ICCJ. Decizia nr. 4808/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4808/2008
Dosar nr. 128/64/2008
Şedinţa publică de la 17 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 5 februarie 2008, reclamanta B.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Braşov, să se dispună anularea hotărârii din 14 ianuarie 2008, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat, în esenţă, că s-a reţinut în mod greşit că s-a născut în comuna O., la data de 3 octombrie 1944, când în realitate s-a născut în localitatea N., judeţul Szabolcs din Ungaria, unde familia sa era izgonită din România.
Prin sentinţa nr. 73/F din 29 mai 2008, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei B.A.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că din materialul probator administrat în cauză rezultă că reclamanta a făcut dovada că s-a născut pe teritoriul Ungariei, iar naşterea a fost înregistrată ulterior, la Primăria Comunei O. Totodată, instanţa de fond a mai reţinut că tatăl reclamantei, T.M., a fost angajatul Căilor Ferate Maghiare de Stat în perioada 24 iulie 1942 – 10 februarie 1945.
S-a considerat că, în absenţa unor probe certe din care să rezulte că plecarea familiei reclamantei s-a datorat persecuţiei etnice, rezultă că acest lucru s-a petrecut datorită naturii serviciului tatălui reclamantei. S-a mai apreciat că declaraţiile de martor depuse la dosarul cauzei nu au forţă probantă, nefiind coroborate cu alte mijloace de probă.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Braşov a declarat recurs reclamanta B.A.
Recurenta critică sentinţa pronunţată de instanţa de fond, considerând că atât Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul C.J.P. Braşov, cât şi Curtea de Apel Braşov au reţinut în mod greşit că refugierea pe teritoriul Ungariei a familiei reclamantei s-a făcut ca urmare a faptului că tatăl reclamantei era angajatul căilor ferate maghiare şi a părăsit teritoriul ţării împreună cu familia ca urmare a sarcinilor de serviciu.
Recurenta mai arată că martorii propuşi în cauza care o privea pe sora sa, S.E., nu au fost luaţi în considerare, ca urmare a faptului că, datorită vârstei foarte înaintate şi necunoaşterii limbii române, declaraţiile acestora nu au putut fi considerate concludente. Menţionează că nici surorii sale nu i s-a recunoscut calitatea de persoană strămutată.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c].
Prin Normele de aplicare a ordonanţei menţionate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare unui tratat bilateral. Aceste norme au fost completate prin H.G. nr. 287/2008, care prevede că de drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă indiferent dacă persoanele respective aveau, la data strămutării, domiciliul pe teritoriul Statului Român sau pe teritoriile româneşti vremelnic ocupate de alte state şi indiferent dacă localitatea în care au fost strămutate se afla sub administraţie românească sau sub administraţia altor state.
Potrivit dispoziţiilor art. 61 din ordonanţa menţionată dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că în cauza de faţă principala problemă o reprezintă concludenţa mijloacelor de probă administrate, din care să rezultă că părăsirea localităţii de domiciliu s-a datorat persecuţiei etnice.
În afara actelor de stare civilă, singurul înscris depus este o adeverinţă prin care se atestă că, în perioada 24 iulie 1942 - 10 februarie 1945, tatăl reclamantei, T.M., a fost angajatul căilor ferate maghiare, fiind asigurat de bătrâneţe şi invaliditate.
De asemenea, la dosarul cauzei se află declaraţia unui martor care nu poate fi apreciată ca fiind suficient de concludentă în raport cu întregul material administrat.
Rezultă că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă temeinică şi legală, iar recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.A. împotriva sentinţei nr. 73/F din 29 mai 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 480/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 481/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
