ICCJ. Decizia nr. 4180/2008. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 22 octombrie 2007 și precizată ulterior , reclamantul B.C. a chemat în judecată Ministerul Public prin Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției prin președintele înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând anularea mandatelor emise de parchet privind prelungirea măsurii arestării sale preventive și respectiv, a sentinței penale nr. 49/2005 a Tribunalului Timiș și a mandatului de executare a pedepsei.
Astfel, reclamantul a invocat abuzul exercitat de reprezentanții parchetelor și instanțelor care au sustras și distrus probele dosarului în care s-a dispus condamnarea sa pe nedrept, pentru o faptă pe care nu a comis-o.
Prin sentința civilă nr. 418 din 7 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că aspectele reclamate nu se încadrează în dispozițiile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul B.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând nepronunțarea instanței asupra fondului cauzei, interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și lipsa motivării cu privire la înscrisurile depuse în susținerea acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 3041C. proc. civ. Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod corect inadmisibilitatea acțiunii, întrucât solicitarea reclamantului de anulare a mandatelor de prelungire a măsurii arestării preventive, ori a unei sentințe penale sau a mandatului de executare a pedepsei nu se circumscrie prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Potrivit art. 1 din lege, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
înscrisurile a căror anulare s-a cerut nu constituie acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, controlul judecătoresc asupra legalității și temeiniciei mandatelor de arestare preventivă ori hotărârilor penale exercitându-se în condițiile și în cadrul căilor de atac reglementate de codul de procedură penală.
în consecință, criticile formulate fiind neîntemeiate, Curtea a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4316/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4111/2008. Contencios → |
|---|
