ICCJ. Decizia nr. 478/2008. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 478/2008
Dosar nr. 665/59/2007
Şedinţa publică de la 7 februarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC „V.H."; SRL Carani a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Biroul Vamal Arad, Direcţia Regională Vamală Timişoara, Autoritatea Naţională a Vămilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală anularea deciziei nr. 1554 din 13 noiembrie 2006, a procesului-verbal din 13 noiembrie 2006 emise de pârâtul Biroul Vamal Arad, precum şi a deciziei nr. 56 din 8 martie 2006 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, acte care au stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a plăti drepturi de import în sumă totală de 530.058 RON.
În motivare, reclamanta a arătat că în data de 14 octombrie 2003 a încheiat cu societatea A.C. din Anglia un contract de leasing având ca obiect două tractoare C., cu termen iniţial de finalizare data de 31 ianuarie 2005. A mai arătat reclamanta că în această perioadă a avut calitatea de utilizator şi tractoarele au fost plasate în regim de admitere temporară cu exonerarea totală de la obligaţia de plată a sumelor aferente drepturilor de import, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing.
A mai susţinut că termenul iniţial de leasing a fost legal prelungit de Biroul Vamal Arad, de 4 ori, la solicitarea titularului şi în baza addendumurilor la contractul iniţial de leasing, ultimul termen de finalizare fiind cel de 31 iulie 2005, aspect pe care organul de soluţionare a contestaţiilor l-a ignorat, iar temeiul juridic al obligaţiei de plată stabilită prin actele atacate, respectiv art. 10 lit. d) din O.G. nr. 51/1997 nu are aplicabilitate decât în ceea ce priveşte contractul de leasing şi nu produce efecte referitoare la calcularea drepturilor de import, natura contractului de leasing neputând fi schimbată decât prin acordul părţilor, indiferent de modalitatea de plată a ratelor.
Prin sentinţa civilă nr. 144/PI din 24 mai 2007, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC „V.H."; SRL Carani şi a anulat ca nelegale decizia nr. 1154 din 13 octombrie 2006 şi procesul-verbal din 13 noiembrie 2006 emise de pârâtul Biroul Vamal Arad şi decizia nr. 56 din 8 martie 2007 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 51/1997 modificată operaţiunile de leasing sunt acelea prin care o parte, denumită locator/finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă a unui bun, al cărei proprietar este, celeilalte părţi, denumită utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing locatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale. Utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dacă părţile convin astfel şi dacă utilizatorul îşi achită toate obligaţiile asumate prin contract.
A constatat instanţa de fond că potrivit art. 11 din O.G. nr. 51/1997 părţile contractului de leasing pot modifica printre altele şi termenele de plată ale ratelor de leasing sau cuantumul acestora prin simplul acord de voinţă acest fapt neafectând natura juridică a contractului.
A concluzionat instanţa de fond că din actele dosarului rezultă că societatea reclamantă şi-a îndeplinit obligaţiile rezultate din contractul de leasing, astfel cum a fost modificat prin cele 4 addendumuri succesive, acceptate de Biroul Vamal Arad, iar autorizaţia de admitere temporară din 19 octombrie 2003 de care a beneficiat reclamanta nu a fost emisă condiţionat de respectarea termenelor de plată, ci de îndeplinirea condiţiilor prevăzute la punctele 1-11 din autorizaţie, pe care reclamanta nu le-a încălcat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională Vamală Timişoara, prin motivele de recurs formulate, ambele recurente-pârâte invocând aceleaşi critici de nelegalitate şi netemeinicie referitoare la hotărârea pronunţată în prima instanţă, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, recurentele-pârâte reiterează, în esenţă, apărările formulate în fata instanţei de fond susţinând următoarele:
- în mod greşit instanţa de fond a apreciat că societatea reclamantă a respectat condiţiile şi termenele contractului de leasing, acestea fiind modificate cu acordul locatorului, în realitate neexistând o asemenea modificare, reclamanta nedepunând documente în acest sens cu ocazia efectuării controlului ulterior.
În mod greşit a reţinut instanţa de fond că organele vamale au recunoscut cele 4 addendumuri la contractul de leasing, acestea având în vedere, când au emis autorizaţia de admitere temporară, documentaţia şi contractul de leasing în forma iniţială, utilizatorul având obligaţia de a pune în aplicare contractul de leasing astfel cum a fost prezentat organelor vamale în momentul acordării regimului.
Din interpretarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile rezultă că societatea nu putea beneficia de exonerarea totală a drepturilor de import pentru operaţiunea suspensivă solicitată în baza contractului de leasing, în condiţiile în care modul de derulare a contractului nu respectă forma şi trăsăturile leasingului astfel cum este definit în O.G. nr. 51/1997.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurente, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare.
Temeiul juridic al deciziei de regularizare, reţinut şi în soluţionarea contestaţiei este art. 10 lit. d) din O.G. nr. 51/1997, potrivit căruia una dintre obligaţiile utilizatorului este „să achite toate sumele datorate conform contractului de leasing - rate leasing, asigurări, impozite, taxe - în cuantumul şi la termenele menţionate în contract";. Prin actele administrativ-fiscale atacate s-a constatat că societatea reclamantă nu poate beneficia de exonerarea totală de la plata drepturilor vamale de import, în condiţiile în care nu şi-a respectat obligaţiile stabilite iniţial prin contractul de leasing din 14 octombrie 2003 încheiat cu societatea A.C. din Anglia.
Pe de altă parte, cele două tractoare care au făcut obiectul contractului de leasing au fost plasate în regim de admitere temporară cu exonerarea totală de la obligaţia de plată a sumelor aferente drepturilor de import - în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 51/1997, în vigoare la momentul încheierii contractului privind operaţiunile de leasing. Textul legal menţionat stabileşte că „bunurile mobile care sunt introduse în ţară de către utilizatori, persoane fizice şi juridice române, în baza unor contracte de leasing încheiate cu societăţi de leasing, persoane juridice străine, se încadrează în regimul vamal de admitere temporară, pe toată durata contractului, cu exonerarea totală de la obligaţia de plată a sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garanţiilor vamale";.
Aceste dispoziţii trebuie corelate cu prevederile art. 92 alin. (3) şi ale art. 93 din Legea nr. 141/1997 privind C. vam. al României care stabilesc faptul că prelungirea termenului pentru încheierea regimului vamal suspensiv se face la cererea expresă a titularului operaţiunii, cu aprobarea autorităţii vamale, titularul aprobării fiind obligat să informeze autoritatea vamală asupra oricăror modificări care influenţează derularea operaţiunii sub regimul vamal aprobat. De asemenea, art. 144 alin. (1) lit. b) şi c) prevede că datoria vamală ia naştere în cazul neîndeplinirii uneia dintre condiţiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate, precum şi dacă mărfurile au fost utilizate în alte scopuri decât cele stabilite pentru a beneficia de scutiri de taxe vamale.
Din înscrisurile depuse la dosar în susţinerea acţiunii sau în apărare, rezultă cu certitudine că societatea reclamantă a încheiat la data de 14 octombrie 2003 un contract de leasing cu societatea străină A.C. din Anglia, cu termen iniţial de finalizare la data de 31 ianuarie 2005, având ca obiect două tractoare, în scopul folosirii acestora pentru executarea de lucrări agricole. Tractoarele au fost plasate în regim de admitere temporară, cu exonerarea totală de la obligaţia de plată a sumelor aferente drepturilor de import şi a garanţiilor vamale astfel cum permiteau dispoziţiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing, termenul iniţial de încheiere a regimului vamal fiind acelaşi cu cel de finalizare a contractului de leasing – 31 ianuarie 2005.
Respectând principiul consensualităţii, care guvernează încheierea contractelor civile şi comerciale, părţile contractului de leasing au convenit prin patru addendumuri succesive, modificarea convenţiei în sensul prelungirii duratei acestuia şi datei de finalizare, până la 31 iulie 2005.
Aceste modificări au fost aduse la cunoştinţa autorităţii vamale, care le-a acceptat, prelungind regimul vamal suspensiv până la data de 31 iulie 2005, astfel încât susţinerile recurentelor-pârâte în sensul că autorităţile vamale nu au cunoscut situaţia prelungirii contractului de leasing nu sunt susţinute de actele dosarului.
Datoria vamală constată în sarcina societăţii reclamante, în urma efectuării controlului ulterior, nu are bază legală, iar temeiul juridic invocat - art. 10 lit. d) din O.G. nr. 51/1997 nu are incidenţă pe planul drepturilor şi obligaţiilor născute din operaţiunea de import a celor două tractoare.
Astfel, din interpretarea logico-gramaticală a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din O.G. 51/1997 rezultă că singura condiţie pentru acordarea regimului vamal de admitere temporară cu exonerarea totală de la plata drepturilor de import şi a garanţiilor vamale este aceea a existenţei unui contract de leasing încheiat între o persoană juridică străină, în calitate de locator şi o persoană juridică/fizică română, în calitate de utilizator, astfel cum acest contract este definit prin art. 1 din O.G. nr. 51/1997.
Cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, natura juridică a contractului de leasing nu poate fi schimbată decât prin acordul de voinţă a părţilor contractante, actul normativ cadru menţionat mai sus prevăzând clauzele obligatorii care trebuie cuprinse în conţinutul actului dar şi posibilitatea părţilor să convină alte clauze suplimentare [art. 6 alin. (3) din O.G. nr. 51/1997], inclusiv prelungirea contractului, drept prevăzut expres şi în contractul de leasing la Capitolul 9, pct. 9.3.
Prin urmare, prelungirea termenului de încheiere a contractului de leasing a fost efectuată în mod legal, şi chiar dacă ar fi existat o întârziere la plata ratelor, aceasta nu schimbă natura juridică a operaţiunii de leasing, producând efecte doar între părţile contractului, prin curgerea dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere.
Mai mult decât atât, prin acceptarea de către autoritatea vamală competentă a celor 4 addendumuri prin care a fost prelungit termenul de finalizare a contractului de leasing, acordându-se în continuare beneficiul regimului vamal suspensiv de admitere temporară, s-a recunoscut implicit natura juridică a contractului ca fiind „de leasing";, în mod contrar, putând refuza, încă din acel moment, acordarea regimului vamal cu exonerarea de la plata drepturilor de import. Or, autorităţile pârâte, la momentul finalizării contractului şi anume la data de 31 iulie 2005 au acceptat toate plăţile făcute de societatea reclamantă reprezentând taxe vamale şi au eliberat toate actele de vamă necesare societăţii utilizatoare, în vederea transferării şi înscrierii dreptului de proprietate asupra bunurilor în persoana acesteia. Mai mult posibilitatea prelungirii termenului pentru încheierea regimului vamal suspensiv este prevăzută expres în dispoziţiile art. 92 alin. (3) C. vam. al României, în vigoare la acea dată (Legea nr. 141/1997).
În continuarea celor reţinute mai sus, instanţa de recurs constată că înlăturarea beneficiului exonerării de la plata drepturilor de import pe durata contractului de leasing, ar fi putut fi dispusă de autorităţile vamale doar în temeiul dispoziţiilor C. vam. în vigoare la data acordării regimului vamal suspensiv (Legea nr. 141/1997 - în prezent abrogată prin Legea nr. 86/2006) referitoare la naşterea datoriei vamale, în cazurile prevăzute de art. 144 alin. (1) lit. b) şi c).
Cum însă societatea reclamantă nu a încălcat nici una dintre obligaţiile înscrise în autorizaţia de admitere temporară la punctele 1-11, finalizând operaţiunea de leasing în termenul legal aprobat atât de locator cât şi de autoritatea vamală şi anume data de 31 iulie 2005 şi folosind bunurile în scopul declarat - executarea de lucrări agricole, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 100 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României referitoare la controlul ulterior al declaraţiilor vamale.
Pentru argumentele prezentate mai sus, Înalta Curte constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş şi Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională Vamală Timişoara, împotriva sentinţei civile nr. 144/PI din 24 mai 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 470/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4786/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
