ICCJ. Decizia nr. 4111/2008. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 287 din 5 martie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, având ca obiect anularea hotărârii nr. 21382 din 27 iunie 2007, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
în acest sens instanța de fond a reținut că probele existente la dosar, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor L.N. și L.V., ambii beneficiari ai unor hotărâri prin care li se atestă statutul de refugiat, precum și depoziția primului dintre aceștia, dată sub jurământ în fața instanței, fac dovada că reclamantul s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta, susținând că datele insuficiente și contradictorii din dosar sunt de natură să decidă în defavoarea intimatului-reclamant, iar instanța de fond a pus accent pe o practică neunitară ceea ce contravine principiului siguranței publice.
S-a criticat deasemenea inexistența a două surse de informație care să indice împreună același date, pentru a putea fi coroborate în favoarea solicitantului, precum și precaritatea dovezilor administrate în cauză sub forma declarațiilor notariale, în condițiile în care nimeni nu poate atesta veridicitatea conținutului lor.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 septembrie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
în conformitate cu dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002, dovada acestor împrejurări se poate face cu înscrisuri oficiale sau în lipsa acestora, cu declarații de martori.
în speță, sunt realizate aceste exigențe legale întrucât martorii, atât în declarațiile autentificate cât și în depozițiile date în fața instanței de fond au fost unanimi în susținerile lor potrivit cărora motivul refugiului reclamantului, împreună cu familia sa, a fost persecuția etnică instaurată de administrația maghiară, după cedarea Ardealului de Nord, ca urmare a Dictatului de la Viena, iar perioada refugiului a fost octombrie 1940-martie 1945.
în acest context nu are relevanță împrejurarea că martorii propuși de intimatul-reclamant au fost audiați și în alte cauze, fiind pertinent astfel argumentul instanței de fond referitor la mobilitatea populației refugiate și, deasemenea, nu prezintă relevanță nici suspiciunile recurentei cu privire la conținutul acestor depoziții atâta vreme cât, în sarcina martorilor nu s-a reținut săvârșirea unei fapte penale cu acest conținut.
Pe cale de consecință, constatând că, potrivit art. 304 și art. 3041C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea a respins, ca nefondat, prezentul recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4180/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4093/2008. Contencios → |
|---|
