ICCJ. Decizia nr. 4349/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4349/2008
Dosar nr. 4374/2/2007
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 494 din 13 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC R.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.D.E., prin care solicita anularea parţială a Ordinului Preşedintelui A.N.R.D.E. nr. 4/2007, în ceea ce priveşte dispoziţiile cuprinse în art. 34 şi în Anexa nr. 3 la Norma tehnică - distante de siguranţă aferente instalaţiilor eoliene, ca fiind nelegale.
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de fond a respins, de asemenea, şi excepţia lipsei de interes a acţiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în privinţa excepţiei, că reclamanta are interes în promovarea acţiunii, fiind titulara autorizaţiei de construire pentru execuţia unui ansamblu energetic eolian şi solicitând A.N.R.D.E. acordarea unei autorizaţii de înfiinţare pentru realizarea acestei capacităţi energetice.
În condiţiile în care, la eliberarea acestei autorizaţii, sunt avute în vedere dispoziţiile Ordinului Preşedintelui A.N.R.D.E. nr. 4/2007 pentru aprobarea Normei tehnice privind delimitarea zonelor de protecţie şi de siguranţa aferente capacităţilor energetice, reclamanta justifică un interes pentru a contesta acele dispoziţii ale ordinului pe care le consideră nelegale şi în raport de care apreciază că este prejudiciată sub aspectul realizării investiţiei.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit art. 34 din ordinul contestat, pentru capacităţile energetice proiectate şi executate înainte de intrarea în vigoare a respectivei norme tehnice, rămân în vigoare dimensiunile zonelor de protecţie şi de siguranţă, aşa cum au fost definite/aplicate la punerea lor în funcţiune.
Anexa nr. 3 la acest ordin stabileşte distanţele de siguranţă aferente instalaţiilor eoliene.
Pe parcursul soluţionării cauzei, conţinutul art. 34 a fost modificat prin Ordinul Preşedintelui A.N.R.D.E. nr. 49 din 29 noiembrie 2007, în sensul că pentru capacităţile energetice proiectate şi executate, care deţin autorizaţie de construire obţinută înainte de intrarea în vigoare a normei tehnice, rămân în vigoare dimensiunile zonelor de proiecţie şi de siguranţă, aşa cum au fost definite/ aplicate la punerea lor în funcţiune.
De asemenea, a fost modificată Anexa nr. 3, fiind înlocuită cu Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 49/2007.
Apreciază instanţa de fond că emiterea ordinului contestat nu s-a făcut cu încălcarea art. 25 din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia proiectul de act normativ trebuie să cuprindă soluţii legislative pentru situaţii tranzitorii, în cazul în care prin noua reglementare sunt afectate raporturi sau situaţii juridice născute sub vechea reglementare, dar care nu şi-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noii reglementări, în cauză nefiind vorba despre o situaţie tranzitorie, având în vedere că, la data intrării în vigoare a ordinului contestat, reclamanta nu deţinea autorizaţie de înfiinţare eliberată conform art. 13 alin. (1) şi art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 13/2007, cu respectarea distanţelor de siguranţă, astfel cum erau reglementate anterior emiterii acestui ordin.
Neîntemeiată consideră prima instanţă că este şi aprecierea reclamantei potrivit căreia dispoziţiile ordinului se aplică retroactiv, având în vedere dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 13/2007, conform cărora realizarea de noi capacităţi energetice (..) se desfăşoară pe bază de autorizaţii de înfiinţare, acordate cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Întrucât cererea de eliberare a autorizaţiei de înfiinţare a fost formulată de reclamantă la data de 20 noiembrie 2007, ea va fi soluţionată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, deci şi ale Ordinului nr. 4/2007, care a intrat în vigoare, conform art. 3, în termen de 30 de zile de la data publicării în M. Of., respectiv la 18 mai 2007.
Faptul că reclamanta a obţinut autorizaţie de construire anterior intrării în vigoare a ordinului nu înseamnă că soluţionarea cererii de eliberare a autorizaţiei de înfiinţare se face potrivit dispoziţiilor în vigoare la momentul eliberării autorizaţiei de construire.
Cu privire la susţinerea reclamantei potrivit căreia ordinul contestat încalcă art. 75 din Legea nr. 24/2000, întrucât în formula introductivă nu sunt indicate dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 13/2007, care reprezintă temeiul juridic al adoptării normei tehnice, instanţa de fond constată că este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale invocate nu prevăd în mod expres sancţiunea nulităţii actului pentru lipsa acestei menţiuni iar reclamanta nu a precizat în ce constă vătămarea ce i-a fost cauzată şi nici nu a probat o astfel de vătămare.
Referitor la încălcarea art. 76 din Legea nr. 24/2000, invocată de reclamantă, în sensul că, în opinia acesteia, Anexa nr. 3 încalcă dispoziţiile art. 2 lit. b), d) şi h) din Legea nr. 13/2007, instanţa de fond a reţinut că aceste dispoziţii legale stabilesc trei dintre obiectivele de bază ale activităţii în domeniul energiei electrice şi termice dar necesitatea îndeplinirii acestor obiective nu justifică funcţionarea capacităţilor energetice în orice condiţii, ci se impune stabilirea unui cadru de funcţionare pentru realizarea scopurilor prevăzute de art. 20 alin. (1) din lege.
Or, prin Anexa nr. 3, tocmai acest cadru este prevăzut, fiind stabilite distanţele de siguranţă aferente instalaţiilor eoliene, distanţe care nu au caracterul unor măsuri restrictive pentru producerea de energie din surse regenerabile, astfel cum susţine reclamanta, ci a unor măsuri menite să asigure realizarea scopurilor pentru care au fost instituite zonele de protecţie şi de siguranţă.
În consecinţă, se arată în considerentele hotărârii recurate, sub acest aspect nu sunt încălcate nici dispoziţiile HG nr. 443/2003 privind promovarea producerii de energie electrică din surse regenerabile.
Cât priveşte încălcarea art. 7 alin. (1) lit. c) din acest din urmă act normativ, în sensul că din ordin nu rezultă pe baza căror studii şi statistici au fost aprobate dimensiunile zonelor de siguranţă, instanţa de fond constată că la dosar a fost depus studiul elaborat de o instituţie cu sediul la Bruxelles, care a fost avut în vedere la emiterea ordinului, nemenţionarea expresă a acestui studiu în conţinutul ordinului nefiind de natură să afecteze legalitatea actului administrativ.
Reclamanta a susţinut, de asemenea, că au fost încălcate dispoziţiile art. 3 pct. 67 şi 68 din Legea energiei electrice, având în vedere că ordinul nu instituie nici o diferenţiere de regim juridic între zonele de protecţie şi zonele de siguranţă pe care le instituie, susţinere pe care prima instanţă a găsit-o, de asemenea, neîntemeiată; în acest sens, a reţinut că în articolele cuprinse în Capitolul V din Norma tehnică se fac numeroase distincţii între cele două tipuri de zone iar în anexele 1 - 3 sunt prevăzute în mod distinct distanţele de protecţie şi cele de siguranţă aferente diferitelor construcţii ce intră sub incidenţa Legii nr. 13/2007, din această reglementare nerezultând o restricţie absolută de amplasare a centralelor eoliene la o distanţă mai mică decât zona de siguranţă fată de oricare dintre obiectivele menţionate în anexă.
O altă critică formulată de reclamantă şi considerată de instanţa de instanţa de fond ca neîntemeiată se referă la încălcarea dispoziţiilor unor acte normative cu caracter special care reglementează zonele de siguranţă şi de protecţie aferente obiectivelor menţionate în Anexa nr. 3, cum ar fi OG nr. 43/1997 şi OUG nr. 12/1998.
Cu privire la primul act normativ, care reglementează zonele de siguranţă şi de protecţie aferente drumurilor publice necesare în scopurile prevăzute la art. 16 şi 17 din ordonanţă, instanţa de judecată a reţinut că are obiect de reglementare diferit faţă de cel al ordinului contestat, diferenţele dintre distanţele de siguranţă şi de protecţie stabilite de cele două acte normative fiind determinate de specificul obiectivelor care trebuie protejate, de diferenţele existente între drumul public şi capacitatea energetică eoliană.
Este evident, se arată în considerentele hotărârii recurate, că problemele legate de exploatarea drumului public şi funcţionarea unei centrale eoliene sunt diferite, centrala eoliană având un caracter dinamic, pentru funcţionarea normală a acesteia fiind necesară afectarea unei suprafeţe de teren mai mari decât pentru amenajarea şi exploatarea drumului public.
Faptul că în zona de protecţie a drumului nu se instituie o restricţie absolută de amplasare de construcţii sau alte obiective nu înseamnă că pot fi ridicate în această zonă orice fel de construcţii, inclusiv centrale eoliene, fără a se avea în vedere necesitatea asigurării unei zone de protecţie şi pentru construcţia respectivă.
Aceleaşi considerente sunt valabile, reţine prima instanţă, şi sub aspectul susţinerii că sunt încălcate dispoziţiile OUG nr. 12/ 1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea S.N.C.F.R., ordonanţă care, prin art. 29 alin. (1) instituie zona de siguranţă şi zona de protecţie a infrastructurii feroviare publice în scopul desfăşurării în bune condiţii a circulaţiei feroviare şi al prevenirii evenimentelor de cale ferată.
Referitor la necorelarea Anexei nr. 3 a ordinului contestat cu dispoziţiile HG nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, instanţa de fond constată că în Anexa nr. 7 la ordin, reprezentând lista actelor normative de referinţă în vigoare la data avizării normei tehnice, la lit. j) este menţionată această hotărâre, contrar susţinerii reclamantei, ceea ce înseamnă că a fost avută în vedere la emiterea ordinului; reclamanta nu precizează în ce constă necorelarea ordinului cu dispoziţiile Legii nr. 350/2001 şi ale HG nr. 525/1996, simplul fapt că Legea nr. 350/2001 nu a fost menţionată în Anexa nr. 7 nefiind de natură să dovedească împrejurarea că ordinul încalcă această lege.
În legătură cu Anexa nr. 3, reclamanta a mai invocat nerespectarea unor dispoziţii constituţionale, respectiv art. 44, 45 şi 135 alin. (2) lit. a), cu privire la acest aspect instanţa de fond reţinând următoarele:
Art. 44 din Constituţie reglementează dreptul la proprietatea privată, reclamanta susţinând că existenta unui număr foarte mare de drumuri de exploatare, în condiţiile aplicării ordinului, duce la excluderea a nenumărate proprietăţi pentru realizarea de capacităţi eoliene, realizând o expropriere fără justă şi prealabilă despăgubire şi o îngrădire a exerciţiului dreptului de proprietate.
Susţinerea este neîntemeiată, ordinul având în vedere, printre altele, respectarea dreptului de proprietate deopotrivă pentru deţinătorul capacităţii energetice şi pentru persoanele aflate în vecinătatea acesteia.
Conform art. 45 din Constituţie, accesul liber al persoanelor la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate. Exercitarea libertăţii economice în domeniul activităţilor din sectorul energiei electrice şi al energiei termice se face în condiţiile Legii nr. 13/2007, conform art. 1 alin. (1) din acest act normativ, ordinul nr. 4/2007 fiind emis în baza şi pentru executarea acestei legi.
Libertatea economică a reclamantei în acest domeniu nu poate fi absolută, fiind necesară respectarea condiţiilor impuse de actele normative incidente şi de actele administrative emise în vedere executării acestora, astfel încât nu sunt încălcate dispoziţiile art. 45 din Constituţie.
Nici încălcarea art. 35 alin. (2) lit. a) din Constituţie nu poate fi reţinută, se arată în considerentele sentinţei recurate, asigurarea de către stat a creării cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie neînsemnând că această valorificare se poate face în orice condiţii; or, Anexa nr. 3 a ordinului contestat stabileşte o parte dintre condiţiile în care se realizează valorificarea factorilor de producţie în domeniul energiei electrice.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, care a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul anulării parţiale a ordinului contestat, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi al art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a formulat următoarele critici:
I. Referitor la conformitatea Ordinului nr. 4/2007 cu art. 25 din Legea nr. 24/2000, instanţa de fond a interpretat în mod eronat prevederile legale incidente, având în vedere că autorizaţia de înfiinţare se poate obţine numai după ce se obţin alte avize şi autorizaţii; recurenta-reclamantă este titulara unei autorizaţii de construire a unei capacităţi energetice, eliberate de Consiliul Judeţean Constanţa; pentru obţinerea autorizaţiei de construire a depus planuri tehnice şi de amplasament în care au fost inserate şi distanţele faţă de diferitele obiective (drumuri publice, poduri, diguri) în conformitate cu legislaţia în vigoare la acea dată; potrivit art. 16 din HG nr. 540/2004 privind aprobare regulamentului referitor la acordarea autorizaţiilor şi licenţelor, solicitantul trebuie să prezinte un plan de amplasament din care să rezulte respectarea distanţelor de siguranţă.
În opinia recurentei-reclamante, împrejurările arătate conduc către ideea că în speţă se poate vorbi despre existenţa unei situaţii tranzitorii care nu este reglementată în nici un fel prin art. 34 al Ordinului nr. 4/2007, acesta neacoperind raporturile juridice în curs de derulare, dar nefinalizate până la apariţia noului act normativ.
II. Referitor la încălcarea art. 75 şi 76 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, prima instanţă a considerat în mod greşit că lipsa menţiunii privind emiterea ordinului în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 13/2007 ar fi sancţionată cu nulitatea relativă, iar vătămarea cerută de această sancţiune nu a fost probată.
În acest sens, recurenta-reclamantă a arătat că art. 75 şi 76 din Legea nr. 24/2000 cuprind norme de drept public, având caracter imperativ, iar nu norme de procedură civilă care să atragă aplicarea art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
III. Prima instanţă a reţinut în mod greşit că Ordinul nr. 4/2007, anexa III, nu încalcă dispoziţiile art. 44, 45 şi 133 din Constituţia României, care protejează dreptul de proprietate privată. În realitate, stabilirea arbitrară a zonelor de protecţie şi de siguranţă conduce la restrângeri ale dreptului de proprietate asupra terenurilor învecinate centralelor eoliene, aflate tot în proprietatea sa, în sensul că îi limitează dreptul de dispoziţie asupra terenurilor în cauză.
IV. În legătură cu încălcarea de către Ordinul nr. 4 (Anexa III) a prevederilor OG nr. 43/1997 privind zonele de protecţie şi siguranţă ale drumurilor publice, precum şi ale OUG nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române, prima instanţă nu a avut în vedere împrejurările că legile amintite mai sus sunt modificate implicit printr-un act normativ cu forţă juridică inferioară care măreşte distanţele de siguranţă faţă de obiectivele protejate de primele acte normative invocate, aducând limitări suplimentare dreptului de proprietate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă a arătat, în esenţă, că sentinţa atacată este legală şi temeinică, pentru că în speţă, au fost respectate prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ale HG nr. 443/2003 privind promovarea producţiei de energie electrică din surse regenerabile de energie şi ale Legii energiei electrice nr. 13/2007, precum şi dispoziţiile art. 44, 45 şi 133 din Constituţia României.
De asemenea, intimata-pârâtă a făcut referire la prevederile art. 11 alin. (1) şi alin. (2) lit. h) şi ale art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 13/2007, care îi conferă dreptul de a emite reglementări tehnice şi comerciale în domeniul energiei electrice.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările invocate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ unele dispoziţii din Norma tehnică privind delimitarea zonelor de protecţie şi de siguranţă aferente capacităţilor energetice – revizia I, aprobată prin Ordinul nr. 4/2007 al Preşedintelui A.N.R.D.E., modificare după declanşarea litigiului prin Ordinul nr. 49 din 29 noiembrie 2007, şi anume: art. 34, care în forma modificată prevede că „pentru capacităţile energetice proiectate şi executate, care deţin autorizaţie de construire obţinută înainte de intrarea în vigoare a prezentei norme tehnice, rămân în vigoare dimensiunile zonelor de protecţie şi de siguranţă aşa cum au fost definite/ aplicate la punerea lor în funcţiune şi anexa 1 (fosta anexă 3 din ordinul iniţial), care stabileşte distanţele de siguranţă aferente centralelor eoliene.
În esenţă, recurenta-reclamantă a invocat, pe de o parte, motive de nelegalitate constând în încălcarea normelor de tehnică legislativă la emiterea Ordinului atacat şi pe de altă parte, exercitarea abuzivă a dreptului de apreciere al autorizaţiei emitente, prin stabilirea arbitrară a unor distanţe de siguranţă excesive, cu efectul vătămării intereselor sale legitime şi a dreptului său de proprietate asupra terenurilor învecinate celui pe care ar urma să fie amplasat obiectivul energetic.
Analizând pe rând motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată următoarele:
I. Cu privire la încălcarea art. 25 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit căruia „proiectul de act normativ trebuie să cuprindă soluţii legislative pentru situaţii tranzitorii, în cazul în care prin noua reglementare sunt afectate raporturi sau situaţii juridice născute sub vechea reglementare, dar care nu şi-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noii reglementări" este de reţinut că art. 34 din Norma aprobată prin ordinul contestat cuprinde soluţia pentru situaţii tranzitorii, ceea ce o nemulţumeşte pe recurenta-reclamată fiind împrejurarea că norma tranzitorie nu este suficient de largă pentru a acoperi şi situaţia sa particulară.
SC R.I. SRL este titulara autorizaţiei de construire nr. 47 din 17 noiembrie 2006, emisă de Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa în temeiul Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, pentru execuţia unui ansamblu energetic eolian cu 13 centrale eoliene, totalizând 28,4 MW în extravilanul comunei Mihai Viteazu şi se consideră vătămată prin norma tranzitorie concepută de autoritatea emitentă prin faptul că în cazul său nu rămân în vigoare dimensiunile zonelor de protecţie şi de siguranţă prevăzute de legislaţia în vigoare la data emiterii autorizaţiei de construire pentru că art. 34 din Norma în discuţie se raportează la data punerii în funcţiune a capacităţii energetice, iar nu la data autorizării construirii acesteia.
Conform art. 52 din Constituţia României, corelat cu art. 1 alin. (1) şi 2 şi art. 8 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 554/2004, o acţiune în contencios administrativ subiectiv nu poate fi însă fundamentată pe orice fel de interes al părţii, ci numai pe un drept recunoscut de lege ori pe un interes privat legitim, definit de art. 2 alin. (1) lit. p) al aceleiaşi legi, prin posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat.
Or, în speţă, nu poate fi reţinută legitimitatea interesului invocat de recurenta-reclamantă, de vreme ce aceasta se prevalează în mod exclusiv de o autorizaţie de construire emisă în temeiul Legii nr. 50/1991, fără a fi urmat şi procedura specială de autorizare reglementată de legea energiei electrice.
Astfel, atât vechea Lege a energiei electrice nr. 318/2003, în vigoare la data emiterii autorizaţiei de construire, cât şi Legea nr. 13/2007, în executarea căreia a fost emis Ordinul nr. 4/2007, prevăd în art. 13 alin. (1) că realizarea de noi capacităţi energetice, precum şi retehnologizarea celor existente, se desfăşoară pe bază de autorizaţii de înfiinţarea, acordate cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Autorizaţia de înfiinţare este eliberată de autoritatea competentă, definită în art. 3 din ambele legi drept A.N.R.D.E.
Din înscrisurile depuse la dosarul de fond rezultă că recurenta - reclamantă a solicitat eliberarea autorizaţiei de înfiinţare în temeiul art. 13-15 din Legea nr. 13/2007 abia la data de 20 noiembrie 2007, după declanşarea litigiului, deşi iniţiase deja lucrările de realizare a noii capacităţi energetice.
Prin urmare, instanţa de fond a reţinut în mod corect că în momentul emiterii ordinului contestat, recurenta - reclamantă nu se afla într-o situaţie tranzitorie care să intre sub incidenţa reglementărilor speciale în domeniul energiei electrice în accepţiunea art. 25 din Legea nr. 24/2000 situaţii tranzitorii fiind raporturile sau situaţiile juridice născute sub vechea reglementare, iar nu situaţiile de fapt.
II. Motivul referitor la încălcarea art. 75 şi 76 din Legea nr. 24/2000, în temeiul cărora ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi celelalte acte administrativ-normative ale conducătorilor autorităţilor publice centrale se emit pe baza şi în executarea legilor, hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului, vor cuprinde în forma introductivă toate temeiurile juridice prevăzute la art. 40 alin. (4) şi se vor limita strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise, fără a conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora, este de asemenea nefondat.
Este adevărat că în preambulul ordinului nu a fost menţionat articolul 20 alin. (2) din Legea nr. 13/2007 conform căruia „zonele de protecţie şi de siguranţă se determină pentru fiecare capacitate, în conformitate cu normele tehnice elaborate de autoritatea competentă", dar au fost indicate prevederile art. 9 alin. (2), alin. (8) şi alin. (9) referitoare la procedura de elaborare a reglementărilor, precum şi cele ale art. 11 alin. (1) şi (2) lit. a) şi h) referitoare la atribuţia A.N.R.D.E. de a adopta reglementări în domeniul său de activitate, ceea ce face ca ordinul să fie suficient de clar şi de previzibil sub aspectul obiectului său de reglementare.
Considerentul cu privire la incidenţa în cauză a regimului nulităţilor-procesual civile a fost greşit reţinut de instanţa de fond, dar înlăturarea lui nu este de natură să conducă la o soluţie contrară celei pronunţate, pentru că şi în contenciosul administrativ subiectiv anularea actului administrativ este condiţionată de existenţa unei vătămări aduse reclamantului într-un drept sau într-un interes legitim.
Potrivit art. 8 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, persoanele fizice sau juridice de drept privat pot formula cereri prin care să invoce apărarea unui interes legitim public (în speţă – respectarea ordinii de drept, a legalităţii obiective) numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.
Această condiţie nu este îndeplinită în cauză, recurenta-reclamantă invocând încălcarea art. 75-76 din Legea nr. 24/2000 fără a preciza în ce mod această încălcare i-a vătămat drepturile ori interesele legitime sau a împiedicat-o să-şi orienteze conduita în sensul conformităţii cu legea.
III. Critica adusă sentinţei recurate sub aspectul încălcării prevederilor constituţionale care protejează dreptul de proprietate şi libertatea economică va fi şi ea înlăturată, pentru că exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns în condiţiile art. 53 din Constituţia României.
În plus, ordinul atacat a dat naştere unui raport de drept administrativ, în conţinutul căruia drepturile şi interesele potenţialilor destinatari sunt puse în balanţă cu interesul public pe care autoritatea emitentă este chemată să-l ocrotească.
În temeiul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 13/2007, A.N.R.D.E. elaborează, stabileşte şi urmăreşte aplicarea ansamblului de reglementări obligatorii la nivel naţional, necesar funcţionării pieţei energiei electrice şi a gazelor naturale în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor, legea cuprinzând prevederi detaliate cu privire la drepturile şi obligaţiile ce decurg din autorizaţia de înfiinţare şi din licenţe pentru a asigura un just echilibru între drepturile şi interesele titularului autorizaţiei sau licenţei şi drepturile şi interesele terţilor, cu care ar putea intra în divergenţă (art. 16-19).
Totodată, zonele de protecţie şi de siguranţă se instituie, potrivit art. 20 din Legea nr. 13/2007, pentru protecţia şi funcţionarea normată a capacităţilor energetice şi a anexelor acestora, precum şi pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor şi mediului.
Dacă asupra terenurilor aflate în proprietatea terţilor, cuprinse în zonele de protecţie şi de siguranţă, se stabileşte un drept de servitute legală (alin. (3) al art. 20), cu atât mai puţin însuşi solicitantul autorizaţiei de înfiinţare a capacităţii energetice poate invoca o restrângere nejustificată şi disproporţionată a dreptului de dispoziţie asupra propriilor lui terenuri, limitrofe obiectivului energetic, pentru a se putea reţine o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere al autorităţii emitente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
IV. Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor şi ale OUG nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea S.N.C.F.R., republicată, Înalta Curte constată fundamentală apărarea intimatei-pârâte, în sensul că actele normative menţionate au alt obiect de reglementare, stabilesc zone de protecţie şi de siguranţă pentru alte tipuri de obiective în considerarea specificului constructiv al acestora, astfel încât nu pot fi considerate modificate implicit prin Ordinul nr. 4/2007, aşa cum susţine recurenta - reclamantă.
De altfel, SC R.I. SRL a reclamant stabilirea arbitrară a dimensiunilor zonelor de protecţie şi de siguranţă pentru capacităţile energetice, dar nu a indicat, în concret, care ar fi limitele marjei de apreciere pe care autoritatea pârâtă le-ar fi încălcat prin norma tehnică în discuţie, simplul fapt că distanţele de siguranţă stabilite pentru drumuri şi pentru căile ferate sunt mai reduce, neconstituind un argument în acest sens.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect prevederile legale incidente în raport cu împrejurările cauzei, astfel că va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.I. SRL împotriva sentinţei nr. 494 din 13 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4302/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4364/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
