ICCJ. Decizia nr. 4366/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4366/2008
Dosar nr. 8600/2/2007
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul R.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bucureşti şi O.N.R.C., anularea certificatului de înmatriculare a Baroului Bucureşti şi o despăgubire de 67.000 euro corespunzătoare celor 67 de procese penale pe care le-a pierdut pentru că nu a existat o prestaţie legală şi competentă a membrilor Baroului.
În fapt reclamantul a arătat că interesul este reprezentat de ilegalitatea în care se află Baroul Bucureşti prin refuzul acestuia de a se înfiinţa potrivit Legii nr. 31/1990, ilegalitate susţinută şi de pârâtul O.N.R.C.
Prin sentinţa civilă nr. 959 din 26 martie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul R.A.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit Legii nr. 51/1995 barourile nu sunt societăţi comerciale, ci asociaţii profesionale, nefiind supuse formalităţilor de înfiinţare şi înregistrare prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 31/1990 şi ale Legii nr. 26/1990.
A mai reţinut că înregistrarea unei societăţi comerciale nu este un act administrativ care să fie supus reglementărilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi oricum nu se poate anula un act care nu există.
A constatat şi că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 998 şi art. 999 C. civ., neexistând o faptă culpabilă a pârâţilor şi nici nu s-a dovedit existenţa vreunui prejudiciu care să decurgă din anumite fapte ale pârâţilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul R.A., invocând nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., fără a le dezvolta pe fiecare în parte.
Prin motivele invocate, recurentul-reclamant susţine în esenţă următoarele:
- instanţa de fond nu a soluţionat cererea privind recuzarea doamnei judecător C.P., formulată verbal la termenul de judecată din 26 martie 2008;
- Baroul Bucureşti este, de facto, societate comercială deoarece prestează un serviciu de utilitate publică şi încasează procent din contravaloarea prestaţiilor avocaţiale;
- Baroul Bucureşti este asimilat instituţiei publice, deoarece prestează un serviciu de importanţă naţională şi prin urmare, contrar celor reţinute de instanţa de fond, este subiect al contenciosului administrativ;
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată, în raport de actele şi lucrările dosarului, de motivele invocate de recurent, precum şi faţă de dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 ind. l C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
l. Referitor la motivul de recurs care vizează nesolutionarea cererii de recuzare a doamnei judecător C.P, pe care recurentul-reclamant pretinde că a formulat-o, Înalta Curte constată că din lucrările dosarului nu rezultă că a existat vreun incident procedural de natura celui arătat în cererea de recurs. De altfel, pricina a fost soluţionată la primul termen de judecată din 26 martie 2008, iar din practicaua hotărârii reiese că reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, care i-a fost încuviinţată, nefacându-se nici o menţiune despre pretinsa cerere de recuzare, cu atât mai mult cu cât reclamantul, personal a pus concluzii pe fondul cauzei.
2. În ceea ce priveşte susţinerile recurentului-reclamant vizând fondul cauzei, Înalta Curte constată că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum fost formulat şi asupra căruia instanţa de fond a fost învestită a se pronunţa, sunt neîntemeiate şi lipsite de fundament legal.
Astfel, prin motivele de recurs, se invocă două situaţii contradictorii şi anume acelea că Baroul Bucureşti este, pe de o parte societate comercială, care obţine venituri, iar pe de altă parte are caracterul unei instituţii publice, prestând un serviciu de utilitate publică, putând fi subiect de drept administrativ.
Din reglementările legale în vigoare la data introducerii acţiunii, mai exact Legea nr. 51/1995 rezultă că Baroul Bucureşti este o asociaţie profesională a avocaţilor al cărei statut - ca act de înfiinţare este stabilit prin lege şi care face parte din U.N.B.R. - persoană juridică de drept public [art. 57 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată şi modificată].
Potrivit dispoziţiilor legii menţionate barourile sunt înfiinţate în scopul organizării şi exercitării profesiei de avocat şi nu pentru a desfăşura fapte de comerţ, astfel încât nu i se pot aplica reglementările legale din materia societăţilor comerciale, cum solicită recurentul-reclamant.
Ca orice persoană juridică constituită ca asociaţie profesională, barourile şi U.N.B.R. pot obţine venituri, din sursele stabilite prin lege, iar aceste venituri sunt folosite tot în vederea desfăşurării activităţii instituţiei, pentru scopul în care a fost înfiinţată, neputând fi vorba de un profit rezultat din desfăşurarea de activităţi comerciale.
Faţă de această situaţie de fapt, Înalta Curte, apreciază că acţiunea reclamantului formulată în contencios administrativ, trebuie să se încadreze din punct de vedere al temeiului juridic, dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în sensul de a reclama vătămarea unui drept sau interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ în formă tipică sau asimilată.
În cauză însă, deşi pârâţii sunt autorităţi publice, reclamantul nu a făcut dovada că acestea au emis vreun act administrativ sau au refuzat să soluţioneze o cerere care ţinea de competenţa lor legală şi care fusese formulată în limitele legii.
Atâta vreme cât ambele instituţii pârâte au răspuns solicitărilor reclamantului, aducându-i la cunoştinţă motivele de fapt şi de drept pentru care nu se poate da curs pretenţiilor acestuia, nu se poate invoca nici existenţa unui „refuz nejustificat" astfel cum acesta este definit în Legea nr. 554/2004, instanţa de judecată neputând anula un act juridic inexistent în materialitatea lui şi nici nu poate dispune ca pârâţii să îndeplinească o obligaţie nereglementată de lege pentru aceştia -înregistrarea în registrul comerţului - şi chiar contrară normelor legale care guvernează scopul şi statutul juridic al barourilor din România - ca organizaţii profesionale ale avocaţilor.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, urmând ca în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.A., împotriva sentinţei civile nr. 959 din 26 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2008
| ← ICCJ. Decizia nr. 4352/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4378/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
