ICCJ. Decizia nr. 460/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 460/2008
Dosar nr. 6682/1/2007
Şedinţa publică de la 7 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Timişoara, reclamantul D.G.D. a chemat în judecată Autoritatea Naţională a Vămilor solicitând anularea ordinului nr. 8829 din 17 noiembrie 2006 emis de pârâtă privind aprobarea regulamentului pentru organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru numirea în funcţiile vacante în statul de funcţii Autorităţii Naţionale a Vămilor, anularea actului administrativ intitulat „preaviz” şi emis de Autoritatea Naţională a Vămilor în 24 noiembrie 2006 şi a actelor administrative subsecvente, inclusiv a examenului organizat în baza ordinului nr. 8829 din 17 noiembrie 2006, anularea ordinului nr. 10.084 din 29 decembrie 2006 emis de pârâtă prin care a fost eliberat din funcţia publică pe care o exercita în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Arad şi a tuturor actelor administrative subsecvente, să se dispună reîncadrarea sa în funcţia deţinută cu obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti de care a fost privat în toată această perioadă şi plata sumei de 70.000 RON cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a susţinut faptul că prin Ordinul Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. 8829/2006 a fost eliberat din funcţia publică pe care o exercita în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Arad.
Acest ordin a fost precedat de actul intitulat „preaviz” prin care i s-a adus la cunoştinţă faptul că începând cu 01 ianuarie 2007 postul pe care îl ocupa în cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor va fi desfiinţat. Prin acelaşi „preaviz” i s-a adus în vedere că are posibilitatea să opteze pentru înscrierea la un examen pentru ocuparea unui post vacant similar cu cel pe care îl deţine în prezent.
A precizat că i s-a pus în vedere faptul că dacă nu optează pentru înscrierea la examen, se va proceda la eliberarea sa din funcţia pe care o deţinea la data respectivă.
A arătat că actele administrative atacate sunt nelegale şi netemeinice întrucât dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 188/1999, republicată, au în vedere şi situaţia desfiinţării posturilor deţinute de funcţionari, situaţie în care autoritatea are obligaţia de a pune la dispoziţia funcţionarului public posturile vacante existente.
De asemenea, a arătat faptul că dacă autoritatea nu are funcţii vacante este obligată să solicite Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcţiilor publice vacante, iar dacă există o funcţie vacantă corespunzătoare, funcţionarul public va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere.
La termenul de judecată din data de 10 aprilie 2007, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 9 din H.G. nr. 1552/2006 privind reorganizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor.
Curtea de Apel Timişoara a calificat excepţia invocată ca fiind o modificare a acţiunii şi a respins-o cu motivarea că reprezintă un petit în plus şi introduce un nou pârât în cauză, recomandând părţii să introducă o acţiune separată cu acest obiect.
Prin sentinţa civilă nr. 139 din 15 mai 2007 Curtea de Apel Timişoara a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut faptul că postul deţinut de reclamant s-a desfiinţat, ca urmare a aderării României, începând cu data de 01 ianuarie 2007 în Uniunea Europeană şi ca urmare a desfiinţării frontierei dintre România şi statele membre U.E., măsură care a determinat desfiinţarea Direcţiei Regionale Vamale Arad şi Timişoara şi înfiinţarea, prin reorganizare a Direcţiei Regionale Vamale Timişoara (Ordin nr. 8795/2006 al Autorităţii Naţionale a Vămilor), ceea ce a însemnat în fapt desfiinţarea birourilor vamale Cenad, Turnu, Nădlac, Vârşand şi Curtici.
S-a precizat faptul că actele administrative atacate sunt legale şi temeinice fiind emise în executarea dispoziţiilor H.G. nr. 1552/2006.
S-a arătat faptul că prin Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 8829/2006 al Autorităţii Naţionale a Vămilor s-a prevăzut că personalul vamal şi contractual ale căror posturi se reduc sau se desfiinţează începând cu 01 ianuarie 2007, va fi numit în funcţiile vacante existente la această dată în statul de funcţii al Autorităţii Naţionale a Vămilor - aparat propriu şi structuri subordonate, pe bază de examen, iar art. 2 alin. (1) din ordin dispune că funcţionarii publici ale căror posturi se reduc sau se desfiinţează începând cu data de 01 ianuarie 2007 beneficiază de preaviz, acordat în condiţiile art. 842 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici modificată şi completată prin Legea nr. 251/2006, începând cu data de 01 decembrie 2006.
Instanţa a reţinut faptul că organizarea examenului de către pârâtă nu încalcă dispoziţiile art. 842 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, republicată, astfel încât ordinul arătat este legal.
Urmare soluţiei privind anularea ordinului de eliberare din funcţie, dar având în vedere şi faptul că anterior sesizării instanţei de contencios administrativ reclamantul nu a cerut autorităţii publice acordarea de daune materiale şi morale, în temeiul art. 19 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a fost respinsă ca nefondată şi cererea accesorie în discuţie.
În termen legal, împotriva sentinţei civile nr. 139 din 15 mai 2007, cât şi a încheierii din 10 aprilie 2007 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs reclamantul D.G.D.
Critica adusă încheierii de şedinţă din 10 aprilie 2007 a vizat greşita calificare a cererii prin care s-a invocat nelegalitatea art. 9 din H.G. nr. 1552/2006 ca fiind o cerere de modificare a acţiunii şi drept urmare soluţia de respingere a acestei excepţii al cărui temei juridic e reprezentat de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În privinţa fondului pricinii, recurentul a imputat instanţei de fond că a reţinut o stare de fapt greşită în raport de actele prezentate şi de evidenţa prevederilor art. 842 alin. (5) şi art. 84 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, ignorându-se în acest fel că Autoritatea Naţională a Vămilor a încălcat art. 842 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 şi faptul că prin procedura instituită şi urmată de această autoritate recurentul-reclamant a fost privat de dreptul la transfer în perioada preavizului, prin intermediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
De asemenea, recurentul a apreciat ca fiind greşită concluzia instanţei de fond că dispoziţiile din Legea nr. 188/1999 privind obligaţia autorităţii de a pune la dispoziţie posturi corespunzătoare justifică interdicţia opţiunii pentru o funcţie publică inferioară, precum şi confuzia făcută între noţiunile de „examen” şi „concurs”, deşi atât actul normativ, cât şi ordinul contestat trimit în mod expres la „examen”.
În fine, recurentul a considerat ca nelegală abordarea cererii de despăgubiri materiale şi morale prin prisma art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind obligativitatea procedurii prealabile, în opinia sa o astfel de cerere putând fi adresată direct instanţei de contencios administrativ.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate şi a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în ce priveşte excepţia de nelegalitate invocată de reclamant şi soluţionată prin încheierea din 10 aprilie 2007, autoritatea lucrului judecat fiind sprijinită pe decizia nr. 2817 din 31 mai 2007 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibil recursul declarat de D.G.D. împotriva încheierii mai înainte menţionate, pronunţată în dosarul de fond al Curţii de Apel Timişoara nr. 16/59/2007.
Examinând în temeiul art. 137 C. proc. civ. excepţia autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că aceasta nu este întemeiată şi nu poate fi primită.
Aşa cum se poate observa din decizia nr. 2817/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recursul împotriva încheierii de respingere a excepţiei de nelegalitate a fost respins ca inadmisibil, apreciindu-se de instanţa supremă că în raport de dispoziţiile art. 299 alin. (1) cu referire la art. 282 alin. (2) C. proc. civ. încheierea premergătoare, interlocutorie care nu suspendă cursul judecăţii poate fi atacată numai odată cu fondul.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat, aşadar, irevocabil asupra fondului excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 9 din H.G. nr. 1552/2006 şi, ca urmare, nu sunt incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ. pentru a se constata autoritatea de lucru judecat.
Analizând pricina atât prin prisma criticilor aduse încheierii de şedinţă din 10 aprilie 2007 şi sentinţei nr. 139/2007, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că sunt incidente dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Dezlegarea dată de către instanţa fondului excepţiei de nelegalitate cu care a fost învestită la data de 10 aprilie 2007 (Dosar nr. 16/59/2007) echivalează practic cu o soluţionare fără a se intra în cercetarea fondului, motiv pentru care se va dispune casarea încheierii şi a hotărârii, cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a invocat în faţa judecătorului fondului excepţia de nelegalitate a art. 9 din H.G. nr. 1552/2006 privind reorganizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor în raport de dispoziţiile art. 842 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 – în forma în vigoare la acea dată.
Prin încheierea de şedinţă din 10 aprilie 2007 cererea prin care a fost ridicată excepţia de nelegalitate a fost calificată ca fiind o cerere de modificare a acţiunii şi respinsă în consecinţă. S-a apreciat că o astfel de cerere reprezintă un petit în plus şi că prin ea se cere introducerea în cauză a unui nou pârât, aşa încât reclamantul poate promova o acţiune separată, subliniindu-se că hotărârea de guvern reprezintă un act normativ ce a fost publicat în M. Of. şi este deci cunoscut de părţile în litigiu de la acel moment.
Se sugerează prin motivarea cuprinsă în încheierea în discuţie că această cerere este şi tardivă raportat la momentul publicării hotărârii de guvern şi la dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
Confuzia făcută între cele două instituţii, respectiv cea reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi cea reglementată de art. 132 C. proc. civ. (privind modificarea unei acţiuni) nu poate fi permisă.
Art. 4 din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare la data sesizării instanţei statuează că „Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului de fond, va sesiza prin încheiere motivată instanţa de contencios administrativ competentă, suspendând cauza”.
Considerând cererea prin care se invocă excepţia de nelegalitate o cerere de modificare a acţiunii, instanţa a ignorat dispoziţia legală arătată.
Ordinul nr. 8829/2006 contestat prin acţiune este emis în baza H.G. nr. 1552/2006 şi devine în acest mod evident că de acest act administrativ – a cărui nelegalitate parţială este invocată – depinde soluţionarea pe fond a litigiului.
La soluţionarea fondului se poate păşi numai după examinarea excepţiei întemeiate pe art. 4 din Legea nr. 554/2004, această excepţie putând fi invocată oricând în cadrul unui proces.
În acest context este nerelevantă împrejurarea că de la data publicării actului în M. Of. acesta se prezumă a fi cunoscut de părţi.
Criticile aduse pe fondul cauzei vor fi analizate cu ocazia rejudecării, urmând ca în privinţa ultimului motiv de recurs ce priveşte daunele materiale şi morale să se observe că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că în mod greşit judecătorul fondului a apreciat că reclamantul putea formula o astfel de cerere doar dacă în prealabil s-a adresat autorităţii publice pentru acordarea acestora.
Normele legale examinate în considerentele sentinţei recurate se referă la mai multe despăgubiri pentru prejudiciul produs printr-un act administrativ considerat nelegal.
Art. 8 alin. (1), art. 11 alin. (1) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reglementează situaţia care reprezintă regula în materie, anume aceea când cererea de daune se formulează odată cu acţiunea în anulare.
Art. 19 din acelaşi act normativ se referă la situaţia distinctă în care persoana vătămată care anularea unui act administrativ fără a cere şi despăgubiri şi formulează pe cale separată această ultimă cerere, în termenul de un an de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
În speţă, reclamantul a respectat procedura prealabilă, învestind apoi instanţa de contencios cu anularea actelor administrative pretins vătămătoare şi cu repararea pagubei cauzate prin acestea.
Rezultă, aşadar, că este eronată concluzia instanţei de fond potrivit căreia în prezentul litigiu dreptul de a cere despăgubiri prin acţiune, s-ar naşte numai după ce această solicitare ar fi fost adresată autorităţii publice pârâte.
Pentru cele expuse, în temeiul art. 312 şi art. 313 teza I C. proc. civ., recursul va fi admis sentinţa atacată va fi casată şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul D.G.D. împotriva sentinţei civile nr. 139 din 15 mai 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, precum şi împotriva încheierii de şedinţă din 10 aprilie 2007 a aceleiaşi instanţe.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 459/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 461/2008. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
