ICCJ. Decizia nr. 4136/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4136/2008
Dosar nr. 2443/3/2007
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1259 din 17 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea reclamantei C.E.D. în contradictoriu cu C.N.P.D.A.S., prin care a solicitat acordarea primei de concediu pe anii 2003, 2004 şi 2005, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din înscrisurile dosarului rezultă că reclamanta este îndreptăţită la plata sumei reprezentând primă de concediu pentru perioada 2003 - 2005, sume actualizate la data plăţii.
De asemenea, instanţa a luat act de cererea reclamantei de renunţare la capătul de cerere privind plata daunelor interese.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.N.P.D.A.S., criticând hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, neobservând că deşi potrivit prevederilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcţionarul public are dreptul la o primă de concediu, totuşi, acordarea primei a fost suspendată în anii 2001 - 2006 prin legile bugetului de stat pentru anii 2001 - 2005, legi care sunt în acord cu prevederile constituţionale, iar aplicarea lor este obligatorie inclusiv funcţionarilor publici.
De asemenea, s-a subliniat că datorită constrângerilor bugetare din perioada 2001 - 2006, impuse anual de organismele financiare internaţionale, nu a fost permisă acordarea primelor de concediu de odihnă, acestea fiind suspendate prin legi bugetare anuale succesive şi acte normative anuale de salarizare.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., înalta Curte va admite recursul formulat, va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va fi înlăturată obligaţia recurentei-pârâte de la plata primei de concediu aferentă anului 2005, pentru considerentele expuse în continuare.
Soluţia instanţei de fond privind acordarea primelor de concediu pe anii 2003 şi 2004 este legală şi urmează a fi menţinută de înalta Curte pentru următoarele considerente.
Prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 s-a prevăzut dreptul funcţionarilor publici ca pe lângă indemnizaţia de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanţă a fost suspendată în anii 2001 - 2006, însă aceste dispoziţii nu au conţinut vreo referire la eventualitatea desfiinţării dreptului, ci doar la suspendarea exerciţiului acestuia.
înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui, întrucât nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia şi aceasta pentru că s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate, din moment ce, printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.
Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001-2006, pentru că exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât dispoziţiilor cuprinse în art. 53 din Constituţia revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept), cât şi reglementărilor din art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziţiei legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ, care a prevăzut dreptul respectiv.
A considera altfel, ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziţiei de suspendare a aplicării unui text de lege şi după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput şi inadmisibil.
Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existentă este recunoscută, să fie golit de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de serviciu odată câştigat nu mai poate fi anulat.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Având în vedere aceste considerente, soluţia instanţei de fond privind acordarea primei de concediu pe anii 2003 şi 2004 este legală şi temeinică şi urmează a fi menţinută de înalta Curte, însă acordarea acestei prime în anul 2005 apare ca fiind nelegală, întrucât raporturile de serviciu ale intimatei-reclamante cu recurenta-pârâtă au încetat în anul 2004.
Înalta Curte, verificând actele şi lucrările dosarului, în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., constată că la fila 35 din dosarul Curţii de Apel se află copia cărţii de muncă a intimatei - reclamante, unde este menţionat, la poziţia 22, faptul că la data de 16 noiembrie 2004 a încetat raportul de serviciu cu C.N.P.D.A.S.
Astfel, obligarea recurentei-pârâte la plata primei de vacanţă pe anul 2005 nu poate fi acceptată de înalta Curte, întrucât contravine dispoziţiilor legale, între recurenta-pârâtă şi intimata-reclamantă nemaifiind raporturi de serviciu.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 teza I-a C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va fi înlăturată obligaţia recurentei - pârâte de la plata primei de concediu aferentă anului 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.N.P.D.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 1259 din 17 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că înlătură obligarea pârâtei la plata primei de concediu aferente anului 2005 către reclamanta C.E.D.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4131/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4142/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
