ICCJ. Decizia nr. 4074/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4074/2008
Dosar nr. 1242/64/200.
Şedinţa publică din 13 noiembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Braşov, reclamanta S.E., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, a solicitat anularea hotărârii nr. 4881 din 7 august 2007 emisă de pârâtă, precum şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat faptul că instituţia pârâtă a reţinut în mod greşit situaţia sa, deoarece actul normativ aplicabil în speţă nu face distincţie între etnici şi nici nu prevede că persoana persecutată trebuie să-şi schimbe domiciliul în altă ţară.
Prin sentinţa civilă nr. 141/F din 9 octombrie 2007, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de S.E., reţinând faptul că, în speţă, reclamanta nu a dovedit încadrarea în dispoziţiile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 cu modificările şi completările ulterioare, întrucât nu a probat faptul că antecesorul său, împreună cu întreaga familie, au fost refugiaţi sau strămutaţi în altă localitate datorită persecuţiilor etnice.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat recurs S.E., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut faptul că tatăl său a fost reţinut de autorităţile ungare şi obligat să-şi părăsească domiciliul şi să execute cele impuse de respectivele autorităţi, situaţie în care instanţa de fond i-a respins în mod nejustificat acţiunea formulată în contencios administrativ.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Se reţine din probele administrate în cauză faptul că tatăl reclamantei, pe nume T.M., a fost în perioada 24 iulie 1942-10 februarie 1945 angajat al Căilor Ferate Maghiare şi în această calitate efectua diferite lucrări de reparaţii ale căilor ferate distruse de război, în diferite localităţi, motiv pentru care s-a mutat, împreună cu familia, în locurile în care îşi desfăşura activitatea.
De asemenea, din depoziţia martorului B.A., audiat de către instanţa de judecată, rezultă că acesta l-a cunoscut bine pe tatăl reclamantei, care era lucrător la căile ferate şi care, începând cu anul 1942 a fost trimis în diferite localităţi să repare căile ferate care erau distruse în urma războiului.
Martorul, în vârstă de 93 de ani şi care în anul 1942 avea vârsta de 28 de ani, a arătat că tatăl reclamantei a fost trimis să repare căile ferate în diferite localităţi, dar nu pentru că ar fi fost persecutat din punct de vedere etnic, ci pentru faptul că aceasta era meseria lui.
Plecarea antecesorului reclamantei din localitatea natală Ormeniş nu a fost determinată de anumite persecuţii etnice, ci s-a datorat naturii serviciului avut în sectorul căilor ferate. Faptul că numitul T.M. nu a suferit persecuţii de natura etnică rezultă şi din certificatul nr. 251/973 din 15 februarie 1973 emis de Ministerul Comunicaţiilor şi al Poştei – Secţia Căilor Ferate din Budapesta, certificat depus la dosar de către reclamantă şi prin care se atestă faptul că tatăl acesteia avea un serviciu stabil în domeniul căilor ferate şi în această perioadă a fost asigurat de bătrâneţe şi invaliditate.
Coroborarea acestor probe administrate în cauză conduce în mod firesc la concluzia că tatăl reclamantei şi deci inclusiv aceasta, nu au fost persecutaţi din punct de vedere etnic şi de asemenea, nu au fost nevoiţi să se refugieze în alte localităţi datorită acestui motiv.
În ceea ce priveşte declaraţia autentificată a martorei P.M., depusă la dosar de reclamantă, instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că respectiva declaraţie a martorei, care în anul 1942 avea numai 12 ani, poate fi coroborată parţial cu celelalte probe de la dosar, respectiv numai sub aspectul faptului că antecesorul contestatoarei a fost trimis în diferite localităţi pentru repararea căilor ferate, nu şi sub cel al persecuţiilor etnice invocate de S.E.
Având în vedere considerentele prezentate, se reţine că sentinţa atacată cu recurs este legală şi temeinică, iar recursul declarat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.E. împotriva sentinţei civile nr. 141/F din 29 octombrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4073/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4078/2008. Contencios → |
|---|
