ICCJ. Decizia nr. 4079/2008. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4079/2008

Dosar nr.7250/1/200.

Şedinţa publică din 13 noiembrie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prinacţiuneaformulată la 6 iunie 2008, reclamantul Partidul Social Democrat, Organizaţia Judeţeană Ilfov a solicitat instanţei modificarea hotărârii nr. 134 din 4 iunie 2008 pronunţată de pârâtul Biroul Electoral Central, în sensul respingerii contestaţiei formulate de Partidul Noua Generaţie -Creştin Democrat şi alte formaţiuni politice.

în motivarea cererii, reclamantul a arătat că Biroul Electoral Judeţean Ilfov a validat rezultatul alegerilor locale din data de 1 iunie 2008 în comuna Ştefăneşti, însă Partidul Noua Generaţie- Creştin Democrat, alături de alte formaţiuni politice, au contestat rezultatul, iar prin hotărârea nr. 134 din 4 iunie 2008, pârâtul a anulat alegerile, constatând existenţa unei fraude electorale.

în opinia reclamantului, hotărârea contestată este nelegală, deoarece încalcă prevederile art. 37 alin. (3) din Legea nr. 67/2004, conform cărora cererea pentru anularea alegerilor trebuie să fie motivată şi să fie însoţită de dovezile pe care se întemeiază, iar cel care a sesizat frauda electorală nu trebuie să fie implicat în producerea acesteia. Cu privire la aceste aspecte, reclamantul a arătat că hotărârea pârâtului se bazează pe adresa nr. 73868 din 3 iunie 2008, emisă de Inspectoratul General al Poliţiei, iar celelalte înscrisuri sunt produse pro cauza, nerezultând care este valoarea lor probatorie în determinarea fraudării alegerilor, dacă sunt raportate la conţinutul semantic al noţiunii de fraudă.

A mai arătat reclamantul că Partidul Noua Generaţie -Creştin Democrat, autorul sesizării, a fost implicat notoriu, alături de ceilalţi petenţi, în fraudarea alegerilor decisă ca atare de către pârât.

La dosar, reclamantul depus copia hotărârii contestate.

Partidul Democrat Liberal- Organizaţia Judeţeană Ilfov a formulat o cerere de intervenţie în interesul pârâtului, la fel şi Partidul Noua Generaţie -Creştin Democrat.

Prin sentinţa civilă nr. 1830 din 17 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul Partidul Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Ilfov în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central, ca neîntemeiată.

Instanţa a reţinut că împrejurările atestate de înscrisurile la care se face referire nu au fost contrazise de nici o altă probă administrată.

Într-o atare situaţie, având în vedere şi faptul că Legea nr. 67/2004 nu instituie nici o restricţie cu privire la conţinutul probelor, Curtea nu a putut reţine lipsa de concludentă sau de relevanţă probatorie a respectivelor înscrisuri. In legătură cu semantica noţiunii de fraudă, s-a constatat că diferitele definiţii ale acestui termen, consemnate în publicaţiile de specialitate, trebuie raportate la specificul Legii nr. 67/2004, concluzia fiind aceea că orice manoperă nelegală care afectează procesul electoral se încadrează în noţiunea de fraudă electorală. Din examinarea probelor s-au conturat suficiente elemente care să ducă la concluzia că neregulile sesizate au constituit încălcări ale prevederilor legale.

împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat recurs Partidul Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Ilfov.

Recurentul apreciază că sentinţa pronunţată este nelegală, aducându-i următoarele critici:

- instanţa de fond a soluţionat cauza fără a solicita autorităţii al cărei act era contestat, să-i comunice acel act împreună cu întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii acestuia;

- Partidul Noua Generaţie-Creştin Democrat Ilfov a fost cel implicat în fraudarea alegerilor din Stefăneştii de Jos prin modul defectuos de organizare a alegerilor de către primarul acestei formaţiuni politice, astfel că era inadmisibilă cererea formulată de acest partid;

- deşi elementele de notorietate nu au fost discutate în contradictoriu în faţa primei instanţe de judecată, ele însă au fost determinante în ceea ce priveşte formarea convingerii judecătorului fondului la pronunţarea soluţiei.

- probele administrate nu demonstrează fraudarea alegerilor.

Conform art. 305 C. proc. civ., în recurs se propune proba cu înscrisuri pentru a se dovedi că Partidul Noua Generaţie-Creştin Democrat a fost implicat în fraudarea alegerilor, precum şi nelegalitatea argumentării din sentinţa recurată.

Au fost depuse la dosar copii ale articolelor publicate în diverse ziare centrale referitoare la alegerile din Ştefăneşti.

înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând recursul formulat în raport de criticile aduse sentinţei recurate, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

După cum se constată, la dosarul cauzei există actul contestat, respectiv hotărârea nr. 134/2008 pronunţată de Biroul Electoral Central precum şi alte acte, respectiv procese-verbale privind stabilirea rezultatelor votării din 15 iunie 2008.

Până la data formulării recursului, recurentul nu a solicitat vreo documentaţie care să fi stat la baza emiterii actului atacat şi nici nu a negat existenţa înscrisurilor de care se face vorbire în hotărârea nr. 134/2008 contestată de acesta, ci doar a susţinut caracterul lor subiectiv, negând doar valoarea lor probatorie în determinarea fraudării alegerilor în raport de valoarea semantică a noţiunii de fraudă.

Conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa poate cere autorităţii al cărei act este contestat să îi comunice acel act împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei.

Cererea adresată instanţei se circumscria judecării de urgenţă, astfel că, avându-se în vedere atitudinea procesuală a părţilor reţinută anterior, nu subzistă vreo obligaţie a instanţei de a solicita documentaţia, aceasta fiind doar o posibilitate în cazul în care ar fi fost absolut necesară, ori, din moment ce însăşi recurenta a cunoscut conţinutul acesteia, fără a-l contesta, acest fapt ar fi reprezentat doar o tergiversare a soluţionării cauzei.

Prin urmare, critica întemeiată pe aceste aspecte nu poate fi reţinută.

Dacă recurentul-reclamant ar fi constatat că există împrejurări sau nereguli în organizarea alegerilor, care puteau constitui elemente ale fraudei electorale a Partidul Noua Generaţie-Creştin Democrat Ilfov, trebuia să sesizeze la rândul său aceste aspecte fie înainte de începerea alegerilor, fie în timpul desfăşurării acestora, ori, după cum se constată, o astfel de sesizare nu a fost făcută conform dispoziţiilor legale prevăzute de Legea nr. 67/2004 cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, frauda electorală se stabileşte de Biroul Electoral Central pe baza probelor prezentate de cei care au invocat-o, ori, în cauză nu s-a constatat o asemenea frauda a Partidul Noua Generaţie-Creştin Democrat Ilfov, astfel că nu se poate reţineinadmisibilitatea cererii.

Nici critica referitoare la faptul că elementele de notorietate nu au fost discutate în contradictoriu nu poate fi reţinută deoarece hotărârea contestată a fost pronunţată în raport de probele administrate în cauză de care recurentul avea cunoştinţă, fapt care rezultă din chiar contestaţia formulată de acesta.

Notorietatea pe care au dobândit-o incidentele în ceea ce priveşte procesul de votare în comuna Ştefaneştii de Jos, judeţul Ilfov, ca urmare a intensei mediatizări, a fost invocată atât de intervenienţii în cauză cât şi de Partidul Noua Generaţie-Creştin Democrat în contestaţia formulată, fiind evocată şi de Biroul Electoral Central în hotărârea contestată, astfel că recurentul a avut deplina libertate de a-şi face apărarea cum considera necesar şi în raport de orice element pe care îl considera semnificativ în susţinerea cererii privitoare la anularea hotărârii nr. 134/2008, conform art. 129 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, părţilor le revine obligaţia de a-şi proba pretenţiile şi apărările .

În mod corect instanţa de fond a reţinut că la emiterea hotărârii contestate, pârâtul, Biroul Electoral Central a avut în vedere atât ansamblul probelor administrate în contextul legal prevăzut de art. 37 alin. (3) din Legea nr. 67/2004, cât şi elementele de notorietate care au legătură cu cauza respectivă, întrucât nu se putea face abstracţie de realitate.

Mai mult, din considerentele sentinţei recurate se observă faptul că instanţa de fond analizează şi face referiri la toate probele avute în vedere de pârât la emiterea hotărârii, astfel că nu se poate reţine că elementele de notorietate au fost determinante în soluţia adoptată de judecătorul primei instanţe, care, în nici un caz nu a acordat o pondere mai mare sau mai mică vreunei probe .

înscrisurile depuse de recurent în recurs, constând în articole publicate în diverse ziare centrale, nu reprezintă probe concludente, care să dovedească implicarea în frauda electorală a Partidului Noua Generaţie-Creştin Democrat, nefiind însoţite de alte probe, ci dimpotrivă, acestea vin să confirme de fapt notorietatea incidentelor petrecute cu privire alegerile locale din 1 iunie 2008, din comuna Ştefane ştii de Jos, intens mediatizate.

Manoperele nelegale care au afectat procesul electoral cât şi celelalte dovezi, constând în declaraţii autentificate, tabele şi celelalte înscrisuri anexate la sesizare, a căror existenţă nu a fost negată şi împotriva cărora nu există vreo înscriere în fals sau altă probă contrarie, reprezintă probe concludente care au conturat concluzia că au existat încălcări ale prevederilor legale în scopul deturnării procesului electoral, astfel că, în mod corect alegerile au fost anulate, iar scrutinul a fost reluat la 15 iunie 2008.

Avându-se în vedere considerentele expuse anterior, cât şi dispoziţiile art. 312, art. 316 C. proc. civ., recursul formulat urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Partidul Social Democrat – Organizaţia Judeţeană Ilfov împotriva sentinţei civile nr. 1830 din 17 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-ade contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4079/2008. Contencios