ICCJ. Decizia nr. 4378/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4378/2008
Dosar nr. 5287/1/2008
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SA Topolovătul Mare a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi D.A. Banat anularea parţială a HG nr. 1705 din 29 noiembrie 2006 a Guvernului României în ceea ce priveşte anexele pagina 311 nr. MF 101575 cod de clasificare 8 martie 02 acumulare Topolovătul Mare cu suprafaţa de 16 ha.
În motivare reclamanta a arătat că deşi este proprietara imobilului înscris în CF nr. 1830 Iosifalău, constând în eleşteu peşte şi teren în suprafaţă de 17 ha şi 3755 m.p., prin hotărârea de guvern menţionată acest imobil a fost inclus în lista celor aparţinând domeniului public al statului.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu numitul J.I.D., fiind admisă în principiu de instanţa de fond la termenul din 4 decembrie 2007.
La termenul din 20 noiembrie 2007, reclamanta a solicitat suspendarea actului administrativ atacat, în temeiul art. 14 şi art. 15 din Legea 554/2004, cerere admisă prin încheierea de la aceeaşi dată, instanţa de fond dispunând suspendarea executării HG nr. 1705/2006 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Guvernul României.
Prin sentinţa civilă nr. 316 din 4 decembrie 2007, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC A. SA Topolovăţul Mare şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul J.I.D., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi D.A. Banat şi a anulat în parte HG nr. 1705 din 29 noiembrie 2006 în privinţa anexei, pagina 311 nr. M.F. 101575 cod de clasificare 8 martie 02 acumulare Topolovăţul Mare, suprafaţa de 16 ha.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, menţionat ca temei juridic al HG nr. 1705/2006, măsura luată de pârât a fost cea de centralizare a inventarului bunurilor din domeniul public al statului, iar în ceea ce priveşte imobilul în cauză, în Anexa, pag. 311 din hotărâre se prevede ca temei juridic Legea nr. 107/1996.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie principală formulată de J.I.D., instanţa a reţinut temeinicia acesteia faţă de aspectul că pe parcursul judecăţii litigiului, imobilul a fost vândut prin act autentic intervenientului, acesta din urmă înscriindu-şi dreptul de proprietate în Cartea funciară.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 304 ind. 1 C. proc. civ.
În fata instanţei de recurs a formulat cerere de intervenţie în interesul recurentului-pârât Guvernul României, M.M.D.D., admisă în principiu la termenul din data de 4 iunie 2008.
Prin Decizia nr. 2273 din 4 iunie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de Guvernul României, împotriva sentinţei civile nr. 316 din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
A respins totodată, ca rămas fără obiect, recursul declarat de Guvernul României împotriva Încheierii din 20 noiembrie 2007 a aceleiaşi instanţe, precum şi cererea de intervenţie formulată de M.M.D.D.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea 262/2007, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
A mai reţinut că din actele dosarului rezultă că sentinţa atacată i-a fost comunicată recurentului-pârât Guvernul României la data de 21 decembrie 2007, conform dovezii aflate la dosar fond, recursul fiind declarat la data de 10 ianuarie 2008.
Calculând termenul de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată, potrivit regulilor stabilite prin dispoziţiile art. 101 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., pe zile libere, Înalta Curte a constatat că intervalul de timp în care reclamantul avea dreptul să declare recurs era cuprins între 22 decembrie 2007 şi 6 ianuarie 2008, inclusiv, astfel încât data de 10 ianuarie 2008, ca zi de declarare a recursului, astfel cum rezultă din actele dosarului, respectiv ştampila oficiului poştal aplicată pe plicul expediat către Curtea de Apel Timişoara a depăşit termenul de 15 zile impus de lege.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Guvernul României, împotriva Încheierii din 20 noiembrie 2007, prin care s-a admis cererea de suspendare a executării HG nr. 1705/2006, Înalta Curte a constatat că acesta a rămas fără obiect, fată de situaţia că la termenul din 4 iunie 2008 se soluţiona în mod irevocabil şi fondul cauzei, iar suspendarea a fost dispusă, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului ce are ca obiect anularea actului administrativ suspendat.
Referitor la cererea de intervenţie formulată în interesul recurentului-pârât Guvernul României, de către M.M.D.D., aceasta a urmat soarta recursului declarat de cel în sprijinul căruia s-a intervenit, motiv pentru care a fost, de asemenea, respinsă.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare recurentul-pârât Guvernul României, invocând motivul prevăzut de dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza întâi şi anume „dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale".
În susţinerea acestui motiv, autoritatea contestatoare arată că, în mod greşit, instanţa de recurs a respins recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 316 din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat. Argumentează contestatorul că sentinţa menţionată a fost comunicată Guvernului României la data de 27 decembrie 2007, fiind înregistrată la Guvernul României - Secretariatul General - Registratura Generală sub nr. 12776 şi sub nr. 15A/5491/CA din 28 decembrie 2007 la direcţia contencios şi resurse umane, iar în raport de aceste date, cererea de recurs expediată prin serviciul poştal la data de 10 ianuarie 2008 a fost formulată în termen.
În dovedirea incidenţei motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1), teza întâi C. proc. civ., contestatorul a depus copie a dovezii de comunicare a sentinţei nr. 316 din 4 decembrie 2007 şi copii de pe borderoul registraturii Guvernului şi de pe documentele poştale privind data expedierii cererii de recurs către Curtea de Apel Timişoara.
Contestaţia este neîntemeiată.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la motivul invocat de contestator, Înalta Curte constată că Decizia atacată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile, pentru următoarele argumente:
- potrivit dispoziţiilor art. 266 alin. (3) raportate la cele ale art. 86 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. comunicarea hotărârilor judecătoreşti se va efectua din oficiu către părţile din dosar, în cazul în care aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului, prin agenţi procedurali sau prin poştă cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace care asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia;
- potrivit dispoziţiilor art. 100 alin. (1) C. proc. civ. cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură (n.r. în speţă hotărârea judecătorească) trebuie să încheie un proces-verbal care să cuprindă obligatoriu anumite menţiuni prevăzute la pct. 1 - 8 ale articolului arătat mai sus, iar alin. (4) al art. 100 prevede că „Procesul-verbal face dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat".
Cercetând actele dosarului, Înalta Curte constată că la dosarul de fond al Curţii de Apel Timişoara cu nr. unic 1429/59/2007, se află, în original, dovada de primire şi procesul-verbal de predare a sentinţei civile nr. 316 din 4 decembrie 2007, către pârâtul Guvernul României.
Din conţinutul acestui act de procedură reiese că agentul procedural a completat toate menţiunile obligatorii potrivit art. 100 alin. (1) C. proc. civ., destinatarul comunicării primind sentinţa prin serviciul registratură al instituţiei, semnând funcţionarul împuternicit cu această atribuţie, care şi-a completat numele în clar şi a aplicat ştampila Guvernului României - Secretariatul General -Registratura Generală, scriind personal şi data primirii, respectiv 21 decembrie 2007.
Pe aceeaşi dovadă de comunicare sunt trecute şi numele agentului procedural, precum şi semnătura acestuia, dar şi ştampila Oficiului poştal nr. 1 bucureşti, purtând tot data de 21 decembrie 2007, neexistând vreo altă menţiune sau ştampilă care să indice o dată ulterioară de primire a hotărârii judecătoreşti recurate.
În aceste condiţii, instanţa de recurs, în mod temeinic a dat eficienţă veridicităţii şi legalităţii procesulu-verbal privind dovada de comunicare a sentinţei atacate către Guvernul României, inclusiv sub aspectul datei primirii hotărârii de către pârât, ca fiind 21 decembrie 2007, dată în raport de care s-a constatat tardivitatea declarării recursului, care a fost expediat către instanţa de fond la data de 10 ianuarie 2008, aspect necontestat de Guvernul României.
Aspectul invocat de contestator în sensul că sentinţa civilă nr. 316 din 4 decembrie 2007 a fost primită la direcţia contencios din cadrul Guvernului abia la data de 28 decembrie 2008, potrivit ştampilei aplicate pe copia dovezii de comunicare depusă în susţinerea contestaţiei, nu are relevanţă juridică, această situaţie ţinând de organizarea circuitului intern de repartizare a corespondenţei de către Registratura Generală către celelalte compartimente ale instituţiei pârâte.
Prin urmare, este evident că ştampilele aplicate ulterior pe exemplarul dovezii de comunicare a sentinţei, rămas în posesia Guvernului României, cu datele de 27 decembrie 2008, respectiv 28 decembrie 2008, nu pot fi luate în considerare, atâta vreme cât pe exemplarul original al procesului-verbal de predare - primire întors la dosar nu există decât o singură ştampilă aplicată de instituţia pârâtă, cu data indicată de 21 decembrie 2007.
În aceste condiţii, este evident că soluţia pronunţată de instanţa de recurs nu este rezultatul unei „greşeli materiale" cum susţine contestatorul, Înalta Curte făcând doar aplicarea corectă a dispoziţiilor legale referitoare la obligativitatea exercitării căii de atac în termenul prevăzut de lege, prin raportare la actul procedural întocmit cu ocazia comunicării sentinţei în cauză, a cărui legalitate a fost verificată, neconstatându-se existenţa vreunui viciu care să atragă nevalabilitatea acestuia.
Având în vedere argumentele expuse, Înalta Curte constată că Decizia contestată este legală şi temeinică, nefacându-se dovada incidenţei motivului de anulare prevăzut de dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza întâi C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de Guvernul României, împotriva Deciziei nr. 2273 din 4 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4366/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4394/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
