ICCJ. Decizia nr. 4148/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4148/2008
Dosar nr. 186/32/2008
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bacău, reclamanta G.O. a chemat în judecată C.J.P. Neamţ pentru ca instanţa să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii a arătat faptul că, împreună cu părinţii săi, a fost obligată să părăsească localitatea de domiciliu, din motive etnice şi ca atare beneficiază de prevederile actului normativ invocat.
Prin sentinţa nr. 46 din 21 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bacău a fost admisă acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, din probele administrate, rezultă faptul strămutării şi persecuţia etnică suferită de reclamantă, astfel încât cererea reclamantei de recunoaştere a statutului de refugiat şi de acordare a drepturilor prevăzute de lege este întemeiată. Curtea a apreciat că evacuarea, strămutarea din localitatea de domiciliu în altă localitate din cauza operaţiunilor de război se circumscrie noţiunii de „persecuţie etnică".
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.J.P. Neamţ, criticând hotărârea instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică şi invocând motivele prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a criticat motivele pentru care instanţa de fond a apreciat ca justificată cererea reclamantei, deoarece schimbarea de domiciliu ca urmare a unor „operaţiuni de război" nu justifică calitatea de persoană persecutată din motive etnice, întrucât în cauza de faţă reclamanta nu a fost persecutată etnic de regimurile instaurate în România.
A precizat faptul că reclamanta nu a dovedit existenţa refugiului din motive etnice a familiei sale, astfel încât nu poate fi beneficiară a dispoziţiilor legale invocate.
A mai invocat şi practica înaltei Curţi, precizând decizii pronunţate în cauze similare.
Recursul este fondat.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ. raportate la dispoziţiile art. 4 pct. l C. proc. civ., analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va admite recursul declarat şi rejudecând cauza pe fond, va modifica hotărârea atacată în tot, în sensul că va respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată pentru considerentele ce urmează:
In conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Potrivit prevederilor art. l din OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, în explicarea semnificaţiei expresiei strămutată în Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, se precizează la art. 2 că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.
Din coroborarea acestor dispoziţii, aşa cum a fost reţinut şi în considerentele deciziei nr. 41 din 7 mai 2007 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în M. Of. ,partea I, nr. 833 din 5 decembrie 2007, reiese voinţa neîndoielnică a legiuitorului de a acorda măsuri reparatorii oricărui cetăţean român care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, pentru a nu se crea vreo situaţie de inegalitate sau discriminare în drepturi, indiferent dacă refugiul, expulzarea sau strămutarea a avut loc din teritoriile ocupate de un stat străin în teritoriile româneşti ori din cele aflate sub jurisdicţia statului român în cele care s-au aflat vremelnic în administraţia altor state, în scopul asigurării deplinei realizări a principiului protecţie tuturor cetăţenilor.
Văzând şi dispoziţiile art. 1169 C. civ. care dispun că cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească, dispoziţii coroborate cu art. 129 alin (1), teza finală, C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că reclamanta nu a făcut dovada faptului strămutării pentru motive etnice.
Înscrisul depus la instanţa de fond nu se coroborează cu nici un alt înscris care să poată fi avut în vedere la stabilirea faptului că reclamanta a fost strămutată din motive etnice în perioada arătată, întrucât schimbarea de domiciliu dintr-o localitate în alta ca urmare a unor evenimente de război nu demonstrează persecuţia etnică suferită .
Analizând actele şi lucrările dosarului, înalta Curte a constatat că, din coroborarea probelor administrate, nu se poate trage concluzia certă a faptului pretins, astfel încât apărarea formulată de reclamantă cu privire la faptul că a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor legii nu poate fi primită.
În acest sens, faţă de practica anterioară a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, o altă soluţie decât cea de respingere a acţiunii persoanelor care nu au suferit persecuţii din motive etnice ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O.
În practica C.E.D.O. s-a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă în cadrul celei mai înalte autorităţi judiciare a ţării este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva României).
Pentru toate aceste motive, critica recurentei asupra sentinţei pronunţate de instanţa de fond urmează a fi admisă de înalta Curte şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat şi rejudecând cauza pe fond, se va modifica hotărârea atacată, în sensul că va fi respinsă acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.J.P. Neamţ împotriva sentinţei nr. 46 din 21 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bacău-secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi în fond respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantei G.O.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4146/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4154/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
