ICCJ. Decizia nr. 4093/2008. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 3 octombrie 2007, reclamantul A.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, anularea hotărârii nr. 16575/156 din 10 iulie 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este îndreptățit la acordarea drepturilor prevăzute de legea menționată pentru perioada 19 martie 1942-6 martie 1945, începând cu data de 1 iunie 2007, fiind născut în timpul strămutării părinților săi din Bulgaria în România, ca urmare a aplicării Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 207 din 24 ianuarie 2008, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condiției prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, întrucât declarațiile autentice ale martorilor, administrate în cauză, nu se coroborează cu datele rezultate din Evidențele Arhivelor Naționale, din care reiese că reclamantul și părinții săi nu figurează cu declarație și situație de avere imobiliară rurală și nici cu dosar de colonizare în comuna Cociular, sat Ghiurghenciuc, județul Durostor.
împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul A.C., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 și al art. 3041C. proc. civ., modificarea acestei hotărâri judecătoresti, în sensul admiterii acțiunii sale astfel cum a fost formulată.
Recurentul a susținut că instanța de fond a pronunțat sentința atacată cu încălcarea dispozițiilor art. 61din O.G. nr. 105/1999 actualizată, având în vedere că, în lipsa documentelor oficiale (situație și declarație de avere imobiliară rurală), pe care nu le-a putut prezenta deoarece părinții săi nu au avut avere, dovada încadrării în prevederile legale invocate se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Or, din declarațiile martorilor, administrate în temeiul art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002, rezultă că cele susținute în acțiune sunt adevărate.
Examinând cauza și sentința atacată în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în speță, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru motivele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost completată și modifică, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobată prin H.G. nr. 127/2000 în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Cum strămutarea din localitatea de domiciliu în alta pe criterii etnice este o modalitate de persecuție etnică, ce durează pe toată durata strămutării, este de reținut că și copilul născut în localitatea în care părinții săi au fost strămutați are același statut ca aceștia, întrucât a suferit aceleași privațiuni, iar consecințele strămutării s-au răsfrânt în mod direct și asupra sa, perioada fiind de la data nașterii lui și până la data retrocedării pământului românesc.
în mod eronat prima instanță a reținut că recurentul reclamant nu a dovedit că s-ar afla în această situație.
Astfel, din declarațiile autentice ale martorilor C.S. și S.T., coroborate cu datele rezultate din certificatul de deces al tatălui reclamantului, A.S. și cu cele din actele de stare civilă ale reclamantului, rezultă că, s-a făcut dovada strămutării, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002.
Mai mult decât atât, prin înscrisurile administrate în temeiul art. 305 C. proc. civ. în recurs, respectiv copia extras din "Tabloul nominal de coloniști români din comuna Cociular, județul Durostor și suprafețele însămânțate cu culturi ce nu s-au putut recolta în anul 1940", "Declarațiunea" și "Situația" de avere imobiliară, contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu Oficiul Național al Colonizării și procesul-verbal din 9 mai 1942 emis de Serviciul Comercial al Colonizării, Inspectoratul General al Dobrogei, recurentul reclamant a făcut dovada și prin înscrisuri oficiale a situației de fapt invocate.
în consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) alin. (1) teza 1 C. proc. civ., față de dovezile existente la dosar, recursul a fost admis, a fost modificată sentința atacată în sensul admiterii acțiunii.
în consecință, a fost anulată hotărârea nr. 16575/156 din 10 iulie 2007 emisă de intimata pârâtă și a fost obligată pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i acorde reclamantului drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 19 martie 1942-6 martie 1945, începând cu data de 1 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4111/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4071/2008. Contencios → |
|---|
