliului local prin care s-a propus trecerea terenului în domeniul public nu a fost contestată.
Guvernul României, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. aduce următoarele critici sentinţei recurate:
- i-a fost încălcat dreptul la apărare prin faptul că nu i-a fost comunicată cererea reclamantului şi înscrisurile depuse ;
- hotărârea Consiliului Local Timişoara nr. 166/2003, cu modificările şi completările ulterioare cu referire la apartenenţa acestui bun imobil la domeniul public, nu a fost contestată ;
- s-a făcut o interpretare greşită a legii, respectiv a art. 26 din Legea nr. 112/1995 şi a art. 33 din HG nr. 11/1997 deoarece reclamanţii prin contactul de vânzare-cumpărare au dobândit doar dreptul de proprietate asupra imobilului-construcţie, nu şi asupra terenului care este proprietate publică, iar din dispoziţiile art. 37 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 20/1996, republicată, nu reiese că dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcţiei s-ar realiza ope legis ;
- actul atacat nu a adus nici o vătămare a drepturilor reclamanţilor şi nici nu a încălcat vreo dispoziţie legală la momentul emiterii acestuia.
Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, susţinând în principal că potrivit Legii nr. 112/1995 terenurile aferente locuinţelor dobândite sub imperiul acestei legi au devenit proprietatea cumpărătorilor acestora, iar prin includerea în domeniul public se încalcă prevederile art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995 raportat la art. 33 din HG nr. 11/1997 de modificare a HG nr. 20/1996.
S-a invocat de către intimaţi tardivitatea recursului declarat de către Guvernul României.
Această excepţie a fost respinsă pentru că, potrivit dovezii de comunicare ce se află la dosarul de fond acestui recurent i-a fost comunicată hotărârea recurată la 26 septembrie 2008, iar recursul a fost formulat şi expediat la 2 octombrie 2008, astfel că a fost respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând recursul formulat de Ministerul Finanţelor Publice, în raport de criticile privind greşita soluţionare a excepţiilor invocate, apreciază că acestea nu sunt fondate.
În mod corect instanţa de fond a apreciat că excepţia de nelegalitate se judecă în contradictoriu cu toate părţile din litigiul în care s-a invocat excepţia, date fiind dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 262/2006, care în mod expres reglementează cadrul procesual referitor la judecarea acestei excepţii.
Soluţia de respingere a excepţiei privind lipsa calităţii procesuale pasive este justificată şi de faptul că Ministerul Finanţelor Publice, chiar dacă nu este emitentul actului, este parte în cauza unde a fost invocată această excepţie. Ori, cunoscându-se faptul că soluţia dată excepţiei are efecte între părţile litigiului, în cazul contrar soluţiei adoptate de instanţa fondului, s-ar ajunge la situaţia inopozabilităţii soluţiei faţă de celelalte părţi din litigiu, cu excepţia emitentului, fapt ce ar lipsi de eficienţă dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, referitoare la scopul acestei excepţii, ce a fost concepută ca un important instrument juridic de apărare a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor vătămate.
Deci, cum Ministerul Finanţelor Publice este parte în dosarul Judecătoriei Timişoara, în cadrul căruia a fost invocată excepţia de nelegalitate , în mod corect litigiul ce a avut ca obiect această excepţie s-a judecat în contradictoriu şi cu acest recurent.
Excepţia privind lipsa de interes a reclamanţilor a fost de asemenea corect soluţionată deoarece aceştia justifică interes legitim în prezenta cauză prin faptul că soluţionarea excepţiei influenţează soluţia ce va fi adoptată pe fondul cauzei unde aceasta a fost invocată, privind constatarea dreptului de proprietate al reclamanţilor şi despre care aceştia susţin că a fost dobândit ope legis, ca urmare a faptului că au cumpărat construcţia prin actul de vânzare- cumpărare nr. 12774/1997 invocat.
Având în vedere definiţia noţiunii de „interes legitim privat" prevăzută în art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004 cât şi cele menţionate anterior, Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile recurenţilor privind greşita soluţionare a excepţiilor invocate referitoare la aceste aspecte.
Nu poate fi reţinută susţinerea recurentului Guvernul României, în sensul că a fost lipsit de apărare, pentru faptul că acesta a fost citat cu respectarea dispoziţiilor procedurale prevăzute de art. 89 şi urm. C. proc. civ., fiindu-i de asemenea admisă şi cererea de amânare pentru acest motiv.
Pornind de la faptul că obiectul excepţiei de nelegalitate îl constituie HG nr. 1016/2005, poziţia 2578, se constată faptul că sunt întemeiate criticile recurenţilor referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei recurate în raport de soluţia pronunţată pe fond, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Intimaţii-reclamanţi au cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 12774 din 10 aprilie 1997, în baza Legii nr. 112/1995, o locuinţă cu 4 camere şi alte dependinţe în Timişoara, fără ca în obiectul contractului să fie menţionată vreo suprafaţă de teren.
Ulterior, în cauza cu nr. 1111/325/2008, ce se află pe rolul Judecătoriei Timişoara, reclamanţii au solicitat a se constata că odată cu imobilul construcţie, au dobândit şi dreptul de proprietate asupra terenului aferent casei, în suprafaţă de 593 mp, precum şi radierea acestui drept înscris pe numele Statului Român în C.F. nr. 187 Freidorf şi întabularea acestui drept în favoarea acestora.
În cadrul acestui litigiu a fost invocată excepţia de nelegalitate a HG nr. 1016/2005, poziţia 2578 care cuprinde terenul în litigiu.
Hotărârea pronunţată de instanţa de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate de recurenţi.
Este incorectă interpretarea primei instanţe potrivit căreia, „conform Legii nr. 112/1995, cei care au cumpărat construcţiile în condiţiile acestei legi, devin şi proprietarii terenurilor aferente acestora, prin efectul legii. Pe cale de consecinţă includerea în Anexele 1-23 ale HG nr. 1016/2005, poziţia 2578, a terenului solicitat de reclamanţi încalcă dispoziţiile art.26 alineat ultim din Legea nr. 112/1995 raportat la art. 33 din HG nr. 11/1997 care modifică Normele de aplicare ale legii nr. 112/1995, aprobate prin HG nr. 20/1996".
Această interpretare a dispoziţiilor legale menţionate este greşită pentru că, prin teren aferent construcţiilor se înţelege doar terenul pe care acestea sunt amplasate, acesta fiind de fapt şi sensul noţiunii în discuţie avută în vedere de art. 26 din Legea nr. 112/1995, care în alineatul ultim prevede că „suprafeţele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora şi care depăşesc suprafaţa aferentă construcţiilor, rămân în proprietatea statului".
De asemenea, în art. 33 din HG nr. 20/1996 privind Normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, se stipulează că „în situaţiile de vânzare către chiriaşi a apartamentelor, şi, când este cazul, a anexelor gospodăreşti şi a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului situat sub aceste construcţii în condiţiile prevăzute de Legea nr. 18/1991".
Ulterior, acest articol a fost modificat prin art. I din HG nr. 11/1997, astfel că art. 33 are următorul cuprins: "În situaţiile de vânzare către chiriaşi a apartamentelor şi, când e cazul a anexelor gospodăreşti şi a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului aferent, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. ultim din lege".
Prin urmare, apreciem că s-a făcut o interpretare greşită a legii atunci când s-a statuat că HG nr. 1016/2005, a cărei nelegalitate se solicită, pentru poziţia 2578, încalcă aceste dispoziţii legale, pentru că, aşa cum se observă, legiuitorul în nici unul din textele invocate nu face referire la o transmitere prin efectul legii a dreptului de proprietate asupra terenului ce este excedentar construcţiei, ci dimpotrivă, prin art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995, conservă acest drept, iar prin art. 33 se garantează şi se întăreşte practic existenţa acestui drept de proprietate al statului.
Mai mult, reclamanţii ca şi chiriaşi, au cumpărat construcţiile, respectiv locuinţa potrivit Legii nr. 112/1995, art. 9, în baza unui contract de vânzare-cumpărare în care este stipulat doar preţul construcţii nu şi al terenului solicitat, în suprafaţă de 593 mp ce face parte din terenul înscris la poziţia nr. 2578 din HG nr. 1016/2005, fiind inclus în inventarul domeniului public al municipiului Timişoara, aprobat prin HCL nr. 145/2004.
Dat fiind acest fapt, nu se poate admite că transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului se realizează în mod gratuit, ope legis, întrucât dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 112/1995 nu conduc la această concluzie, aşa cum s-a reţinut anterior.
Aceasta cu atât mai mult cu cât Statul Român, ar fi pus în situaţia inadmisibilă de a plăti de două ori, odată, despăgubind pe fostul proprietar al terenului, iar ulterior prin impunerea de a ceda dreptul de proprietate asupra terenului unei persoane care nu a plătit şi nici nu este îndreptăţită la a avea acest teren.
În altă ordine de idei, nici HCL nr. 145/2004 a municipiului Timişoara prin care a fost aprobat inventarul domeniului public în care se regăseşte şi terenul în litigiu, nu a fost contestată.
În concluzie, nu subzistă motivele de fapt şi de drept invocate de reclamanţi ca temei al excepţiei de nelegalitate.
Având în vedere cele reţinute anterior, cât şi prevederile art. 312 şi art. 316, coroborate cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmează să fie admise recursurile formulate de recurenţi, casată sentinţa atacată şi pe cale de consecinţă se va dispune respingerea excepţiei de nelegalitate a HG nr. 1016/2005, poziţia nr. 2578, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate Ministerul Economiei şi Finanţelor reprezentat de D.G.F.P. Timiş, de Municipiul Timişoara şi de Consiliul Local al municipiului Timişoara precum şi de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 209 din 16 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge excepţia de nelegalitate a HG nr. 1016/2005, poziţia 2578, ca neîntemeiată.
Respinge excepţia tardivităţii declarării recursului de către Guvernul României, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4051/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4062/2008. Contencios → |
|---|
